Mă voi ruga pentru tine

Poezia aceasta înlăcrimează, în ochii mei, sub coaja simplității pe care doar puritatea adâncurilor știe să o poarte curat, sublimele antiteze etern-efemer, imaterial-material, cea dintre starea de reflexie și pierderea în acțiune, cea dintre spiritul veșnic și ființa trecătoare... un spirit intrigant de cuminte, supus, răbdător, încălecat, provizoriu, de o entitate bio-psihică "cu pulsul sălbatic", deopotrivă intrigant prin ignoranță, în această existență materială a formalităților de care în final spiritul se dezbracă:
"atunci mi-am scos ușor
întâi mănușile,
apoi pălăria, agrafele, cerceii,
rochia,
pantofii, ciorapii
(...)și am ieșit"
Prima imagine, cea a făpturii "cu spatele drept", "cu mâinile pe genunchi", îmbrăcată frumos, ca pentru biserică, evocă o naivitate și un conformism (aparent), dar și o emoție încătușată în "picioarele strânse", ce întretaie respirația:
"m-am îmbrăcat frumos și am așteptat,
cu picioarele strânse,
cu spatele drept
și mâinile pe genunchi."

Îți mulțumesc pentru interpretare. M-a bucurat semnul lăsat aici (chiar dacă răspund târziu...).

’’Ieșirea’’ nu este neapărat din viață, ci un escapism într-un spațiu fără legi, dogme, canoane, reguli și prejudecăți și se face prin ruperea ’’rădăcinilor’’ și printr-un zbor continuu având similarități cu o fericire non-telurică, iar de sus viața se vede mărginită, fadă și searbădă, peste ea se așază ’’cortina zilelor’’ ce-i întunecă perspectiva și viziunea.