Ciprian

Barbati frumosi Cu plete de sarma Cautau cu entuzasm Seva sucului de soparla. Injectandu-se cu celula Barbatii de cauciuc Miroseau cu sarg Mirodenia izvorata Din dara de

Când a venit Ioan Din pulberea pustie, S-a luminat văzduhul De neagra vecinicie? Atunci,contorsionat Cuvântul, Se legăna sub glie. Și când s-a frânt, Călcâiul îi alerga molatec Spre apa

Și m-am trezit apoi singur La marginea Universului, Cum s-a trezit odată ziua La marginea întunericului, Necuprins de stele și de vânt. Noaptea era în mine Înmormântată în Cer, Ca o

Mergând pe calea creației Omul a aflat Un nou Univers O nouă lume Și un alt mers. Pătruns de setea De a pedepsi lumea, De dorința ascunsă De a o birui, Pătruns de chemarea mistică Și de

Vreau să iubesc. Și să dau carne Iubirii mele. Să împroșc cu sânge Fața neagră A dușmanului meu. Vreau să urăsc Și să dau oase urii mele, Să lovesc cu rotula Din toată puterea, Fața albă

Sunt 17 veri De când mă cheamă pământul. Vântul nu bate Ca să-mi fluture praful De pe geana ochilor. Cerul mă lasă adormit. De 17 veri Soarele veghează Deasupra capului meu Cu o

Parazit între popoare, Moartea-n inimă mă doare. Demonul interior Mă frământă pân’ la dor Eu trăiesc imaginabil, Într-un leagăn incurabil, Ca martir al îndoielii Vin din „capiștea

Moartea-factorul contingent al lumii, O exercitare strâmbă a voinței, O trecere pasivă,dincoace Sau dincolo de zări. Unde este libertatea omului, În acest Univers aberant Condamnat la

Doar individul uman Își înșeală specia. Deși în inima lui curge Sângele rațional, În teoria existenței, Găsim mereu O plenitudine a descreșterii. Da.Sunt un nebun. Un nebun la scară

Totul se știe de când lumea. Noi,oameni ai viitorului, Nemuritorii de rând, Care trăim în afara timpului, Cuprinși de materia cuvintelor Nu aderăm încă la ființă. Pietrificat în carnea și

Pornesc la drum cu o idee indiferentă. Răzbat la lumină Doar în meditații nocturne. Somnolența mă face răspunzător Pentru orice idee. Adevărul și minciuna, Au început să subziste în

Moartea m-a inițiat în neant și în ridicolul de a fi viu. Timpul m-a lăsat fără gest, iar gândul la moarte, îmi uzează tăcerea de prea mult \"negativism\". M-am lecuit de viață căci nu mai

Cârtiță, de ce ridici Mușuroaie de furnici? Nu ți-e frică dacă strici Munca boilor cu bici? De ce-mpresuri pe ogoare Mii și mii de domușoare? Plâng plăvanii pe dogoare Împiedicați în

Cel care stoarce Lacrima din ochiul cerului Și al pământului Va plânge cu lacrima prafului De piatră, Și cu polenul de păpădie. Când stoarce lacrima din ochiul timpului El poate vedea Jocul

Voi ascultați în inimi sparte Păsările cu aripi moarte. Și din cerurile frânte Cu luminile vibrânde Prindeți fiarele neblânde Ca și moartea pe morminte. Strângeți ape parfumate Din păduri

„Să înveți să iubești până și ziua care crezi că nu ți-a dat nimic…”(C. Noica \"Mathesis Universalis- Bucuriile simple\") Te războiești cu tine, nebunule! Voind să ieși

Pe cerul cu lună rece și clară Stele-lumini în colb negru scăpară. Ca plopul înalt de strajă să pară, Noaptea pe jos scutură floare. Aici sclipesc focoase-auzitoare, Arzând sub frunze

-Pomule cu multe spine Și cu florile ciorchine Lemnul ăsta cum te ține Când tragi ploile la tine? -Frunză verde flori de nufăr Multă vreme stau și sufăr Da\' de asta nu mă supăr. De mi-i

Cutreieram\"dumbrăvile Astartei\", Îndulcitor bând mierea pielină. Puneam pe piatră culorile artei Și cufundamm o vreme deplină. Muritor mă-nec în umbrele codrului, Dar cum trec și-ascult

-Mărule,cu mere dulci Dorul mândrii mi-l aduci! Când pe-al plaiului pământ În mijloc de Raiu sfânt Treci din gura șarpelui În gâtul bărbatului, De pe fața femeii Pe câmpuri cu meii, Hai,hai,

Acum, moartea Nu mai încape În închipuita,nevăzuta, Tragedie absurdă A neantului tău. Puterea vieții ucide trecerea. Ca să trăiești în continuare, Nu lăsa deloc Să-ți pătrundă în

Piatra din capul unghiului Þi s-a înfipt în inimă Ca un țăruș. Þi s-au transformat arterele În stane de piatră, Iar sângele ți s-a făcut mortar. Þi s-a întărit vena De lumina care se strânge

Se ia o felie de timp și se unge cu dulceața neagră a unor cireșe amare. Se picură apoi cu pipeta o duzină de lacrimi sărate și se spală apoi foarte bine negreața dulceții până se va obține o