Poezie

Povestea unui anti-ideolog

1 min lectură·10 iunie 2007

Mediu

Când a venit Ioan

Din pulberea pustie,

S-a luminat văzduhul

De neagra vecinicie?

Atunci,contorsionat Cuvântul,

Se legăna sub glie.

Și când s-a frânt,

Călcâiul îi alerga molatec

Spre apa străvezie.

Lăsând în urmă steaua,

Mâncată de-ntuneric,

S-a liniștit Ozonul,

În leșuri tremurând?

..........................

Atunci,Cerul s-a înfundat în sine,

În inima oaselor lui,

Strălucind a fosfor și a calcar

Prin toate ungherile timpului.

Ochii lui de bazalt,

Coborâți din Marele-Înalt,

În cerul gurii mele de mânz,

Resfirau trupul tâmplelor

Ca pe o coamă de leu.

Pășunea Raiului meu,

Înverzea pe fruntea lunii,

Înmiresmând cu putere,

Toți schingiuiții pe funii.

Cei pierduți în închipuirea

Norilor negri,

Înfundați în vârful de piramid,

Înnebuneau de lumină.

............................

Nu mai am dreptul la strigare;

Urletul meu e răbufnit în tăcere.

Sunt o rană a sunetului,

Rătăcit ca o moarte prin ere.

002.316

Ciprian. “Povestea unui anti-ideolog.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ciprian-0023363/poezie/1730829/povestea-unui-anti-ideolog

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.