Poezie
Neantologie
1 min lectură·
Mediu
Și m-am trezit apoi singur
La marginea Universului,
Cum s-a trezit odată ziua
La marginea întunericului,
Necuprins de stele și de vânt.
Noaptea era în mine
Înmormântată în Cer,
Ca o fecioară nenăscută,
Visând tremurând
La plete de zburători.
Am crezut atunci,
Că te-a luat vântul
Ca pe o petală de crin,
Răspândind ultima mireasmă
În Marele Somn.
Că îngerii s-au scufundat
Fără lumină
În sângele și timpul tău
De fragedă humă,
Că tăcerea a fulgerat
În nimicul ce se ascunde în noi,
Că focul jucăuș,
Lasă loc neamului din mine.
002266
0