Poezie
Invocația normalității
Motto: \"Mi-ar plăcea ca un poet să-și facă un destin din cugetările mele\"(Emil Cioran, Tratat de descompunere)
1 min lectură·
Mediu
Moartea m-a inițiat în neant
și în ridicolul de a fi viu.
Timpul m-a lăsat fără gest,
iar gândul la moarte,
îmi uzează tăcerea
de prea mult \"negativism\".
M-am lecuit de viață
căci nu mai sunt decât un înviat
care nu mai poate trăi.
Am hotărât să renunț
pentru totdeauna
la durerile mele,
pierzând facultatea de a spera.
Doar deficiența imaginației mele
m-a făcut să rezist.
Simt momentul agoniei
și Universul în delir.
Pornind pe urmele filosofiei
m-am întors către pământ,
către cer,către foc,către apă,
savurând începuturie.
Urmez virtutea lui Diogene
ca un edificator al plăcerii,
și ca un magistru de nebunii.
Îmi rectific existența
ca un spectacol al suferinței,
refuzând parcă,ultima cumenecătură.
Neputințelor!voi mi-ați învins Eul.
Voi mi-ați tăvălit orgoliul
în fața \"Demiurgului celui rău\"!
\"Trufia voastră depășește în rafinament
toate ambițiile secolului\".
Domnule,domnule,
Care ai făcut o spărtură în Neant,
Și m-ai aruncat în timp,
ca o fiară cu rațiune,
Singur acum,
\"Vreau să rămân normal\"!
001664
0