poem scris cu tibișir

frumos a scris sufletu\'-cretă pe tăblița ăstui gând.
mi-o plăcut înmulțirea dintr-o respirație, învățată din nou într-un \"curs primar / între cer și pământ\" (\"din nou\"-ul aista cam diminuează forța imaginii-mesaj create, dar mere și așa, dacă zici că s-o mai întâmplat).
am remarcat - din spatele clasei, dintr-un colț izolat - ce rămâne scris și apoi / \"ce contează în ce direcție alergăm spre moarte / cât timp între noapte și zi / ne rămâne o inimă în plus?\".
frumos.

cu stimă, Cornel Ghica

ești un \"elev\" obiectiv. până la urmă ce mai contează cum arată moartea, cît timp iubim???
mersi pentru păreri. ia sa vedem cum arată modificat.

poate ca acest text trebuia incadrat la personale...poate...am un simtamant ciudat cum ca e un fel de replica... nemultumita...m-am obisnuit cu texte de-ale tale mult mai *lucrate*.... mult mai rafinate...dilema: un text brutal de *sincer* sau excesiv de ...*mincinos*...


\"ce contează în ce direcție alergăm spre moarte
cât timp între noapte și zi
ne rămâne o inimă în plus?\"

o delicatețe care supune aici

titlul mi se pare cel mai reușit dintre variantele de până acum, le-am observat pe toate, da, asta e de departe varianta cea mai reușită de titlu deși tibișirul și cașmirul din subtitlu nu prea dau o asociere reușită

în versul 4 acel \"mă-nmulțesc\" pare inutil legat prin liniuță, \"mă înmulțesc\" îmi pare că sună mai curat

ideea e bine redată, în general îmi place că poți să scrii într-un registru alunecos fără a deveni excesivă sau, mai direct spus, îți dozezi cu tact fragilitatea și nu cazi în desuet

o poezie eterată, luminoasă în ciuda temei, a scrie despre moarte sau a vorbi despre moarte în texte fără să devii patetic(în sensul negativ) e o dovadă de tact în scriere, tu ai acest tact, părerea mea

salut

uite, lăsăm cașmirul, îmi amintește de atingeri. scoatem liniuța, că bine zici. și apoi, dar nu în ultimul rând, bine ai venit în clasă!
te salut și eu cu mîna plină de cretă,
ps: cînd e următorul deko??

cu fiecare vers citit, am înțeles că iubești. și da, de fiecare parte a gratiilor există libertate. vorbim de acea libertate pe care și-o asumă fiecare, indiferent în ce parte ar fi, atât timp cât iubește.

laurențiu, ai înțeles bine. uf, m-ai surprins!
cezara

\"Mă înmulțesc din respirația ta\". O respirație pe care uneori ne dorim să o simțim aproape.
Aripi sfioase ca o atingere de cașmir ți-ai deschis astăzi.
Cu drag, Maria

În ultimele tale poeme abordezi principalele teme cu adevărat importante ale existenței noastre(cel puțin eu așa cred) iubirea și moartea. Și atunci când iubești multe lucruri devin posibile chiar și libertatea de ambele părți ale gratiilor.(asta îmi amintește de filmul „Wild at heart” al lui David Lynch)gf

Cezara, m-ai facut de m-am dus repede pe dealurile Tibișir, de unde am luat o bucata de creta rosie... sa-ti pot scrie, am vazut bisericutele pictate, am trecut printr-un poem scris de Nichita
\"subtiri ca dunga rea de tibisir pe tabla noptii idolatra. O, ecuatii voi, de gradul doi suave trigonometrii ale divinului \"a fi\", el singur existind in noi.\"
morocul meu a foast ca: \"mă-nmulțesc din respirația ta\"... atat de mult calatorit-am!



și-apoi... am staruit in/peste aceste versuri pilduitoare:

\"ce contează în ce direcție alergăm spre moarte
cât timp între noapte și zi
ne rămâne o inimă în plus?\"

Un gand bun

ioana:cititorul decide, dacă e sincer sau nu.
maria, draga mea: tu știi bine pilda înmulțirii sufletelor, știu că înțelegi și că ești pe aproape de cuvinte.
george:nu știu dacă am avut intenția asta, dar, ai dreptate, sunt temele care mă preocupă demult.pentru că mi-e teamă de iubire și mă joc cu ideea morții. probabil că am ajuns la un grad de percepție a lucrurilor.mulțumesc.
doru,cel care pictează poeme cu cretă roșie: să-mi trimiți și mie o bucată de cretă roșie ca inima!
cu drag vouă,

Iubirea o vezi ca o constrângere în celula gândurilor din care uneori vrei să fugi spre iluzia libertății.
Culegi respirația iubitului și creezi “o inimă în plus” ce pulsează sângele pe care “îl înveți cursul primar între cer și pământ”.

mulțumesc pentru comentariu. toți avem nevoie de închisoarea asta a gîndurilor. paraDOxal, aici ne simțim mai liberi.
cu drag,

care-a vibrat rau rau, cand a citit(mda, suna cam melodramatic, dar e adevarat, sa stii!)

so, m-a-nnebunit fuga din gandul temnicerului care te minte ca este libertate de fiecare parte a gratiilor....desi, s-ar putea sa ain dreptate, on second thought...

si sangele scurs din rani si invatat la cursul primar, si moartea inspre care alergam, oricum, in orice directie am fi, toate is ale noastre.

intre noapte si zi, am citit, m-am emotionat si am scris ce-am simtit : foarte frumos!

mulțumesc pentru comentariul tău generos.
cu drag,