Cezar C. Viziniuck

cât de mult ne vom iubi în noaptea ce întârzie să vină cât de mult ne vom simți minunat îmbrățișați trupurile noastre înflăcărate de patima tuturor cuvintelor șoptite la ureche becul

lovituri date peste obrazul întors de către necunoscuți în bezna maiestoasă a nopții. mă închin zilei și mă rog intunericului să-mi culeagă această povară grea de pe umeri. e greu

într-o lumină ascunsă-n universul vast și necunoscut te-ai prefăcut iubito după ce-ai plecat ce pot să spun eu nu știu doar că Luna blândă te luminează-n noapte și eu te cat cu privirea-mi pe

Voi care plângeți al vieții chinuri nemiloase Și-ndurați săgeata cruntă a disperării, Uitați de toate acestea în zi de sărbătoare Și nu-l dați pe Dumnezeu uitării! Voi care plângeți sfârșitul

La poale de deal, vulpea se strecoară, Soarele din cer razele-și presară, Dar iubita mea zace nemișcată. La poale de deal, floare dulce crește, Dar iubita mea nu se mai trezește; La poale de

Când ochii tăi ca două mari pumnale Se-mplântă în sufletu-mi chinuit, arzând Și inima din mine atunce cu greu tresare, Căci te iubesc și din iubire muri-voi iubind. Tu ești o zână ce pari a fi

Maria Panciuc-Bucătaru, o poetă al transformărilor sufletești, a realității cotidiene și o iubitoare a versului clasic. Cel puțin așa reiese din al doilea volum al său de poezie "Însingurare", apărut

1 Marea își izbea cu furie valurile de stâncile falezei, unde se spărgeau în stropi mici, ca mai apoi să se reîntoarcă în vâltoarea undelor ei albastre în care Soarele își scălda razele făcând

Olga Kobyleanska s-a născut la data de 27 Noiembrie 1863 în orașul Gura-Humorului, pe atunci în competența Imperiului Austro-Ungar. Tatăl ei, un funcționar mărunt de religie greco-catolică a dat

Undeva într-un timp ce pare așa departe Într-o lume care părea alta Ea Femeia viselor lui De undeva din alte dimensiuni Îl iubea sau poate doar el credea asta Undeva pe o fâșie de

am încercat din răsputeri să mă desprind din tine dar brațele tale erau ca niște tentacole iar pielea ta de gelatină se întindea tot mai mult sângele tău îl simțeam curgând prin venele mele la

era - cum să zic - ca o seară tăcută sub cerul roșu un amurg aproape la fel ca toate cu o lună mușcată și-un țipăt de corb în zbor atunci am privit-o pentru întâia oară în ochi și ochii au spus

când îți spun că te iubesc să știi că nu-i adevărat te mint de fapt vreau să spun altcuiva te iubesc amantei mele da amantei mele căci am o amantă pe care o văd și atunci când facem

Respir din palma ta Din ochii tăi Îmi alimentez trăirile Doar buzele tale Îmi pot șopti Primăveri Speranța E parfumul Parului tău Fericirea doar de pe Pântecele tău O pot culege Cum

totul e lumină și m-am născut și eu pe-acest pământ confundat în lumină să văd ce faceți să vă întâlnesc să discutăm și să creăm poezie poate nu m-am născut în locul potrivit dar voi

În ochi, priviri de ceară; Pe buze un roșu-aprins. Așa erai aseară Pe cerul necuprins.

\"Și dacă vremea iar întoarce Nedumeriri în jurul meu, Un iad, dezgust îmi este viața, Nu este cum a fi mai rău.\" (George Bacovia, Și dacă) Ajunsă acasă, Andreea plutea de fericire.