"Însingurare" de Maria Panciuc-Bucătaru - între nostalgie și speranță

Maria Panciuc-Bucătaru, o poetă al transformărilor sufletești, a realității cotidiene și o iubitoare a versului clasic. Cel puțin așa reiese din al doilea volum al său de poezie "Însingurare", apărut la Editura Quqdrat, Botoșani, 2012, cu o prefață a de Dumitru Ivan, directorul editurii.. Pornind de la titlul cărții deja ne putem face o imagine a poetei meditând în singurătatea odăii sale și scriind. O imagine pe care dealtfel orice poet și-o impune. Poeta a transfigurat în versuri stări sufletești, evenimente cotidiene, dar să lăsăm chiar poeta să spună ce scrie: "Să scriu despre lume Și numai lucruri bune, Căci vremea-i puțină, Timp n-o să rămână. Să scriu despre Soare, Despre Luna plină, Să descriu stelele Și vremea senină" (Ce scriu eu azi?) Și a scris depre toate. A scris despre iubire, a scris despre dor, despre moarte, viață și a creat un altfel de jurnalism, un "jurnalism în versuri" după cum a spus-o cineva la prezentarea cărții poetei. Pe parcursul volumului se poate opserva o metamorfoză sufletească a autoarei. A trecut de la starea ne nostalgie: "Mă doare această toamnă fără tine Mă dor și frunzele Ce cad ușor, Mă doare totul Ce m-atinge, Mă doare... Căci mi-i dor..." (Mă doare) la stare de durere în fața calamnităților naturale: "Nămeții au ajuns la zeci de metri, Oamenii se văd Din ce în ce mai rar, Câte-un bătrân Mai iese pe lângă coșul casei, De unde satul pare un ocean." la o nouă viață, o viață de speranță în mai bine: "O rază de soare, În plină iarnă, Dorești să-ți aducă Un zâmbet pe lacrimi. (...) O rază de soare, La urmă, este-un DAR Ce te-ocrotește, Iar și iar... (O rază de soare) Volumul "Însingurare" este o continuitate a primului său volum "Lacrimi de cristal" Ed. Quadrat, Botoșani 2012. În ambele volume se poate vedea transformarea sufletească a poetei de la nostalgie la speranță și dorință de viață. Toată poezia Doamnei Maria Panciuc-Bucătaru este ca o luptă pentru supraviețuire.