Prima și ultima dragoste II

\" Avându-și izvorul și principiul în suflet, vibrațiile aerului plin de ănflăcărare pun inimile într-o legătură atât de strânsă, fac gândiea atât de lucidă și sunt atât de puțin înșelătoare, încât adesea o singură inflexiune a glasului înseamnă un întreg deznodământ.\" (Honoré de Balzac, Istoria celor treisprezece) Îl iubea pe Mihai cu o dragoste platonică încă de când îl văzuse pentru prima oară, dar cu toate acestea nu îndrăznea nici măcar să creadă că acesta se va îndrăgosti vreodată de ea. Simțea acel foc al iubirii în inimă pe care orice îndrăgostit îl simte, dar fără nădejdea de a răbufnbi cândva. El era fiul unor respectați profesori de liceu. Tatăl său avea și o afacere destul de profitabilă, ceea ce-l ridica întro clasă socială mult superioară ei, care, nu era decît fiica unei văduve de muncitor ce locuia într-o casă sărăcăcioasă din chirpici de la marginea orașului. Chiar dacă timpul în care căsătoriile se aranjau la notar de către părinți chiar înaintea nașterii copiilor, au apus, diferența dintre caste, din păcate, încă mai există. Sărmanii încă mai sunt priviți de către aproapele lor bogat cu scârbă și indiferență. Din această cauză, părinții lui nu ar fi acceptat sub nici o formă ca singurul lor copil să aibă vreo legătură cu una ca ea. Ea nici măcar nu spera să o bage în seamă, dar cu toate acestea visa în secret la el. În ciuda faptului că speranțele ei erau nule ca această dragoste profundă să-i fie oarecum răsplătită, destinul îi făcu această plăcere, dar cu ce preț... Într-o după-amiază, pe când Andreea se îndrepta spre poarta liceului la care învăța, Mihai îi tăie calea întrebând-o direct: - Unde te grăbești, frumoaso? În acel moment, Andreea, simți cum i se urcă sângele în obraji. Îndrăzneala lui o paraliză. Îl privi pe acela care o luase așa, pe nepregătite, incapabilă să-i răspundă la fel de repede precum îi fusese pusă întrebarea. Înghiți cu greu nodul ce i se puse în gât și îi răspunse puțin încurcată dorind să pară indiferentă: - Ca de obicei, spre casă. În voce i se putea citi emoția, dar tânărul părea că nu observă. - Te superi dacă te rețin un pic? \"Dacă vrea să-și bată joc de mine? Ar fi bine să-mi țin capul pe umeri și să fiu cât mai discretă posibil.\" - Dar puțin să fie! spuse ea sarcastric. Mihai o apucă de mână și o trase ușor după el. Îndrăzneala lui o fascină pe tânără. Vru să-și retragă mâna, dar după un mic efort, renunță lăsându-se în voia lui. \"Cât de frumoasă e! Ce păcat!\" O privi cu coada ochiului și văzu nesiguranța fetei ce-i adumbrea chipul. \"E un înger pe care încerc să-l seduc, ca mai apoi să-l las să cadă cu aripile frânte. Ce tâmpenie! Aș putea să mă îndrăgostesc de ea. Nu! Aș fi prea prost să mă uit doar la fizic!\" În tot acest timp, Andreea mergea tăcută alături de el privindu-l pe furiș. \"Dacă am fost prea rea cu el?\" își reproșă. \"Dar nu. Nu trebuie să par așa de ușor de cucerit. Sunt femeie și am mândria mea. Îl iubesc, dar nu trebuie să-mi pird capul.\" Intrară într-un parc frumos străjuit de arbori ce umbreau cu frunzele lor aleile șerpuitoare. Mihai o trase într-un colț mai retras unde se opri brusc și i se postă în față prinzând-o cu brațele lui puternice și fără un cuvânt, o trase spre el sărutând-o apăsat pe gură. Acest gest o zăpăci de tot. Aproape că uită toate sistemele de precauție de mai înainte. Se simțea în al noulea cer. Împotriva voinței își petrecu mâinile în jurul gâtului lui. \"Trebuie să mă opresc!\" îi striga rațiunea, dar trupul ei, cuprins de ddragostea ce îi clocotise de atât timp în inimă, ttoate se porniră împotriva rațiunii și câștigară. N-ar fi dorit să pară ca o fată ușoară înaintea lui, dar nnu avea putere să se împotrivească. Acel sărut îi ttrezise simțăminte noi, necunoscute până atunci. LLimba lui începu să-i cerceteze cu pasiune gura făcând-o pe tânără să-și piardă orice gândire logică și să se abandoneze cu totul lui. Toată dragostea ei ascunsă până atunci, se revărsă prin acel sărut către tânăr, care încerca să-și arate toată pasiunea de care era în stare, tinerei femei. Mihai îi dădu drumul din brațe și o privi țintă în ochii ei de un albastru marin, în care se putea citi deslușit fericirea care încă mai persista în urma impactului avut asupra ei acele clipe inedite. \"Nu-i chiar așa de rău. O am la degetul cel mic.\" Andreea încă mai era zăpăcită și nu putea realiza ce se întâmplă. \"E posibil să fie adevărat!?\" Însă prezența și nu numai, vocea lui Mihai îi confirmă că totul era cât se poat de real. - Te rog să mă ierți, Andreea! \"Pentru ce? Pentru că mă făcuse să urc pe colinele pasiunii. Nu. Nu am nimic de iertat.\" Dar totuși, în mintea ei, de fapt într-o părticică din mintea ei rămasă trează, se lăuda că-l făcuse pe acest bogătaș să-și ceară iertare de la o paria ca ea. - De mult timp am vrut să ajung aici, dar nu am avut curaj... Mihai vorbea, dar ea nu-l mai asculta. Era fascinată, dar în același timp mândră de propria-i persoană că îl putuse aducve pe acest tânăr înfumurat în această postură. Dar poate chiar această înfumurare și aerele lui de \"șmecher\" o făcuse pe aceasta să se îndrăgostească de el. Emoțiile puse din nou stăpânire pe ea și o lacrimă își făcu apariția în colțul ochilor pe care tânărul i-o culese cu degetu mare, apoi îi îndepărtâ o șuviță blondă ce-i cădea rebel, pe obraz. Era a lui. Mai că-și putea felicita dibăcia și chiar era sigur că, nu numai o bătălie, ci, întreg războiul îl câștigase și asta îl făcu să se cam umfle în pene, dar reuși să nu i se citească nimic pe chip. - Îți dau dreptate să fi supărată pe mine. Nu voi mai îndrăzni niciodată, deși mi-a plăcut foarte mult. Andreea sorbea fiecare cuvânt. Emoția amestecată cu fericirea era vizibilă pe fața tinerei. În acest timp, Mihai, îi urmărea fiecare zvâgnire a mușchilor ghicind că jocul a luat amploare, iar el va fi cel câștigat. - Vreau să fi prietena mea, deși, probabil e o nebunie, spuse el aruncâd mai multă benzină pe focul ce ardea în inima fetei. Andreea deschise gura încercând să spună ceva, dar realiză că nu este în stare. Prea era străpunsă de emoție și de bucuria de nedescris ce o cuprinse. Ochii ei mari, scânteiau de fericire și acest lucru îi dete lui Mihai mai multă încredere, îndrăznind să ghicească care era răspunsul ei, așa că, îi puse un deget pe buze. - Șșș! Nu trebuie să spui nimic deocamdată. Vreau să mă asculți până la capăt. Ceea ce vreau să te rog este ceva ce poate ți se va părea nedemn de iubirea noastră. Se opri și o cercetă încă o dată pe Andreea dând impresia că-și caută cuvintele, ce de fapt nu era adevărat. Toată această pledoarie fusese bine pregătită din timp. - După cum cred că și tu îți dai seama, sunt constrâns de împrejurări să te rog să ținem această relație secretă pentru un timp. Nu vreau ca cineva din invidie sau mai știu eu ce să se bage în dragostea noastră. Cu toate că cuvintele lui Mihai cereau puțină chibzuință, Andreea, absorbită, ba mai mult, vrăjită de cel ce îi tulburase atăt timp somnul, se lăsă în vâltoarea pasiunii ei nebunești dând un răspuns ce deja se cunoaște. Nu putea pierde această ocazie. Se temea că un refuz ar fi rănit orgoliul masculin a lui Mihai Se despărți de acesta câteva minute mai târziu, după care se duse acasă radiind de o fericire la care nu visase niciodată. Aceea dragoste platonică ce o nutrise de mai bine de doi ani pentru Mihai Nițu, începu să capete viață. O viață plină de neprevăzut. 2000