Cezar C. Viziniuck

Morțile mele Se ascund undeva in trecutul meu Mă înghiontesc câte puțin în fiecare zi Mă pregătesc pentru moartea supremă Doar atunci adevărata iubire Va sălășui în mine Doar atunci Dincolo de

ACASÃ ÎNTR-O ȚARÃ STRÃINÃ 9 „Ce să fac acum?... Să beau?... Să... mă duc la wc? Sau... să mă ridic? Și dacă o să cad când mă ridic? Am pățit asta și ieri. Ei bine, trebuie sa amân și... Oricum

Mă simt copleșit de viață, de moarte. Nimic parcă nu-mi mai iese cum trebuie. Mă gândesc la timpul când eram fericit și pare așa departe, ascuns parcă printre umbrele necunoscuților ce trec pe

Pe bolta neagră - atârnă Luna cu aur poleită. * Sub clar de Lună - doi îndrăgostiți se sărută cu foc. * Lumini aprinse și-i ger - un bătrân ce doarme pe o bancă, înghețat.

eu cred că pământul e pătrat și ce dacă sunt contrazis eu așa cred și cu toții vor înțelege când vor sjunge la marginile lui și vor constata neputința atunci vor încerca să se

Soledad Lizalde intră pe poarta mânăstirii în care crescuse încă de când era un bebeluș. Era o tânără plină de viață. Părul ei blond cădea liber, cao draperi pe spate până la șolduri, iar ochii-i

Noaptea... Atât de neagră și plină de mister!... Cu stelele ce sclipesc aidoma unor beculețe în pomul de Crăciun; cu Luna, un glob imens de aur; cu liniștea ei atât de stranie; cu fantomele

Andrei ținea plicul în mână neîndrăznind să-l deschidă. Expeditorul, o firmă de avocatură din Timișoara, îi dădea un sentiment de frică. Nu fusese niciodată acolo și nu cunoștea pe nimeni din acea

sălbatică mi-e setea de lumină de parcă încă nu m-aș fi născut noaptea-mi aleargă în sânge amorfa mi-e plină sunt vărsătorul înlănțuit în vis lăuntric obosit de risipirea cuvintelor ce

singur copacul în lumina lunii- anul ce s-a dus

Nu marea Nu cerul Ci ochii tăi sunt reflectați În cer În mare Albastrul ochilor tăi E adevărul adevăratului albastru Dacă tu nu ai fi Marea ar fi cenușie Cerul ar fi cenușiu Iar soarele

Singurătatea mea se ascunde brusc, nu știu unde, și mă lasă cu spaimele gândurilor mele. 1995

Când din Luna de aur plină Curgând se-ndreaptă spre pământ Mângâindu-ne surâzând Raze pline de lumină, Chipul tău de balerină Mi se-arată suspinând Îmbrăcată-n alb veșmânt Strălucind în Lună

Acolo, la adăpostul bătrânilor arbori, ne-am regăsit în iubire. Tu și eu. Doi oameni, două destine, o singură iubire. Prima iubire. ........................................ ....................

\"Stai pusnic blând, și-arată-mi calea Pierdută prin ponoare, Spre-opaițul ce-nvie valea Cu rază-nbietoare. Căci, fără stea și trist, colind Cu pasul istovit Prin beznele ce-și tot

în fiecare dimineață când mă trezesc mă uit pe fereastră la oamenii de pe stradă uneori mi se par atât de preocupați de ei înșiși încât uită că merg pe stradă se văd undeva pășind pe o coală de

fără să mă surprindă îți văd chipul scăldat în lacrimi ești ca întotdeauna o sentimentală