Cezar C. Viziniuck

stătea goală în mijlocul abisului ea femeia visurilor femeia ce ne-a răscolit nouă bărbaților nopțile abisul era negru dar nu întunecat un negru prin care se putea vedea un pat plin de

Simțise atunci cum i se pune un nod în gât. Crezuse că ea greșise cu ceva față de tatăl ei și din această cauză el n-o mai iubește. Cu timpul începu să se obișnuiască, dar nu putu să uita nici chipul

Între ziduri vechi de veacuri Se ascunde-un vechi mormânt. Este a acelui ce da sfaturi Lui Ștefan Vodă și Sfânt. Este a unui sihastru sfânt Ce cu a lui binecuvântare Domnul Moldovei a

mă trezesc cu tine în gând din inimă parcă iese o flacără pleoapele se desprind greu să fiu iubitul tău pentru o noapte pe patul din flori ce l-am pregătit apoi pot să plec singur împăcat pe

Exiști Fii lumina mea Deschide oameni și cuvinte Mistere ascunse și clipe Fii ochii mei Să văd prin ochii tăi cerul Ascunde-te în mine Te voi proteja Toate tristețile lasă-le acolo Și eu

cuprins de o durere am tăcut în fața inimii tale de gheață mi-am alungat iluzii gânduri chiar orice speranță am înghițit găluștele de tine aruncate ca la câine tot ce tu mi-ai spus eu am luat de

pentru unii iubirea e pură intimidare pentru alții e un sfânt futai pe la colțuri de stradă prin parcuri sau în pat în diferite poziții așa că "fuck you" e un "te iubesc" spus din toată

În timpul neliniștii mele am fost în multe locuri. Acum, când sunt liniștit, rămân în casă mâncând pâine și calamare. Sunt fericit. Dar sufletuil meu vrea un pic mai mult. Îl vrea pe

erai undeva departe închisă între cei patru pereți ai garsonerei ce miroseau a mucegai priveai pe fereastră galbenul felinar singura fantomă în noapte eu te aștetam rezemat de același

Cânt te privesc în ochi, mă pierd în ei. 1999

Te-am așteptat atunce cu-n mare buchet de flori și-un inel, da, un inel frumos. Vroiam să fie o zi specială. Doar era ziua ta, ziua-n care trebuia să fii fericită, dar am așteptat

1. cuvântul nebunului de două ore îmi macin mintea caut o idee să scriu un poem nimic doar tu însuși poemul iluzoriu lăsat la dospit în sertarul minții ce se preumblă odată cu mine prin

Cu ochii minții te-am văzut Tot pură ca în prima zi, Însă, ascunsă în trecut Nu poți alăturea să-mi fii. Gândesc la tine zi de zi Și noaptea plâng în așternut. Mi-ești rațiunea de a fi; Nu

Privesc în timp la poeții Ce-au pus preț pe poezie Și-au dat o formă, ca urmașii Să-i citească cu bucurie. La Eminescu când privesc, Ce a dat țării sale Versuri adevărate, ce strălucesc Și-s

Se vede perfect că este ea, divina mama lui: Maria. Radiind stele, Iisus, divinul Emanuel, din Fecioara Maria, iubitoarea, s-anăscut într-un staul; un boboc de trandafir ce dă onoare

Voi, fel și chip de oameni buni Ascultați al meu cânt, Și de-nșir prea scurt minciuni, Mai mult nu mă avânt. În Rădăuți un om trăia, Puteai de el aspune, Că-i cuvios și se smerea Mereu în

Totul e albastru in fața acelor ochi Zâmbetul tău o spadă victorioasă Ce se învârte deasupra capetelor plecate O mare mi te-a răpit Un ducat O republică de trei zile Întotdeauna istoria se