Poezie
Portretul din cuvânt
1 min lectură·
Mediu
Poetul nu locuiește într-un trup,
ci într-o lumină care-l uită mereu.
El spune: viața e o rană sub zăpadă,
și are dreptate.
Apoi zice: viața e o flacără ce râde în somn,
și are iarăși dreptate.
Adevărul lui nu se naște, nu moare,
ci se clatină între două respirații,
ca o frunză ce nu știe de unde cade.
Poetul e un orb
care pipăie marginile sufletului
și numește fiecare atingere – frumusețe.
El nu trăiește experiențe,
ci le inventează ca să poată iubi.
Inima lui e o bucătăreasă obosită
ce stoarce limonada durerii
peste foamea lumii.
Și din acea picătură acră
se naște cântecul.
Fiecare poem e o oglindă
unde-și caută fața pierdută,
unde chipul lui se adună din neant
ca o fotografie în camera întunecată a visului.
El nu vrea adevărul,
vrea doar conturul unei respirații,
vrea să-și recunoască privirea
într-un cuvânt care nu minte,
dar nici nu explică.
Și-atunci se îmbracă în versuri,
merge prin lume ca printr-o piesă de teatru
scrisă de cineva care nu s-a născut încă.
Publică un poem
ca să devină real.
Altfel, ar rămâne doar o umbră
ce-și șoptește numele în somn.
01316
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Portretul din cuvânt .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/14195106/portretul-din-cuvantComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
O combinație de Stănescu, Coșovei, Ivănescu, cu accente personale. Reușită, cum spuneam. Doar că nu e unitară, deci nu pot înțelege textul decât pe părți.