Oameni
simțindu-se
numere prime.
Independente.
Împăcate în singularitate.
Suficiente lor.
Şi totuşi sufocate
de paritate,
platonic echilibru
amăgitor
de eliberator.
Nu-i aşa că-n ploaie
ieşi dinadins
sărutul ei rece,
pe piele să-l simţi?
Şi spune-mi: vântul,
învaţat-ai acum să nu-nfrunţi
lăsând fiorii-i să te patrundă,
nesătul?
Iar când de soare
Lumini și umbre
i-am șoptit pădurii.
Viață și moarte
mi-au răspuns frunzele.
Noapte și insomnii
i-am reproșat lunii.
Tăcere sau ciripit
m-au întrebat zorii.
Cunoaștere sau
Crezând că nu ești bun
trăiești jucand un rol.
Acel altcineva
de neatins,
nepăsator pân' la cinism.
Nesăbuită aroganță
de-a te minți
ca ești mai mult
decât prea bine știi.
Dar
E timpul
să acceptăm
că există
și întrebări fără răspuns.
Să lăsăm rănile să se-nchidă
smulgând pansamentul iluzoriu.
Să-mbrățișam incertitudini
inspirând adânc.
Să-ntoarcem ochii de la
Fiecare suntem unu.
Pur întâmplător dăm de doi.
Pe trei îl chemăm la nevoie.
Intre patru pereți te sufoci.
Cinci simturi explodează
când al șaselea,
cel norocos,
urcând cei șapte
Ș-atât de dor
de râsul nostru
azi îmi e!
Și de tăceri
ce-ascund speranțe
sub incredula pleoapă.
Da,
chiar acolo,
neverosimil, nu?
Ritmul inimii
sparge
instabil echilibru
al piruetei
Hai să fumăm o ultimă țigară
pentru cei ce am fost cândva.
Hai să ciocnim paharul plin
pentru viața ce azi o trăim!
Hai!
În răsărit să vorbim o cafea,
să uităm de frici
și să râdem de
Sunt doar
o insignifiantă si efemeră iluzie.
O meduză transparentă
în oceanul tău de luciditate.
Iar tu ... sălbatică himeră,
capodoperă a minții mele,
respiri intermitent în
În seara de dinainte să pleci
a început să plouă.
Cu fulgere și tunete reci,
exact cum ne place nouă.
Tu mă priveai
cu ochii zâmbitori ai mamei.
Eu ... îi purtam
pulovărul verde.
Simțeam
Văd sânul rotund
obraznic pulsând,
nori răsfirând,
să-și facă loc.
Rece,azi pare uitat
ce ieri a vegheat,
ancorând în ființe
efemeride credințe.
Acum când e plină,
surâde șăgalnic a
În frunzele bătute de vânt
văd ochii blajini
ai bătranilor mei
zâmbindu-mi senini.
Și-n foșnetul lor,
șoptesc îngăduitor
vocile lor calde
duse demult,
departe,
aproape uitate.
Și când va fi să mor,
voi oameni dragi,
să știți că-s lângă voi.
În vântul ce-acum vă mângâie duios
și-apoi vă ceartă nemilos.
În floarea inspirată nesățios,
în nopțile intunecate și reci,
Aș fi vrut să fiu
un strop din oceanul neliniștit,
un vultur bătrân
de vânt obosit,
un fulger
de viață îndrăgostit.
Și-aș mai fi vrut să fiu
raza solitară
ce-abia patrunde
padurea
Cu tine și totuși fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine și totuși fără,
fug și de răsărit și de-apus.
Cu tine și totuși fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine și totuși fără,
vreo
Invoc sunetele căutând liniștea.
Inima-i surdă.
Insist a trăi iluzia.
Mintea-mi e năucită.
Vreau absurdul imposibil.
Sper inexplicabil,
un sfert de clipă,
poate de viață,
timp volatil,
În noaptea cristal înghețată,
doar gândurile,
fac gălăgie:
"- Și cu mine, cum rămâne?
întrebă "verdele",
cu ochii roșii și sufletul cenușiu.
- Ce vrei?
răspunse "albastrul" impasibil.
-
Pierdut în gânduri,
te uiți la toamna umedă și rece
prin aburii-n vârtejuri tulburi
și ceasul bate doisprezece.
Tu,
copil încruntat ce vrea să depășească timpul,
sau tu,
cel prea demult
Sunt
acel nebun dependent de nori și ceață,
simt albastru și invers proporțional,
fac greșeli căutând răspunsuri pe sens interzis.
Și ce dacă trăiesc viața pe repede înainte,
de vorba cu mine
Sufletul meu,
imatur în ani lumină,
ahtiat de experiențe,
versatil în secunde,
impetuos dând in obscur,
întâlni...
sufletul tău,
bătrân în înțelegeri,
sictirit de sens,
imuabil no
Se-ntunecă cerul a furtună,
iar norii șoptesc scântei îmbufnate.
I-atâta praf în aerul fierbinte,
incontestabil,
nestatornicul vânt încă iubește.
Frunze însetate ,
libertatea o dansează în
Zăbovind leneș în ploaie
sub streașină mă strecor.
O clipă prelungă
urmăresc cu nesaț
picăturile șiroind.
De m-aș prelinge odată cu ele
spre adâncul reavăn!
Exilate în depărtare
în
CB