Nostalgie

După opinia mea, neavizată, primele două strofe sunt chiar reușite chiar dacă ar putea fi considerate cam „molcuțe” în comparație cu forța poeziei aflată la modă. Nu se mai poartă stilul contemplativ. Ultima strofă îmi pare cam abruptă și lipsită de poeticitate, ruptă de trupul poemului ca o concluzionare filosofică nefericit aleasă. „Mă-ntorc atunci”... când „atunci”? Până „atunci”, totul se petrecea în prezent. Nu există o idee care să-l definească. Mi se pare, de asemenea, că există o inadvertență de adresare. Dacă primele strofe se referă la stări personale, ultima strofă generalizează mesajul. „în care nu-mi pasă cât sunt de mic în acest univers lucid.” S-ar putea să mă înșel asupra aprecierii. Am scris impresia mea, subiectivă, de lectură. Mult succes mai departe!:)

Paul are dreptate, în sensul că eu, personal, aș fi renunțat la ultima strofă. De fapt tu tragi o concluzie, impui o concluzie. Mergea simplu: „nostalgie”. Tu vrei să scrii poezie, nu să transmiți de pe front, totodată nu trebuie să dai socoteală nimănui, nu trebuie să explici, este suficientă starea pe care o creezi în primele două strofe, chiar reușite. Nu te lăsa, joacă-te mai departe cu sugestii, nu cu teoreme.

Aveti dreptate, Bogdan & Bogdan. Am eliminat concluzia din ultima strofa, imi place chiar mai mult asa. Va multumesc.