Numere prime
Oameni simțindu-se numere prime. Independente. Împăcate în singularitate. Suficiente lor. Şi totuşi sufocate de paritate, platonic echilibru amăgitor de eliberator.
Stare de bine
Nu-i aşa că-n ploaie ieşi dinadins sărutul ei rece, pe piele să-l simţi? Şi spune-mi: vântul, învaţat-ai acum să nu-nfrunţi lăsând fiorii-i să te patrundă, nesătul? Iar când de soare
Dualitate
Lumini și umbre i-am șoptit pădurii. Viață și moarte mi-au răspuns frunzele. Noapte și insomnii i-am reproșat lunii. Tăcere sau ciripit m-au întrebat zorii. Cunoaștere sau
Inevitabila mască
Crezând că nu ești bun trăiești jucand un rol. Acel altcineva de neatins, nepăsator pân' la cinism. Nesăbuită aroganță de-a te minți ca ești mai mult decât prea bine știi. Dar
E timpul
E timpul să acceptăm că există și întrebări fără răspuns. Să lăsăm rănile să se-nchidă smulgând pansamentul iluzoriu. Să-mbrățișam incertitudini inspirând adânc. Să-ntoarcem ochii de la
Trezire
Fiecare suntem unu. Pur întâmplător dăm de doi. Pe trei îl chemăm la nevoie. Intre patru pereți te sufoci. Cinci simturi explodează când al șaselea, cel norocos, urcând cei șapte
Găuri negre
Ș-atât de dor de râsul nostru azi îmi e! Și de tăceri ce-ascund speranțe sub incredula pleoapă. Da, chiar acolo, neverosimil, nu? Ritmul inimii sparge instabil echilibru al piruetei
Ploaie
Hai să fumăm o ultimă țigară pentru cei ce am fost cândva. Hai să ciocnim paharul plin pentru viața ce azi o trăim! Hai! În răsărit să vorbim o cafea, să uităm de frici și să râdem de
Nevoia de iluzii
Sunt doar o insignifiantă si efemeră iluzie. O meduză transparentă în oceanul tău de luciditate. Iar tu ... sălbatică himeră, capodoperă a minții mele, respiri intermitent în
Plecarea ei
În seara de dinainte să pleci a început să plouă. Cu fulgere și tunete reci, exact cum ne place nouă. Tu mă priveai cu ochii zâmbitori ai mamei. Eu ... îi purtam pulovărul verde. Simțeam
Luna
Văd sânul rotund obraznic pulsând, nori răsfirând, să-și facă loc. Rece,azi pare uitat ce ieri a vegheat, ancorând în ființe efemeride credințe. Acum când e plină, surâde șăgalnic a
Nostalgie
În frunzele bătute de vânt văd ochii blajini ai bătranilor mei zâmbindu-mi senini. Și-n foșnetul lor, șoptesc îngăduitor vocile lor calde duse demult, departe, aproape uitate.
Aproape
Și când va fi să mor, voi oameni dragi, să știți că-s lângă voi. În vântul ce-acum vă mângâie duios și-apoi vă ceartă nemilos. În floarea inspirată nesățios, în nopțile intunecate și reci,
Aș fi vrut
Aș fi vrut să fiu un strop din oceanul neliniștit, un vultur bătrân de vânt obosit, un fulger de viață îndrăgostit. Și-aș mai fi vrut să fiu raza solitară ce-abia patrunde padurea
Fără tine
Cu tine și totuși fără, mi-e bine, rău, greu de spus. Cu tine și totuși fără, fug și de răsărit și de-apus. Cu tine și totuși fără, frunze îngălbenesc, înverzesc... Cu tine și totuși fără, vreo
Contrast
Tăcerea, îmi cântă despre frici. Liniștea, îmi șoptește cu speranță.
Albă iarnă
Invoc sunetele căutând liniștea. Inima-i surdă. Insist a trăi iluzia. Mintea-mi e năucită. Vreau absurdul imposibil. Sper inexplicabil, un sfert de clipă, poate de viață, timp volatil,
Spini
Verdele zilelor mele impregnat în indigo copilăros, îmi inundă celulele, prelingându-se sfios, în craterele cicatricilor supurânde, iritându-mi brumarul fantomelor tremurânde, încercând obsesiv
Impasibil
În noaptea cristal înghețată, doar gândurile, fac gălăgie: "- Și cu mine, cum rămâne? întrebă "verdele", cu ochii roșii și sufletul cenușiu. - Ce vrei? răspunse "albastrul" impasibil. -
Brumar efemer
Pierdut în gânduri, te uiți la toamna umedă și rece prin aburii-n vârtejuri tulburi și ceasul bate doisprezece. Tu, copil încruntat ce vrea să depășească timpul, sau tu, cel prea demult
Amalgam
Sunt acel nebun dependent de nori și ceață, simt albastru și invers proporțional, fac greșeli căutând răspunsuri pe sens interzis. Și ce dacă trăiesc viața pe repede înainte, de vorba cu mine
Imatur
Sufletul meu, imatur în ani lumină, ahtiat de experiențe, versatil în secunde, impetuos dând in obscur, întâlni... sufletul tău, bătrân în înțelegeri, sictirit de sens, imuabil no
Sfârșit de vară
Se-ntunecă cerul a furtună, iar norii șoptesc scântei îmbufnate. I-atâta praf în aerul fierbinte, incontestabil, nestatornicul vânt încă iubește. Frunze însetate , libertatea o dansează în
acasă
Zăbovind leneș în ploaie sub streașină mă strecor. O clipă prelungă urmăresc cu nesaț picăturile șiroind. De m-aș prelinge odată cu ele spre adâncul reavăn! Exilate în depărtare în
