Poezie
Amalgam
1 min lectură·
Mediu
Sunt
acel nebun dependent de nori și ceață,
simt albastru și invers proporțional,
fac greșeli căutând răspunsuri pe sens interzis.
Și ce dacă trăiesc viața pe repede înainte,
de vorba cu mine într-o perpetuă rătăcire,
visând un crepuscul de cuvinte imperfecte.
Lovește-mă un secol distanță
prin cuvinte în șir indian
și într-un final de cearcănă și zâmbet,
vise expandate
și ironii de lună plină
vă voi citi în neagra ceașcă,
pân-la nebunie sau pân-la dolce far niente.
Voi fi,
efemera imperfectă, atât cât durează verdele,
imun intr-un viitor incandescent,
căutând litera lipsă în frunzele teiului meu,
în imatur sfârșit de vară.
24.10.19
001246
0