Teiule, teiule,
spune-mi iubitule,
cât durează verdele?
Cum rămâi calm în furtună?
Când plouă, tu plângi?
Cine câstigă, cine pierde?
Unde?
Pleca-vom cu toții.
Ce-ți șoptesc stelele?
Care
De ce există ferestre cu zăbrele?
Fracționăm,
cerul in libertăți permise,
întregul în categorii?
Dăm sens cuvintelor?
De ce există gratii?
Fizic efemer... securizat.
Inevitabil
Copilul cu părul zbanghiu
pistruiat cu colb pe de-a-ntregul
ghiduș în joc,
inventând,
astazi privind
mi-amintesc.
Și-n irisul cenușiu - sălbatic
intuiesc
esența imposibilului.
Cu dreapta
Noi doi,
avem același nume.
Dar eu,
mai am o literă în plus.
Sau poate că,
tu ai pierdut-o
în timp, pe drum...
Dar litera asta,
e ...
cât o lume-ntreagă!
Și tot pe atâta,
ne
Craterul vulcanului tău
visează cumva,
alintul jucăuș al vântului meu?
Cândva?
Puțin spre deloc?
Sau...
He, he ...
chiar eu!
Acel nebun,
dintr-un timp
și dintr-un spațiu
dispărute demult!
Când am să dispar,
am să-ți lipsesc?
Cât...
O spargere de val?
Un coup de foudre accidental?
Cât...
Un coșmar demult uitat,
vechi refren obsedant?
Cât...
Un fulg răzleț topit pe
Răspunsurile la esențialele-ntrebări,
cele ce nu dispar în timp,
ci revin cu și mai mult sarcasm,
sunt chiar în noi,
adânc ascunse!
Acolo unde,
evitam să interogăm
cu teama stupidă de a nu
E lângă mine, de când lumea...
și parcă vrea să vină mai aproape,
îmi intră în spațiul vital.
A devenit obișnuință:
îi spun toate secretele,
iar uneori mă sfătuiesc cu el.
În foșnetul lui mă
Când,
aproape-mi reglasem
pasul
dupa cel de dinaintea mea,
respirația
în ani întregi de încercări,
credințele
fără prea multe întrebări,
bătăile inimii
după fiecare salt în
Ați întâlnit vreodată,
măcar un om,
făr-o poveste tristă?
Eu încă nu.
Tu poate ai succes.
Dar, spune-mi:
ai timp si pentru tine,
si pentru acele...
nimicuri stupide,
ce-ți dau
Aș vrea să mai colind coclauri,
ore întregi,
fără vreo țintă.
Sandalele să le arunc!
Și-n iarba udă,
să pășesc desculț.
Lenea să-mi răsfăț apoi,
cu puzzle-uri din nori
și cu pastel de
De-atâta cer,
ne avântăm.
Plângem stele.
Râdem curcubeu.
Spațiu nemărginit și tihnă nicăieri.
Rătăcim gânduri,
inventăm detalii,
înotăm în iluzii.
Libertate suficientă să te
Viața ce pulsează-n jur
încă o dată mă doboară!
Instinctual ochii-i închid
și mă feresc
de tot ce mă-nconjoară.
Inutil în noapte strig!
Ecou metalic si străin
se-ntoarce în mine
Amintiri adânc tatuate.
Cicatrici sterilizate.
Flashuri paralizante.
Aberant de agonizante.
Le-aș renega,
dar fără ele,
n-am să mă pierd,
pe mine?
Dau vântului spaimele,
intr-un etern
Viața e minunată!
Din când în când.
Iar eu,
recunosc:
spun prostii...
cocoloașe,
câteodată.
Greșeli fac
chiar mai multe.
Nu le băgați in seamă.
Într-un final
voi înceta.
Și
Dacă,
după calcule complicate
timpul...
în care zâmbetul poposește pe fața ta,
ar depăși timpul deznădejdii mele
aș calcula încă o dată.
Doar pentru siguranță.
Și dacă,
momentele
în care
De-ar fi să schimb ceva la tine,
n-ai mai fi tu,
și-atunci aleg să nu.
Nimic nu aș schimba!
Aleg
promisiuni timid îmbujorate-n soare
și alinarea îmbrățișării care doare,
din verdele
Sunt zile lungi
în care
nu mă mai știu
nu mă-nțeleg
și nu mă vreau!
Privesc fără să văd,
pășesc risipindu-mă,
respir agonie.
Poți ghici atunci,
în cearcănă și-n zâmbet,
nopți lungi de
Demult, într-un alt secol,
m-am rătăcit în tine.
Și tu prin mine, pare-se.
A fost cumva și-o regăsire?
N-am regretat pierderea.
Am sărbătorit câștigul!
Corăbii sfărâmate,
pe drumuri
Lângă vocea ta,
am prins curaj
și m-am abandonat.
Tu nu știai,
eu nu-ndrăzneam să spun nimic.
Doar ascultam,
cuvintele în șir indian.
Și ai tăcut.
M-am speriat
si n-am indrăznit
să mai
Copacii aleargă-n trecut.
Mă miră graba lor.
Înghețați până la pământ,
dureros de frumoși, albi!
Apare in față.
Mă afund în ea!
Viteză vreau,
apas mai tare!
Înșelător, un gand,
nu-mi dă
De-ar fi să cred răsăritul,
magiei asfințitului
i-aș găsi sens.
De-ar fi să cred ciripitul,
și dans păgân aș fi
și ultim fâlfâit de aripi.
De-ar fi să cred mugurii,
m-aș abandona
CB