Cătălin Al DOAMNEI

de când a murit havel totul îmi merge pe dos locuiesc în infern și cerșesc un alt timp magazinele cu vise se închid mai devreme fantomele iernii se dezgheață și drumul spre casă e cu mult mai

nimic dinafară nu mă mai poate atinge azi am văzut mai puțini repetenți oricât de mulți corigenți ar fi lăsat iorgu iordan era cald atât de cald căldura lui eliade înlocuise bordelul lui

singurul intelectual din oraș a fost profesorul meu ceilalți erau simpli funcționari mai mult răi decât buni de multe ori își desfășurau memoria de animal hămesit pe asfalt ori pe firmele

din ce în ce mai mult viața mea semăna cu aterizarea unui avion într-un oraș fără aeroport când am rostit cuvintele magice învățate de la profesorii

în acea zi m-am întors în trecut ca-ntr-o casă părăsită uitasem până și numele lucrurilor prăfuite neșterse de sinele gravat pe mîini inimi și pietre translucide o

într-o zi voi scrie o poezie fericită cu toate stările transpuse din clipa faustică oprită de mine pe loc repaus starea fericirii fiind ultima piatră albă de râu ce ți-am adus-o la un

1. cubul desenat de legiuitor nu exprimă perfecțiunea ci temnița 2. în suflet ninge și viscolește meteorologii au de lucru drumarii de deszăpezit 3. ideile înfășoară trupul ca niște

lumea chimică a fariseului plesnește ca ploaia lacustră peste lumea vameșului ajuns pelerin rus nu-l mai vede nimeni cum intră în lume și pleacă stângaci cei care n-au citit niciodată pelerinul

ca să vindec neamul meu am vrut să găsesc leacul vracilor de demult să-l dezbrac de mantia neliniștii de fuga de veacuri intrată-n cimitirul de sub casă în care frumusețea fusese împușcată în

nu mai aveai nume & voiam să te strig intrasem în cimitire de elefanți & ne amăgeam cu eșarfă de fildeș pentru mama lui buddha prea grea

începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt atât de vechi al vieții mele când stelele apar se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei din religii

Între ignoranță și uitare legea este floarea de cireș Don Quijote vorbind despre pământ pietre și codri seculari hoții de cai au vrut să fure boul lui Grigorescu Oul din care a ieșit

acum voi discuta despre hamlet cândva am spus eu am fost singurul hamlet al acestui pământ deși nu m-am răzbunat pe nimeni &nici nu o voi face în locul meu va vorbi DUMNEZEU hamlet mi-a

după o vacanță la cules portocale niciun școlar nu a învățat lecția la limba română din pricina faptului că aceste cunoștințe rupestre nu te ajută la nimic după ce ai câștigat la alba neagra cu

parlamentul româniei a fost asediat o bătrână a adus lumina lui ștefan cel mare de la putna trei zile și trei nopți a stat lumina nevăzută deasupra bucureștilor până când ioan alexandru să

de la o vreme am vise foarte stranii cu oameni mari din diferite timpuri și sfere pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii având o concepție foarte înaltă despre lume și

aflat în exil ovidiu încă mai crede că-și poate retrăi viața plagiind-o ca vânătorii de balene întorși din larg să-și achite casa luată prin credit ipotecar însoțind spiritul de turmă

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător

în genunchi în fața plutonului de execuție așteptând să-i fie împușcate cuvintele astfel grăi leverkun incurabilele boli ale spiritului nu se vindecă prin marea dezalfabetizare

știi trăiam între extreme te-am căutat la haga cu malala nu te-am găsit în garajul în care futurologii discutau pertinent despre i.a. despre

mă-ntorceam de la policlinica din baskerville și nu eram îngrozit de ceea ce văzusem de ceea ce urma să se-ntâmple două mașini negre de ucraineni omorâseră toți medicii și culeseseră frunzele

când au vrut să-i mutileze pe toți ai mei am luat drumul diligențelor din filmele copilăriei prețul pentru tot răul făcut asupra mea era infim față de cât pătimisem în vremuri de

într-o zi eram foarte trist nu pierdusem aparent nimic nu mă certasem cu nimeni am simțit cum încep cuvintele să crească de-a-ndoaselea-n mine agățându-se de globulele roșii cu toată energia

oamenii aceia uciși înainte de vreme într-o iarnă cu zăpezi adevărate cu negri saci scoși din logan ,,copii să nu afle nimeni copii’’ încotro e zenitul &umbrele femeilor murind pe