Cătălin Al DOAMNEI

ca să vindec neamul meu am vrut să găsesc leacul vracilor de demult să-l dezbrac de mantia neliniștii de fuga de veacuri intrată-n cimitirul de sub casă în care frumusețea fusese împușcată în

nu mai aveai nume & voiam să te strig intrasem în cimitire de elefanți & ne amăgeam cu eșarfă de fildeș pentru mama lui buddha prea grea

începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt atât de vechi al vieții mele când stelele apar se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei din religii

Între ignoranță și uitare legea este floarea de cireș Don Quijote vorbind despre pământ pietre și codri seculari hoții de cai au vrut să fure boul lui Grigorescu Oul din care a ieșit

acum voi discuta despre hamlet cândva am spus eu am fost singurul hamlet al acestui pământ deși nu m-am răzbunat pe nimeni &nici nu o voi face în locul meu va vorbi DUMNEZEU hamlet mi-a

după o vacanță la cules portocale niciun școlar nu a învățat lecția la limba română din pricina faptului că aceste cunoștințe rupestre nu te ajută la nimic după ce ai câștigat la alba neagra cu

parlamentul româniei a fost asediat o bătrână a adus lumina lui ștefan cel mare de la putna trei zile și trei nopți a stat lumina nevăzută deasupra bucureștilor până când ioan alexandru să

de la o vreme am vise foarte stranii cu oameni mari din diferite timpuri și sfere pe care tu mi le tălmăcești cu dicționarul de iluzii având o concepție foarte înaltă despre lume și

aflat în exil ovidiu încă mai crede că-și poate retrăi viața plagiind-o ca vânătorii de balene întorși din larg să-și achite casa luată prin credit ipotecar însoțind spiritul de turmă

în 1960 și ceva în gara de nord ploua tatăl meu căuta adăpost pentru mama mea ca din întâmplare actorul lazăr vrabie jucase în valurile dunării coleg la lmk cu tatăl meu absolut întâmplător

în genunchi în fața plutonului de execuție așteptând să-i fie împușcate cuvintele astfel grăi leverkun incurabilele boli ale spiritului nu se vindecă prin marea dezalfabetizare

știi trăiam între extreme te-am căutat la haga cu malala nu te-am găsit în garajul în care futurologii discutau pertinent despre i.a. despre

mă-ntorceam de la policlinica din baskerville și nu eram îngrozit de ceea ce văzusem de ceea ce urma să se-ntâmple două mașini negre de ucraineni omorâseră toți medicii și culeseseră frunzele

când au vrut să-i mutileze pe toți ai mei am luat drumul diligențelor din filmele copilăriei prețul pentru tot răul făcut asupra mea era infim față de cât pătimisem în vremuri de

într-o zi eram foarte trist nu pierdusem aparent nimic nu mă certasem cu nimeni am simțit cum încep cuvintele să crească de-a-ndoaselea-n mine agățându-se de globulele roșii cu toată energia

oamenii aceia uciși înainte de vreme într-o iarnă cu zăpezi adevărate cu negri saci scoși din logan ,,copii să nu afle nimeni copii’’ încotro e zenitul &umbrele femeilor murind pe

de dragul omului mort necuprins de remușcări n-am putut certa cu asprime în locul unde nu se învață adevărul se moare privește oglinda și uită blestemul chipurilor de soldați cum se strâmbă

prietenul meu profesor de morala cea mai îndoielnică nu cunoștea pe nimeni nu știa ce este moartea voiam să-i explic cu argumente raționale cum se

urmând sfânta familie întemeiată de tatăl meu după revoluție pagina mea albă pentru viața lor neagră am locuit o vreme în orașul bari la mama care muncea pe rupte la o nonagenară pe jumătate

viețuiesc într-un loc în care soarele răsare asimetric un ținut al durerii universale deopotrivă pentru oameni și animale acceptând adevărul minciunilor și crima scriind tratate despre

mi-era din ce în ce mai greu să ies din naufragiul pe care mi-l pregătiseră zbătându-mă între viață și moarte ieșirea din adâncuri nu mai era posibilă decât prin cerul de lumină

trecuseră și verile acelea pustii & misterioase ce păreau să nu se mai termine chipuri albăstrii ce nu-și mai găseau locul la granița dintre viață și moarte vara aceea nu a fost un joc

1. să-ți descătușezi spiritul ca aripile unui fluture cu mii de culori 2. în loc de penitență absolută așteptăm imaculate zăpezile 3. primăvara se apropie putem hoinări cu ușurință din

fiindul meu îmbrăcat zale de argint a văzut-o pe femeia cu fustă neagră împletind costume populare în lungul drum către sine nu te poți împiedica decât de tine după ce m-am