Cătălin Al DOAMNEI

mă-ntorceam de la policlinica din baskerville și nu eram îngrozit de ceea ce văzusem de ceea ce urma să se-ntâmple două mașini negre de ucraineni omorâseră toți medicii și culeseseră frunzele

niciodată n-am cunoscut ființe biruitoare am întâlnit doar oameni infatuați negând că l-ar fi văzut vreodată prin fereastra închisă ca sufletul pe moș prepeliță fratele lui hitler și al lui

iertați-mă dacă trebuie să dau număr de înregistrare la nebăgata în seamă cerere metafizică a subsemnaților varlaam dosoftei miron costin titu maiorescu și a tuturor acelora care navighează pe

ca să nu fiu împușcat cu arma de apă de la divizia de pompieri de peste drum aflată în permanentă stare de asediu de pe vremea când napoleon se-ntorcea din rusia doamna secretară a liceului

în dimineața-n care dumnezeu își vărsa respirarea ca roua deasupra pământului sacru au sunat creditorii la ușa destinului meu îndărătnic sperând într-o nouă șansă de a-și recupera datoriile

în sala de consiliu profesoral se decidea soarta elevei gloria-muncii-la-plai-cu-boi mama fetei era în irlanda și nu putea să adoarmă lângă vulcanul ce-ntuneca sora europa de 200 de ani de

se apropia cu pași de felină hrănită numai cu sângele unei herghelii de stele-nvinse fără s-o știe asasinii mei își pregăteau moartea ca naufragiu pe insula pustie a șefilor de stat comunist și

întotdeauna a existat cineva care a crezut în mine mai mult decât am crezut eu cu sufletul pe cântarul de aur al celor care n-au învățat să piardă ori nu le-a fost dat să piardă fiindcă scriu

când mureau cei care spuseseră lucruri neadevărate despre mine și neamul meu al străvechilor poeți pindareici neputând să-și dea sufletul trădat de cântecul cocoșilor de munte hrănind orașul de

după ce l-au ucis pe dobrin încă mai voiau să-și spele păcatele și de aceea mă chemaseră pe mine ultimul atlant în arta imposibilului pe terenul de golf al inimii fusese întinsă tabla de șah

nici atracția ingenuă a cărții recordurilor n-a putut să demonteze instrumentele de ultimă generație de ascultat poezia și de măsurat ultimul sonet semnat William Shakespeare ascuns în camera

ca să vindec neamul meu am vrut să găsesc leacul vracilor de demult să-l dezbrac de mantia neliniștii de fuga de veacuri intrată-n cimitirul de sub casă în care frumusețea fusese împușcată în

din ce în ce mai mult viața mea semăna cu aterizarea unui avion într-un oraș fără aeroport când am rostit cuvintele magice învățate de la profesorii

începuse la data prezisă cu precizie astrologică de horoscopul gladiatorilor îngropați în arena trecutului care mi-au furat bicicleta să facă naveta între viața mea și circus maximus gravat pe

în lumina lampadarelor femeia robinson îl aștepta pe bărbatul robinson pe malurile unei mări scufundate-n respirația de rechin a celor vii odele triumfale ale rătăcirii și iertării înhămat

urmărit de taurul celest pe care-l ucisese enkidu pentru o vreme am locuit printre oamenii-scorpii aceștia m-au pus să îmblânzesc iarba și să pasc vaca nemulsă a prostiei mugind de parcă

am ales cuvintele care au darul suptului de la țâța de foc a stelelor impare

în afară de balzac n-am cunoscut pe nimeni să moară pentru poezie și artă exprimându-și cu aplomb părerea despre pietatea nefirească a zeilor târzii invitați să se dezbrace de zâmbetele

viața mea a început din curiozitatea altei vieți care m-a ales unic și adevăratul învingător de la marathon după ce tot regatul meu a murit în ascensiunea unui munte de nesomn acesta este și

ori de câte ori locuiam într-un oraș mare sau mitic repede se năștea un miliardar și deîndată îl cumpăra până la ultima suflare lăsându-l ca după detonarea unei bombe atomice doar cranii și

urmând sfânta familie întemeiată de tatăl meu după revoluție pagina mea albă pentru viața lor neagră am locuit o vreme în orașul bari la mama care muncea pe rupte la o nonagenară pe jumătate

anul școlar a început mai devreme cu două zile timp insuficient pentru ca elevul meu preferat, mândruț leonardo da vinci să-și termine lecturile enciclopedice devenite tatuaje –ncepute din anul

n-am mai putut ieși din palatul viselor clopotul unui tunet ce anunța învierea universală mă urmărea precum tovărășia legionarilor de cafenea prea devreme adormiți în brațele mele treziți

mă prăbușisem într-un somn nedeslușit ca într-un mit nazist în care inocent karl jaspers admira mâinile lui adolf hitler gesticulând imaculat pentru nouă sute nouăzeci și nouă de mii de