Cătălin Al DOAMNEI

trăiesc handicapul omului care a cunoscut geniul în această viață îl numesc geniu pe părintele teofil pârâianu de la sâmbăta de sus 1400 de

trecusem și de mitul lui robinson 28 de ani de îndelungă suferință poate mai grea decât a lui mandela mandela se odihnise pe un pat de lemn îmblânzise șobolani și hienele se lăsau mângâiate

cel care nu face diferența între omul de geniu și prost idioțenia care a cuprins o țară mereu foarte gri o planetă coborâtă în subterană și lăsată să-și piardă identitatea săpând galerii de

ioane ioanee noi ne-am

după modiano cea mai grea luptă cu mafia nu se dă în culise ci la vedere în plină zi pe stradă printre oameni obișnuiți cumsecade a căror omenie pune lumea pe gânduri albastre mov

visam, visai auzeam tot mai viu glasul tău de pasăre-lyră coborând prin mine ca respirarea, stingându-se sub aripile tale. poezia devenise o altă formă de agregare a ființei în

viața mea fost atât de grea încât nici nu mai am nevoie de ciorne ca s-o transcriu pentru a retrăi discuțiile cu bogdan și cu tine wu li bogdan singurul care a învățat sanskrita până la capăt

trăiam de mult timp printre hiene & nu mă obișnuisem cu legea junglei ești mort mi-a urlat cordial ben de la o

orice peisaj dacă nu devine transcendent își pierde demnitatea locuiesc vremuri sărmane și primul care a dat un răspuns metafizic a fost holderlin mergând pe jos la paris mersul pe jos la paris

ne iubeam metafizic și satul aramaic în care ne stabilisem de mai mult timp ne învățase gesturile și felul de a fi pe dinafară rapoartele nato și hamas erau mereu foarte proaste

am vrut să am cuvântul cu putere de lege al hiperboreilor nu eu am ales să proorocesc oamenilor paranoia în timpuri paranoia nu foarte demult într-o zi geroasă de februarie ajuns lângă fabrica

ce forță poate dezvolta absurdul serviciilor de contraspionaj ale întunericului din moment ce bruce lee are o singură limită moartea eu sunt aici pe tot tărâmul de luptători shaolin dacă

se aliniaseră gândurile pe două rânduri într-unul se adunau anotimpurile precum Verbul deasupra curcubeului confucius cobora din

eu cred că romantismul a început cu novalis cu floare-albastră culeasă de pe stânci metafizice în poeme metafizice față de care ziua își cere iertare ajung în curând la limanuri cu lampioane

eu cred că beethoven a compus eroica pentru piața universității și pentru poporul meu o simfonie însângerată trăită la mari altitudini de jurnaliști care nu au știut niciodată ce-nseamnă să

Nemuritoarei mele profesoare de limba și literatura română din liceu, Greta Lascăr, profesorului V. I.

bolnav bântuit bâlbâind boscorodind ca vulcanii noroioși despre absolut un fel de gripă de care nu te poți vindeca printr-o rețetă prescrisă de medicul curant în iarna cu fulgi mari

mă vizitase am stat mai mult de vorbă spunea că vine dintr-un loc unde ploi transversale spală anotimpurile și le curățesc precum valuri albe oasele crailor de

nici așteptarea ghețurilor nici măreția iernii nici melancolia vulturilor albi plutind în lumina soarelui roșiatic ascuns printre nouri și diamanturi cețoase nici masa festivă din ajunul

nu mai știam ce se întâmplă în asiria și ce se petrece în ninive pe crengi de măslin și de cedru se așternuse burnița voiam să te grăbești sir james frazer

murise dej și țara –ntreagă se dădea de ceasul morții vrând să-l petreacă pe tătucul brusc tovarășii brigadieri au îmbrăcat salopeta cea nouă bleumarin-deschis ca pentru garda de onoare tatăl

dragă sfinte apostole andrei cel dintâi chemat roagă-te pentru noi încep prin a-ți spune că românii trăiesc preeminescian aproape pașoptist revoluționar am privit la tv și pământul părea o

te visam clipă de clipă nuit par jour faust n-a reușit să oprească timpul & pentru tine nausicaa am ales să interpretez semnele chaldeilor întoarcerea acasă mi se părea a fi fiind

știam cât de mult însemni tu pentru mine cât de bine știi să calci cămăși întinzându-le peste viața mea revelație clandestină printre inculți eu