Poezie
al patrulea poem despre atlantida
2 min lectură·
Mediu
un lucru
îmi devenise cert
nu am fost făcut pentru lumea aceasta
& cu toate acestea
am rezistat
mai mult decât
eminescu
un lucru îmi devenise cert
pierdusem
prea de multe mii de ori
pentru a mai putea câștiga vreodată
un lucru
devenise fapt sublim
câștigasem
infinit
de mai multe mii ori
decât mi-aș fi putut imagina
hotărât
nu am fost făcut
pentru viața lui goethe
cu atât mai puțin
pentru cea a lui faust
citisem –recitisem
cărți din vremuri fericite
mă asemuisem lui jacob boehme
mi-a fost dat să pricep
aurora nu se mai termină
m-am născut din cărți
&
tot așa voi muri
aidoma schivnicilor
rostind cuvântul
mută muntele
pentru credința lor
pentru bobul de muștar
și acest munte acoperă atlantida
viața mea
mai întinsă decât terra mu
se întoarce în comuna primitivă
deunăzi
nu azi
am cunoscut pe cineva
care
voind un dialog alunecos
pe tărâmul demonilor –arhiconi
a solicitat imperios
să inventez o sapă
pentru a fi mai presus
decât odiseea lui kubrick
fiind foarte mort în memoria pământenilor
nixon trăiește
nu știm cât ar fi putut da șpagă
the president of usa
unui regizor amărât
pentru ca sfântul imperiu al americii
să declare
am ajuns pe lună
deși
pe lună se poate ajunge și fără șpagă
un singur lucru mi-a devenit certitudine
numai crucea
asumarea
semnul
înțelesul metafizic al semnului
guvernează universul
îl cheamă la viața veșnică
001.590
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 232
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 66
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “al patrulea poem despre atlantida.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/14107612/al-patrulea-poem-despre-atlantidaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
