Cătălin Al DOAMNEI

din când în când te visam & din străfundurile subconștientului erai atât de îndrăgostit spune-mi cine i-a fost frate lui winnetou înainte de înota în albastrele lacuri din

învins de –mpăratul verii-n declin ai fi vrut să pleci –ntr-o vacanță nemuritoare după ce ai cules floarea nemâncată de șarpele ce l-a făcut muritor pe ghilgameș singurul supraviețuitor al

Subiectul și Predicatul și acordul dintre ele în limba română din mass – media

te chemam pe boruna sarmatică început de vară cu soare rece și nădușeală de plugar întru trăirea și redescoperirea sacrului nu prea mă mai descurcam singur deși până să te

1.ochiul privea furtuna cuvântului salcia a fost găsită smulsă 2. casă veche sânge țâșnind din zid 3. mă ținea atât de strâns cu ochii închiși desenam plânsul 4.aer virgin

pe vremea aceea mă însoțea dostoievski înainte de condamnarea mea la moarte prin împușcare înainte de condamnarea lui la moarte prin împușcare înainte ca eu să-l urmez pe Iisus noul

din mâna ei creșteau trandafiri japonezi din fiecare deget o petală din fiecare două mâini o înstrăinare străbătusem o mie de km pentru o îmbrățișare fierbinte în fața mea erai tu

primul om de care nu am ascultat a fost tatăl meu când mă tundea zero ca pe o pădure verde dispărută înaintea invadatorilor mai înainte ca andreea esca & tatulici să devină personaje istorice

vis cu mb mi s-au cerut explicații & îmbunătățiri ale visului tre’ să fie iubită românia nimeni să nu se pregătească de moarte ci de nuntă din sânul durerii orfice orfeu nu s-a

ascunși de richeliu în dosul perdelelor de catifea cenușie profesorii din basarabia dezbracă haina cenușie a vieții cenușii ca deținuții în așteptarea clipelor finale numără zilele până la

când sunt trist și foarte melancolic și eu întotdeauna din primăvara lui 2000 și ceva mereu am fost foarte trist și foarte melancolic de atunci și până azi nu au mai înflorit copacii nu

să ajungi luni la 7.30 dimineața este un lucru bun lăudabil chiar de moraliști pentru care cuvântul dat reprezintă cutuma unui trib îmbrăcat în mantia invincibilității însă dacă-ai ajuns la

am visat că înotam într-un fluviu de pescăruși se spune că e semn bun în aripile lor zburlite vedeam cum se agață starea omului îndurerat de propria lui alergare fără de țintă și neputință

pentru că nu-mi e frică ucid fără să vreau cu voluptatea reginelor adultere în sensul acelor de ceasornic în baia-n care-a murit seneca când prietenul meu a primit un premiu de

visasem să scriu un poem autist trecutul trebuia desființat &nopțile bacoviene copleșind teribilul suflet din adâncuri nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul enigma care înfășura lumea ori

ca să pot ajunge a fi iertat am comis toate elucubrațiile posibile mi-s ochii abia întredeschiși îmi dau seama că viața nu o poți schimba ca pe o parolă uitată din temnițele

oraşul fusese părăsit definitiv de cărturari recitând poezie patriotică de 1 mai 23 august 15 iunie 30 decembrie în toate zilele nopţile şi anul mitraliaseră toate sărbătorile

de la cursul de peratologie susținut de gabriel liiceanu am învățat că doar prostia e încremenită în proiect literatura e ceva mai elastică scriitorul e acrobatul exersând mersul pe sârmă fără

și totuși există și pentru mine cineva care s-a aruncat într-un râu intrîndu-mi noaptea în cameră udă leoarcă și nemințindu-mă că venise să discute filosofia lucrului în sine la immanuel

denis buican peligrad a fost primul om care mi-a vorbit despre îndeletnicirea morbidă a lui vlad țepeș aflat în temniță de a trage șobolanii în țeapă câți șobolani credeți că a executat vodă

mergeam în șir indian prin iarna impudică a aducerilor-aminte eu mergeam ultimul când am simțit până la strămoși colții de oțel cum dor rănile

era în 89 ca și acum în decembrie alexandre dumas le pere se - ntorcea de la fontainbleau se vorbea peste muzică peste imn epocile mergeau înapoi în spirit revoluționar se anunțau

ce-mi mai rămâne de spus e să ne revedem cu bine cu familiile la un picnic foarte aproape de grand canion mă voi strădui sa opresc furtuna dezlănțuită din senin de cowboy fără cizme mă

umbra imperiului bizantin se revarsă în juru-mi lumea-n ruină are formă de sfinx alături de mine mărșăluiesc nouă sute nouăzeci și nouă de–mpărați vreau să lupt, să ucid dar nu