Cătălin Al DOAMNEI

în zilele acelea -nceput de toamnă boreală nu mai trăiam viața mea eu cel mai personal dintre muritori trăiam depersonalizarea lumii în virtutea unor străvechi legendare jurăminte de

de când nietzsche mi-a spus mila e sentimentul omului nobil ce nu caută pe nimeni să umilească am urcat în nouri negri cu toma nour și peste semeni fără virtutea anonimatului s-a aprins

de fiecare dată când bunicul meu se pregătea să moară pe câmpul de luptă dintre două vieți ori pe crestele munților cu floare-de-colț ca prin vis apărea cavalerul pelasg și-l privea țintă

pomul pentru care-n copilărie străbătusem mii de km pentru a –i ascunde vârsta lui mare era aidoma copacului în care chabu își aștepta sora de la despărțirea de eliade trebuie să

mulți se-ntreabă cum de am credite bancare din moment ce aparțin unui neam ilustru a cărui lecție despre istorie este egală cu lecția despre anatomie a tânărului poet emil

starea de grație nu este pretutindeni suficientă identificabilă cu starea de neînvinsă melancolie a toamnelor verzi frunze au început să cadă din trunchiuri seculare viața mea nu-și găsește

începusem să ne întâlnim trăiam aproape sociogonic într-o societate mereu palidă cu oameni întrebători și singuri nu-i mai vedeam dispăreau nu știa nimeni cauza visam să trăim în

uneori versurile de dragoste începeau justițiar nu era prima dată alergam cu mai mult decât coada lui rushdie după mine imperiul persan ți se prăbușise la picioare soldatul de la

din când în când te visam & din străfundurile subconștientului erai atât de îndrăgostit spune-mi cine i-a fost frate lui winnetou înainte de înota în albastrele lacuri din

învins de –mpăratul verii-n declin ai fi vrut să pleci –ntr-o vacanță nemuritoare după ce ai cules floarea nemâncată de șarpele ce l-a făcut muritor pe ghilgameș singurul supraviețuitor al

Subiectul și Predicatul și acordul dintre ele în limba română din mass – media

te chemam pe boruna sarmatică început de vară cu soare rece și nădușeală de plugar întru trăirea și redescoperirea sacrului nu prea mă mai descurcam singur deși până să te

1.ochiul privea furtuna cuvântului salcia a fost găsită smulsă 2. casă veche sânge țâșnind din zid 3. mă ținea atât de strâns cu ochii închiși desenam plânsul 4.aer virgin

pe vremea aceea mă însoțea dostoievski înainte de condamnarea mea la moarte prin împușcare înainte de condamnarea lui la moarte prin împușcare înainte ca eu să-l urmez pe Iisus noul

din mâna ei creșteau trandafiri japonezi din fiecare deget o petală din fiecare două mâini o înstrăinare străbătusem o mie de km pentru o îmbrățișare fierbinte în fața mea erai tu

primul om de care nu am ascultat a fost tatăl meu când mă tundea zero ca pe o pădure verde dispărută înaintea invadatorilor mai înainte ca andreea esca & tatulici să devină personaje istorice

vis cu mb mi s-au cerut explicații & îmbunătățiri ale visului tre’ să fie iubită românia nimeni să nu se pregătească de moarte ci de nuntă din sânul durerii orfice orfeu nu s-a plâns

ascunși de richeliu în dosul perdelelor de catifea cenușie profesorii din basarabia dezbracă haina cenușie a vieții cenușii ca deținuții în așteptarea clipelor finale numără zilele până la

când sunt trist și foarte melancolic și eu întotdeauna din primăvara lui 2000 și ceva mereu am fost foarte trist și foarte melancolic de atunci și până azi nu au mai înflorit copacii nu

să ajungi luni la 7.30 dimineața este un lucru bun lăudabil chiar de moraliști pentru care cuvântul dat reprezintă cutuma unui trib îmbrăcat în mantia invincibilității însă dacă-ai ajuns la

am visat că înotam într-un fluviu de pescăruși se spune că e semn bun în aripile lor zburlite vedeam cum se agață starea omului îndurerat de propria lui alergare fără de țintă și neputință

pentru că nu-mi e frică ucid fără să vreau cu voluptatea reginelor adultere în sensul acelor de ceasornic în baia-n care-a murit seneca când prietenul meu a primit un premiu de

visasem să scriu un poem autist trecutul trebuia desființat &nopțile bacoviene copleșind teribilul suflet din adâncuri nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul enigma care înfășura lumea ori

ca să pot ajunge a fi iertat am comis toate elucubrațiile posibile mi-s ochii abia întredeschiși îmi dau seama că viața nu o poți schimba ca pe o parolă uitată din temnițele