un capriciu mai des al lui paganini

când sunt trist și foarte melancolic și eu întotdeauna din primăvara lui 2000 și ceva mereu am fost foarte trist și foarte melancolic de atunci și până azi nu au mai înflorit copacii nu a mai crescut iarba nu am mai resimțit farmecul discret al omului curat cumsecade mai mult de la țară îngropat printre troiene de neliniști răpus de fiara-destin și despre care s-a speculat că nu există decât în proiecția ontologică a pășuniștilor a nostalgicilor incurabili care n-au urcat în maxi -taxi pe ruta acasă-retur -turul româniei al dunării al lumii via jakarta destul destul îi spun fiarei care mușcă din mine cu gură și dinți de oțel mi-ai mâncat zilele și nopțile oricând te pot prinde și ucide sunt mai puternic decât crezi știu mai multe lovituri marțiale decât o jumătate de tokio până spre muntele fuji însă mi-e milă de tine cum mă tot sfâșii și-mi întrerupi traiectoria printre cele o sută de miliarde de galaxii de vată de zahăr înfășurate –n jurul unui om liber de aer de plumb de pământ de sânge donat luptătorilor adevărați celor pe care nu i-am crezut a fi în stare a fi perfizi lăsându-i să muște din sufletul meu ca dintr-o pâine caldă eu omul trist și foarte melancolic dintr-o sută de miliarde de galaxii de vată de zahăr miriade de granule din care este alcătuită lumea mea ca voință și reprezentare precum în sânul lui avraam locuiți în sufletul meu și toată tensiunea spiritului gregar care se topește printre interstiții și capriciile lui paganini nu poate fi îmblânzită de fiară ci de smerenie vorba părintelui arsenie papacioc e smerit mândrulețul vorbind despre sine ca după o nouă condamnare la moarte