Poezie
maxima moralia
2 min lectură·
Mediu
primul om de care nu am ascultat a fost tatăl meu
când mă tundea zero ca pe o pădure verde dispărută
înaintea invadatorilor
mai înainte ca andreea esca & tatulici
să devină personaje istorice
din manualele fără educație
apoi a fost bunicul ceferist al cărui protest
declanșa revoltele din ’929
și prohibiția americană
înecată-n marea neagră
la capătul întelepciunii finale
nu neapărat moartea
vorbesc despre lucrurile netrebnice ale lumii
cum se făceau de folos
perpendicular pe osia lumii dezvrăjită
cu mirt și aloe-n poeme politice
arse în piața publică
condamnate la închisoare pe viață
de unde vor ieși doar cu picioarele înainte
sacralizând geometria gropii comune
fără cruce
invoci puterea de discernământ a strămoșilor
ce urcă prin tine ca un mister revelat
ai devenit mai mult decât o târâtoare patrupedă
cu dinți mugind
înhămată la căruța de fum a egoismului
disipat în obiecte-ndepărtate ce se apropie
precum milițieni deghizați –n ofițeri ss
și încarcă oase vorbitoare din oameni subțiri
care-au ales moartea sălbatică
în loc să –și piardă onoarea printre barbari
ei au întemeiat un sat ce s-a mutat în nori
și trimit asupra celor rămași
taifunuri furtuni solare și plăgile egiptului ad literam
am vrut să locuiesc în acel sat
m-am urcat în nori
și m-am înconjurat de ziduri
eu însumi am devenit zid de neescladat
apoi am trecut prin zid
dincolo de ziduri pe verdeață
Johann Sebastian Bach cânta la violoncel
ultima partitură dincolo de el
nu mai era nimeni
001303
0