Carmen Sorescu

miză mare pe imaginar, pe libertate fără granițe, puteai plusa mai mult, nu era deranjant. poate ceva scâitor la citire este folosirea subiectelor foarte des, iubita și vâslașul, poate ai vrut să accentuezi prin repetiție, nu că ar fi obositor, dar se subînțelegea fără atâtea reveniri.

De fapt, era o statuie care făcea țrrr, dar fiecare ne imaginam ce vroiam, aceasta fiind o altă metodă de stimulare a creativității. da, de exersat.

\"statuia umblătoare\", este destul de firească în contextul ideilor tale, mai bine una somnambulă.
vineri seara, la tine în oraș, începuse ploaia, statuia nu avea umbrelă, așa că i-am împrumutat-o, de atunci simt ploaia mereu, vineri seara, la tine în oraș.

mcm

poemul are un ermetism fără doar și poate, în el este o lume.
deși prea banal începutul, apa prea mare și adâncă, este destul de explicit, ca și finalul identic, de altfel.însă, pe parcurs am descoperit versuri deobsite.
observații:
1.abecearul îngerilor nu-l vei ști niciodată, este un vers genial.
2.strofa a 3-a în întregime este un poem de sine stătător, e atât de reușită că nu mai are nevoie de altă susținere.
3.ne rotim în cerc, cred că rotire e numai în cerc, deci este pleonasm.
4. sandala inimii, mi se pare forțată, dar e alegerea ta, de gustibus non est disputandum.
mcm

ni-l dăm noi? toți au înțeles, rațele, păianjenii, de ce se îneacă totuși, eu parcă știu că nu. până una alta, dezbaterea asta o las pentru un brainstorming, remarc:
\"dumnezeu e un neamț care repară ceasornice\", definiție originală, foarte originală.
mcm

tangaj între real și poveste, cel puțin ieșirea din manuscrise, anunță o ieșire din tine, mi-a plăcut exprimare \"ieșirea din poveste\" după care poemul prinde un contur tangibil, credibil.
mcm

trebuie să remarc versul \"nu-mi ierna în poem dezbrăcându-ți cămașa frigului\", după care singurătatea din crăpătura tavanului. puteai să scrii mai mult, tema deși obositoare e remarcabilă, cea cu tavanul, zic.
mcm

sunt de acord că o femeie minte mai frumos și în poeme și nu numai, după cum ți-am mai spus și chiar ai crezut, dimineața am branhii, iar utilitatea lor o vezi și tu de câte ori trec prin sângele tău las o dâră de cometă.
mulțumesc
mcm

toate verile-s târzii, debut clasic, simplist spre explicit, nimic nou sub soare, toare verile-s târzii. frapant este versul al 2-lea:

aproape de iarnă dăm ceasul înapoi la timpul soarelui

care este forțat, deci nu iarna ci aproape de iarnă, iar timpul soarelui este un fel de opus timpului nopții, sau anotimpului cu soare, in fine, dacă nu m-am exprimat coerent offtopic, e o așa debusolare în poem că nu mai văd bine.

recunosc că nu m-am gândit la analogia făcută de tine între cele două versuri, ceva subteran iese uneori la suprafață. sărăcia ta îmi place mult, dă-mi și mie din ea, o coajă de pâine, un vers schilod, orice ar fi.
mcm

o descriere firească, simplă, pe alocuri explicită, prea blând poemul pentru așa titlu. dansăm un dans erotic, poti rezuma la \"dansăm erotic\", se subînțelege că dansul se dansează, dar nu asta e problema poemului, ci alta: este prea facil, prea ușor de înțeles, prea cu_carțile pe față, plus inversiuni de genul \"lunga visare\" aduce un iz atât de suav, că riscă să devină siropos, de fapt este, poemul ăsta este ca un butoi cu dulceață care cade peste tine.

Uneori, când simțurile foșnesc
se aprind lumini pe trotuare
orașul ne învelește, iar noi
iar noi....etc, etc
mcm

care este manieriesmul care amenință? faptul că sunt submersibilă în celălalt? da, așa este, și culmea nu voi renunța la această călătorie pe care am început-o de foarte mult timp, cu riscul că mă voi rătăci în cuvinte, în el, voi scrie inepții și cam tot ce văd pe acolo, nu oricine are plămânii adpatați sângelui, între timp mi-au crescut branhii, așa că, nicio grijă, sunt extremofilă și îmi modific forma, starea de agregare foarte repede, în funcție de condițiile climaterice. arhitectura interioară este cel mai greu de văzut, ca un \"ascet la barca de tir\" aștept.
mcm

prima strofă are o comparație reușită \"mâna țarină care se retrage ca în jurul unei semințe\", parcă în jurul acelei monezi ar sta toată esența, toată viața, aici se învârte totul, palma devine pământ roditor, în acest vers este o întreagă filosofie, moneda - sămânță, palma - pământ, de aici renașterea, măcar pentru câteva ore de ar fi să supraviețuiască, deși nu cunosc valoarea monezii, dar îmi place că este de ceramică. apoi strofa: evidența fructului cu pulpa-nlăuntru și miezu\' nafară/ cumva poros, ca un rumeguș fin/ de trebuia să te speli zile la rând ca sa uiți de gustul lui/ putred-amar/de pe buricul degetelor;aduce altă comparație, altă idee, moneda crește la stadiul de fruct, dar nu orice fruct, ci unul deosebit, poros, probabil e piersică:), sigur nu este, este tot moneda de ceramică transformată de poet după bunul plac. un poem care păstrează în ciuda ideii de bază, tristă și profundă, un aer de inocență.
mcm

dacă textul este încadrat \"personale\", am să fac un rezumat la aceeași categorie, dar mai întâi de toate subliniez neatenția ta de a nu pune diacritice pentru limba română, din care pricină vei ajunge direct la atelier. prin urmare, fac parte din categoria celor care fredonează pe stradă și doar pe stradă, în două ipostaze de pieton și șofer, nu știu să explic cauza, dar efectul îl simt amețitor, este un sentiment de libertate. evident, finalul textului, ușor ironic, retoric,amuzant chiar, mi-a plăcut cel ai mult. probabil she lives on love street

mcm

Prospețimea fructelor, a morții mai ales; răsfoiam acum câteva zile \"întoarcerea din erewhon\", este acolo un pasaj care m-a inspirat, ceva de genul \"câta viață este în moarte și câtă moarte este în viață\", cu evadarea de rigoare, standard, în celălălt.
ps: nu plecasem ca să pot spune ca revin, am fost doar în concediu:)
mcm

Năvodul a prins de atunci
numai păsări
Luntre nu-mi trebuia, drum putrezit
un stârv ascuțit stătea de veghe
între dimineți

Vor fi două fântâni
ochii ovali
înfipți în creier întâia oară
(de la potop)

titlul promițător anunță un poem despre oraș, ceea ce mi-a trezit interesul spre citire.dar...primul vers eșuat datorită expresiei \"slove de aur\", este prea spusă, atât de spusă expresia citată încât sufocă. \"dincolo de orașul căzut în cuvinte de fier\" era suficient și inventiv.
merg cu stoicism mai departe, tată ceresc, marea mumă sună prea prețios, pot fi înlocuite cu succes pentru a aduce un plus de lejeritate discursului poetic.
stroa a 2-a este cu mult peste prima, prima se vrea o introducere, dar poate fi lucrată și redusă la câteva versuri esențiale.
spre exemplu aici:
când un bărbat își găsește femeia sa
și o femeie își găsește bărbatul său
lumea se închide pentru ei, versul al 2-lea este în plus și nefiresc, se repetă ideea și obosește.
poemul are și părți bune cu ar fi:
a venit ziua cu nocturna caligrafie a lucrurilor
a muri devine o frază care te continuă
mâinile care ți se întind trec prin cuvinte
sau
un oraș alchimic nu poate avea o formă stabilă
el este un dans de principii
prin urmare, merită o revizuire.
mcm

Se întâmplă uneori să ieși din casă zi de zi și să nu ai reacții la mediul înconjurător, poate sunt mii de oamneii care ies din casă după o săptămână, o lună sau chiar mai mult. Când am fost bolnavă și am ieșit după un timp, foarte mult timp, era primăvară, parcă murisem iarna, aveam încă senzația de frig, totul era straniu și verde, oamenii nu i-am vazut, cred ca de fapt nici nu existau decat pe stradă în mintea mea nu pășeau. La poem mi-a plăcut foarte mult:
semafoarele se înmulțesc în gândurile lumii, aș fi personalizat cu \"semafoarele se înmulțesc în gândurile mele\".
mcm

pentru o perspectivă mai primitoare aș spune:
\"ca două oglinzi ne reflectăm în carne\"

NE reflectăm, adică NOI, nu rănile, fără ranile, este mai sugestiv.
mcm

îmi place primul vers, poemul debutează elegant, deși din punctul meu de vedere aș fi scos \"sunt\", corpurile nostre instabile ca mercurul, nu pentru că ar fi muzical deranjant ci din cauza definiției, curge foarte bine fără \"sunt\".
apoi la strofa a 2-a este o aglomerație de \"erai, eram\", sugerez:
submersibili
semnalul nostru era impactul
nu doar o demonstrație a puterii
un bungee jumping cu o încordare niciodată sigură
tu o bombă
eu la fel
cădeam unul într-altul pregătiți oricând să decidem
al cui era ceasul acela
am eliminat eram, erai, se înțelege foarte bine așa. lăsând partea tehnică, poemul este delicat spre pasional învăluit, repere clasice cu iz nonconformist.
mcm

până mâine dimineață mai sunt o mie de ani, in the never never land o mie de ani trec foarte repede, trăiești intens, îmbătrânești în două minute, revii copil de 10 ani la fel de repede, și când te gândești că până mâine dimineață mai sunt o mie de ani, e atât de puțin că eu una nu știu ce să fac mai repede.
mulțumesc

un poem definiție.
poteca spre meduze
chiștocul stins îmi îngheța pe buze
este ce am reținut la prima ascultare. erata este extraordinară.
îmi plac imaginile alb-negru vin în concordanță cu primul vers care vorbește de \"mii de ani\".
recomandabil.
mcm