Oamenii se duc la război

Carmen, aruncarea până se atinge pământul mă duce cu gândul la un Icar feminin, care pătrunde în El așa cum altul a căzut în apă. Fiecare cădere este de fapt o înălțare în alte sensuri majore ale existenței.
Cu prietenie mare
PP

Mă întreb cât ai putut să meditezi în starea expusă, nu cumva un dor nexprimat s-a așezat între cuvinte și acum doar le mimezi interpretarea? Dar de fapt nu contează, sunt întrebări pe care mi le pun, dar nu aștept răspuns, fiindcă mi s-ar părea prea ușor ca poetul să se destăinuie altfel decât în versuri...citeam la Croce că ar trebui să fie limpede că poetul nu se află niciodată în acele întâmplări și personaje, ci doar în partea de originalitate și universalitate pe care o aduce. Temperamentul poetului este foarte bine expus în poemele sale, e ceea ce se întâmplă la tine. Un poem deosebit prin modul interesant de redare a unei stări.

dl.Plopeanu,
fiecare cadere este o inaltare, este adevarat intr-un anumit sens, si mi-ar placea sa fie nu numai simbol. iubitul meu e un lac adanc, nu o mare, pe fundul marii e frumos, dincolo in schimb e mal si te poti impotmoli.
maria,
poemul e simtit prin fiecare por, asa a fost, nu am meditat deloc, m-am uitat in folderul cu poeme scrise la prima ora si e scris la 7.28, de obicei foarte dimineata scriu;ca sa ma destanui.ti-as povesti mai mult despre starea expusa dar ar inseman sa vb despre mine si nu e locul potrivit.
va multumesc si va mai astept
mcm