Îmi arunc cea de-a doua naștere

sirene se joacă în spuma mării, copiii adună scoici și cochilii, totul pare perfect... ups, pe fundal, cadavrul în putrefacție al unei aristrocrate frumoase...
cam asta e universul tău poetic în viziunea mea,
foarte amical,

cum se scurg imaginile intr-o prefacere a unei posibile calatorii. sunt cateva imagini pe care le plac, potcoavele, respiratia in plus, barcile pe sani.

alberto,
comentariul tau e o ironie sau chiar nu ai inteles nimic din universul meu poetic, asa cum il numesti. atentie, niciodata, dar niciodata la mine in poezii nu apar copii, iar sirenele de asemenea niciodata nu se joaca, ele au un rol aparte, mai mult trist. cat despre moarte, nici pe departe nu e ceva in putrefactie,e ceva frumos la care i-au parte cu placere aproape din instinct, e imperceptibil sentimentul se pare pt unii cititori, de aceea ma opresc cu explicatiile.
mcm

leonard,
daca nu stii origami e timpul sa inveti, nu se stie poate ai nevoie, fiindca uite ce calatorii poti explora.:):)

nu e ironie, nici pe departe, îmi pare rău că ai înțeles că-s ironic, textul mi-a plăcut, probabil de asta am vorbit despre un așa-zis \"univers poetic\"
deosebit de amical,