carmen mihaela visalon

Draga Ioana,
Semnul ca am citit o poezie, pe lungimea mea de unda, il primesc, ori de cate ori, ma trezesc replicand.
Poezie ta m-a obligat sa scriu. Si nu despre orice, sau oricine ci despre Nichiata. Multumesc.

\"ce s-o fi întâmplat
până la urmă cu acel chip uriaș?\"(nichita stanescu*)

zace intins sub norului albastru
ca un inger transformat in daimon transformat in inger
victor, victoria,
copiii revolutiei n-au auzit de el,
n-au vazut filmul omonim,
n-au cules roadele mortiidedragulniciuneirevolutii,
dar este bine,
acum, la noi, este primavara alternativa,
au inmugurit cladiri de otel si sticla,
si... oricine are permis, e liber sa traga cu pusca,
in casa memoriala de la ploiesti, in bojdeuca, in tei.

pupaza este la putere...
dragut, taranul moare pe camp,
in curand, vom legifera iubirea de copii
in amintirea lui Allen Ginsberg** si a filozofilor greci
\"I went in the forest to look for a sign
Fortune to tell and thought to refine;
My green valentine, my green valentine,
What do I know of my green valentine**?

cui ii mai pasa de EL, cel care
nu se lovește de nimeni
si de nimic, pentru ca
n-are nimic daruit in afara
prin care s-ar putea lovi. nichita stanescu

cuiiimaipasadeHRISTEA, cui?
cinemaidoarmecuumeriipopulatidesiruldebarbatidesiruldefemei-
penecarenusevad*
undesuntcampiilehiperboreeneundesi-adezbracatrupulsi...
aplonjatinapecusufletulneparat*?
candvoiaflaamsavaspusivoua.

singurătatea și-a săpat mușuroi
cineva le pictează nordul în umbre
cel de pe urmă frig
Pentru ca orice vis adevarat este un vis recurent, pentru ca orice mesager adevarat aduce un zapis ratacit, pentru ca orice drum deschide o fereastra \" printre mirosuri și oameni\", pentru intregul simbolism al strofei a doua, in care, pe parcursul a numai 5 versuri scurte, ai reusit sa vorbesti si despre foc, si despre singuratate, si despre amintirile si asteptarile lui, fanteziile si isteriile ei, dar mai ales pentru tabloul final, in care vad clar marele templu al alienarii, dincolo de care apare tara vesnicilor zapezi...o stea.

http://www.allposters.com/-st/Egon-Schiele-Posters_c28058_p7_.htm

Intr-un anume fel pot sa spun si eu: \"Nu sunt nici asa si nici asa\", cu toate ca nu renunt la valorile perene de dragul modei. Cat despre, flegma si sperma, nu am nimic impotriva lor, asa cum nu am nimic impotriva limbajului explicit, daca el aduce un plus intr-un text. Le-am intalnit in textele marilor initiati si nu m-au deranjat de loc, pentru ca erau prezente acolo cu valoare de simbol, si nu de \"nada\" sau \"termeni ideologici\". Totusi, murdaria de dragul murdariei si estetica uratului cu orice pret, nu ma atrage. Sunt saturata, de mizeria lucrurilor si a oamenilor, de tinuta de gala a manelistilor minune, de femeile de pe margine drumului, de copertile revistelor, cultura coca-cola-play-boy si consensul la care au ajuns strada si poezia. Personal, vreau altceva. Cu riscul de a fi retrograda, vreau LUMINA. Este dreptul meu, sa fiu minoritara, da?
Revenind la capitolul FLORIN BRATU.
Daca nu am voie sa-mi spun parerea, o sa tac.
Oricum, pe pagina lui Florin-poet in care continui sa cred, if…, nu voi mai intra decat cu elogii, pentru ca, atat tacerea cat si raspunsul lui, m-au convins ca stie exact ce face si ca este pe drumul cel bun.
Chiar daca nu este legat strict de flegma si de sperma, si nici de acest text, las aici o imagine semnata Schielle. Este vulgara? Nu!!! Deranjaza pe cineva? Poate. Este arta 1000/100. DA.

Daca o poezie, nu ma face sa cad, nu: Daca nu o poezie ma face sa cad.

Poate nu ne referim la aceleasi texte, sau poate nu avem aceleasi nevoi. Pentru mine \"opera de arta\" este ceva care ma obliga. Sa ma cunosc. Sa cunosc lumea. Sa transced prin iluzie, dincolo de iluzoriu. Nu ma leg de forma ci de vibratie. Daca nu o poezie ma face sa cad, cum spune Bratu, din \"universul acesta in universul celalat\", poate avea oricata flegma si sperma, conciziune si inteligenta a materiei, metafora si stil, tot nu ma intereseaza. Pe vremuri, Florin avea forta - poetului_Gavros, asezat cu fundul pe o linie paralela cu linia orizontlui, balanganindu-si picioarele pe cer, lansand cate o intrebare esentiala si fluierand dupa juliete. Era proaspat si in jurul lui se simtea briza inteligentei poetice. Acum a inceput sa poarte frac si sa fumeze trabuc. Sorry, dar pe mine, birou oval nu ma convinge. Sa-i lasam casei albe ce-i apartine, si CUVANTULUI ce-i al CUVANTULUI: dreptul si obligatiile inscrise in geneza, si, de ce nu (?), in apocalipsa. Parerea mea este ca vocea lui Florin a inceput sa semene ce vocile din cor si este mare pacat, pentru ca el chiar are SI TALENT, FORTA SI INTELIGENTA.

Recunosc, teluricul Arghezii nu m-a convins sa-l citesc.
Dintre marii poeti, care au avut forta sa invinga trendul eminescian, ii prefer pe Nichita, pe Blaga, pe Bacovia, pe Barbu. Mai eleganti, mai rafinati, mai introspecti, mai elevati. Cat despre tine, nu-ti sugeram sa porti batalii pentru etica, ci pentru POEZIA Ta.
Critica mea nu era o rautate. Era un advertisment. Inainte, orice poezie de-a ta era o bucurie. Acum, ma chinui sa privesc prin \"labirintul cu pereti de sticla\", pe care ai grija sa-l manjesti cu flegma.

</I>
Am uitat sa inchid italicele.

Este dreptul tau, sa fii in trend. Este dreptul meu, sa-ti spun ce cred. Pacat de perioada asta, in care, in loc sa te gasesti pe tine, ii gasesti pe ceilalti. Pesonal, asa cum am mai spus, ma simteam mult mai bine sa-ti urmaresc piruetele universale decat acum cand pe pagina ta gasesc mereu sperma si flegma. Nu spun ca poezia asta nu are si versuri de foarte buna calitate. Spun doar ca, in \"noul format\" incep sa ma indoiesc ca vei intra in cartea de literatura la capitolul Florin Bratu. Faptul ca ai din ce in ce mai multi adimirator on line, ar trebui sa-ti dea de gandit: CE E VAL, CU VALUL TRECE.
nu vreau să te urâsc
nu vreau să te duc la morgă
vreau să te țin în brațe
vreau să mte învelesc în pielea LOR
catifelată

Si atunci cand, \"ii vei saruta pe gura\" sa daruiesti cititorilor tai: CUVANTUL.

Florine, fii muschi de piatra filozofala. Nu te lasa dus de stelute si hituri.

Bengescu, daca mai sunt si alte greseli imi cer iertare, dar n-am timp sa corectez.

Si mie imi place finalul. Are ceva din lumea vazuta prin ochii curati de copil. Baiatul meu, cand era mic, se plimba prin casa cu o oglinda, o indrepta spre cer si spunea: \"acum calatoresc pe tavan\". Primele 5 versuri, ar mai mai putea fi lucrate. \"Hohotind\" si \"groapa proaspata\" suna, cam aiurea.

Hortensia Papadat Benegescu are, in debutul unuia din romanele sale, un paragraf memorabil despre necazul care ne da tarcoale, mult timp inainte ca un eveniment tragic sa se produca. Poate el, \"necazul\", se insinueaza in lucrurile care ne privesc cu ochi rai, poate, menirea poetului este, sa ne atentioneze ca lucrurile nu sunt ce par a fi... Poate, inceputul acestei poezii ar suna mai bine in lipsa conjunctie ca:
Poate, lucrurile din jur sunt mai cumplite decât par,
Poate, ele ne privesc, cu o ură infinită,
Poate, aburul roșu care plutește pe străzi e chiar furia lucrurilor,
Poate, ele pun la cale mereu ceva îngrozitor,
Poate, pândindu-ne își ascut ghearele, ne sfâșie beregata.*
N-am știut niciodată ce e în miezul lor ascuns...
Poate, o sa va supere sugestia mea, daca intentia-mi va fi inteleasa gresit.
Poate, aburul rosu de pe strazi* provine din evaporarea lacului in care traiesc amfiile cu beregata taiata.
Poate, lucrurile chiar nasc la maternitatea Polizu, hominizi-sapiens... si, lucruri cu forme de oameni, sunt amestecate prin casele nostre, impreuna cu lucrurile cu forma de lucruri, si ne privesc, cu bunatate sau rautate, in functie de asemanarea dintre noi si ei.
Oricum, lucrurile din jur sunt mai cumplite decât par,
Oricum, ele ne privesc cu o ură infinită., de aceea bine ca exista poezia, forma a luptei de clasa a psycheei impotriva urii lucrurilor.
Poate va veni o vreme, cand, totul va fi reinviat prin CUVANT.
Poate, ar trebui sa va spun ca m-a bucurat nespus ceea ce ati scris, intr-un la poezia lui Vasile Munteanu, despre CEL care astazi implineste 73 de ani si o zi si sa intreb: cartile sunt lucruri sau odoare?

Am ales aceste versuri si nu altele, ca sa nu zica cineva ca, trimiterea la sephirot, din commul meu naterior, nu are legatura cu poezia lui NICHITA.
Sa-i fie sufletul IN LOC CU VERDEATA. Si, spiritul lui luminos, sa ne instanescieze mereu.
Iertare. Si emotiile si graba...

înstănesciază-mă, Nichita, se pare ca te-a auzit.
Si acum , daca tot m-am intors sa inchid italicele, las si niste versuri din Elegia întâi”: “Totul este inversul totului / Spune Nu doar acela / Care îl știe pe Da / Însă el care știe totul / La Nu și la Da are foile rupte”
Am ales aceste versuri si nu altele ca sa nu zica cineva ca trimiterea la sephirot di commul meu nu are legatura cu NICHITA.
Sa-i fie sufletul de loc de lumina. Si spiritul lui luminos sa ne instanescieze mereu.

piatra din vârful sufletului, care astazi implineste 73 de ani si inca o zi, \"la sfarsitul veacului, Nichita Stanescu imagineaza nu o poetica, ci o problematica, nu o realitate ci o constinta a potmodernitatii: tuturor postmodernilor/sporindu-le însuflețirea,/I>. Ultima realitate a lumii: CUVANTUL ORIGINAR, face referinta la civilizatia \"after word\". La Nichita Stanescu nu exista ruptura intre modernism si post-modernism, ci o accentuata constiinta a rupturii. Constiinta post-moderna e mai puternica decat realitatea postmodena a operei.\"
Citatul de mai sus nu-mi apartine. Este o adptare dupa Aureliu Goci, Geneza si Structura Poeziei Romanesti in secolul XX. L-am preluat usor modificat pentru ca sintetizeaza succint spiritul POETULUI, elucidand si poezia lui Ta.
Felicitari Vasile ca te-ai lasat insanesciat, si ai prins in buzunarul de la piept cele 10 grame, despre care unii cercetatori spun ca sunt trei. Urmeaza o lunga teorie despre sephirot...pe care, va incepe sa o silabiseasca, fiecare cititor interesat de vesnicie, pornind reconstructia arborelui in el insusi.
73=7+3, între 10 poeți Tu ești Unu, 10 grame:)

Vedere

Ca orice fiinta transparenta,
de tot nevazutul ma murdarisem.
Inchisesem usa deschisa spre rai
cu un cal de sticla,
prin care vedeam un iepure,
prin care zaream un vulture,
prin care stravedeam o vulpe,
prin care il vedeam pe nenascutul de mine
intins pe dulceata de bronz a glontului
incoronat cu zarzavat,
gatit,
si fiert,
si de mincare.

(nichita stanescu)

Alesul

Alesul cailor este paianjenul.
Alesul paianjenilor este elefantul.
Alesul alesilor este neintelesul,
este streinul,
cum fata de riu este inul.
In ales te imbraci de singuratate
cu moarte.
Voi nu stiti, dragii mei, ca sunteti morti
si cind miscati, ca sunteti trasi la sorti,
ca n-aveti Rubicon,
ca n-aveti Domn,
ca este nu este.
Ce poveste !
Nu exista timp, dragii mei,
Ah, vai mie, vorbesc mortilor !

(Nichita Stanescu)

Ce-mi place curajul cu care scrii. Ce nu-mi place ca in spatele cuvintelor se simte o mare agresivitate. Din sublimarea ei vine forta poeziei tale. Dar tot din ea spaima mea ca traiesti la prea multi volti. Este obositor sa fii mereu cu un picior pe scena si sa raspunzi la bis-uri si in clipa imediat urmatoare sa te dai de 3 ori peste cap si sa te deghizezi intr-un surfer cu glas de sirena.
Hai, Valule! Hai apropie-te si-am sa te iubesc pana te vei face spuma, si-am sa te impart pentru bunica...
carmen

... de cateva zile vreau sa-ti raspund, si sa ma tin de promisiunea, pe care ti-am facut-o in subsolul deltei aparente. Din nefericire, nu stau bine nici la capitolul timp, nici la capitolul inspitratie. Vreau sa stii un lucru. Poezia acesta face parte din seria colajelor, pentru ca eu sunt un fel de om recompus din cioburi si petice din ceea de carti.
Onorata de vizita,
c.

Sper din tot sufletul ca vizita TA, sa nu fie onorarea \"promisiunii\" de pe Timpul.Multumesc pentru citat. Onorata de vizita si incurajari.
Ganduri bune,
carmen