carmen mihaela visalon

Nichita, Cristiana, Albu, Andu,
Cand am facut prezentarile am gresit: numele poetei, descoperite pe site, pe care \"am simtit nevoia(?), sa o prezint, este Cristiana si nu Iuliana, asa ca trebuie
sa cer din nou scuze.
Nu stiu ce se intampla cu mine in prezenta \"arhontilor\", poate este FURIA, poate este emotia, poate este nevoia obosita, de a trece dincolo de toate usile si oglinzile care se deschid ametitor si \"amenintator\", intr-un spatiu in care simt adierea nelinistita a zonei, strabuta fara calauza; suportand consecintele ochiului desurubandu-se holbat pentru a scoate la suprafata, \"mortii din dulap\", in cazul in speta, fantoma (mea), fara de cap, strigand ,(in gura mare), cu un glas familiar dar totusi strain: \"Lectii despre tacere!\"
Pana ce voi invata, tot ceea ce am de invatat, din aceasta compozitie cu violette pictate in ocru, aruncate peste un obraz aflat in umbra, multumesc Nichitei(!) si Nichitei Victoria, pentru semnal.
A pleca sau a ramane in spatiu \"greco-olimpian\", cu exigentele si ierarhiile lui?, iata intrebarea, pe care o desprind la o noua lectura a poeziei, care se complica prin comentariul despre asteptarea furtunii.
Albu, exista oare si namol, care nu musteste de nuferi si broste, care nu se vor transforma in printi?, sau pur si simplu diferenta dinte balta si delta, apartine dimensiunii \"Matahma Girl\", ipostaza a calugarului cersetor, despre care am aflat candva, ca este ultima incercare pe drumul, spre dezlegarea din lantul cauzalitatii.
(Lant din care nu se poate scapa, servind a la carte: felii zdravene de sare pe rana!)
...cat despre Corb, ca simbol al \"zonei\", in care dispare iluzia... o sa mai vorbim, pentru ca odata ivit, tot bate la geam cu stalucitoarele-i pene negru-Ra.

“la 3 si un minut as muri acompaniat de radacinile pianului de fluturi din calorifer”-mi se pare o perspectiva la fel de economica si luminoasa ca neconventionala energie solara. Iar- “ficatul insomniei” –puhav si jilav totodata- o minune de metafora.
Si chiar daca, sunt prea obosita sa caut semnificatia numerelor, care trebuie sa se lege, print-un fir sau altul, de valoarea numerica a cuvantului “caved”=ficat=26, nu pot sa plec fara sa copiez 2 citate din Annick de Souzenelle-Simbolismul corpului uman- interesante pentru a patrunde in culisele corpului poeziei.
1/Ficat=“locul din corp unde se insilozeaza lumina implinitului”
2/ Caved= “esenta a puterii divine, cuvantul caved semnifica “apasare, greutate, bogatie, putere. El desemneaza in esenta sediul puterii divine, al Slavei Domnului care este atat de grea incat, atunci cand a umplut odiniora cortul intalnirii evreilor din Sinai, nici un om
n-a mai putut intra in acel loc.”

Sa fie acesta o poezie despre arlechin, ca posibila impostaza a celui prospat trezit, fata in fata cu reactiunea?
Sau o rafuiala personala?
Cu cine, poate cu mine, cel ce port o inima din colectia de iarna, perfect adaptata neauzului, navazului, ..., etc, etc, asemenea lui, in cazul in care apare pe undeva si umbra unui personaj, pe care-l vom numi X, in speranta, ca va incepe \"sa se inmultesca\" si sa-si dezmortesca capacitatea de a iubi.
Stiati ca: merceologia, clasifica defectele de fabricatie in defecte ascunse si aparente si ca ultima categorie de produse se remediaza uneori prin umor?

Asemenea masochistului, obligat sa revina in bataia ghimpelui cu 1000 de petale, citesc, recitesc, incercand
sa-mi amintesc unde incepe si unde sfarseste linia orizontului dintre anima si animus si ma asez cu bucuria celui imbracat in negru, in ultima banca a amfiteatrului, reflectand cu un ciob de ochi, (ne)intelesurile.

\"escavatorul anxietății astupă cerul cu lovituri de bici\"

In minte, imi vin versurile, dintr-un poem postum al lui Ion Caraion, si ma trezesc recitand din (ne)memorie: “Ce-I cu apele acestea ca nu-s apele mele?/Ce-I cu mntii acestia ca nu-s muntii mei?/Chei peste chei/Vieti paralele/Lacuri in forma de tirbuson/Sculati-va in picioare: trece iarba!”, simtind nevoia sa astern un covor rosu la picioarele artistului, capabil sa faca din orice lucrare un autoportret, in care straturile civilizatiilor interioare coexista in metamorfozate: fie prin simboluri, fie prin jocurile de tusa ale culorii devenita oglinda marturisind viitorul modelelor.

\"zidul dintre mine și tine crește lin
de-a lungul cuvintelor
ca un gnom,
ca un mușchi fosilifer
ca un burduf de acordeon agățat impudic,
de niște cîrlige ruginite,
în podul bunicului,
printre șuncile afumate de porc\"

Inteleg cuvintele lui Herwarth Walden: “Portretele lui Oskar Kokaschka sunt prognoze ale soartei, mai curand viziuni decat figuri” si statutul de excomunicat al cavalerului ratacitor. Imi pun diagnosticul: “inima traumatica si navigabila” si fac o marturisire: imi este somn pentru ca poezia acesta mi-a bantuit noaptea.

\"o altă cicatrice și ventuza liniștii,/Kokoschcka\"

As vrea sa gasesc un cuvant potrivit, care sa descrie ce simt dar..., orice as spune, acum si aici, mi se pare atat de mic pentru un cadou atat de mare.
Multumesc!

Cristiana,
Am venit, aseara tarziu, cu 14 dinspre Unirii, cu lectia ta despre tacere in suflet, si am pus-o pe pagina lui Albu, ca un posibil pod ocru intre manusa si impacare. (poezia o \"furasem\" sau ma \"furase\", cand ne-am intalnit pe un site)
Am facut o gafa, prezentandu-te Iuliana Miu si nu Cristiana, din oboseala, din zapaceala, sau pur si simplu din necesitatea de a te afla...
Nu stiu, daca merit sa fiu iertata, dar ii multumesc Nichitei-Victoria(!), pentru ca mi-a dat sansa sa te intalnesc \"la ea acasa\", printre devoratorii semnelor lasate de ingeri. Daca ma ingadui, voi reveni pentru a invata cum se \"respira FARA EFORT prin porii cu degete reci ca o creanga de visina\" ai poeziei.
Despre celelalte femei, nu stiu cum sunt, despre mine, insa stiu ca recunosc un suflet, in care Cuvantul si-a facut salas, oricat de obosita si de distrata as fi.
(Inca o data scuze si multumiri!)

Gabriela de Alabastru,
Este adanc la tine in suflet. Am facut o scurta foarte scurta imersiune in universul de la Rhodos la Sfinx, pe petale de lotus si nil, intr-o barca de lapis lazuli. Voi reveni, sa ascult marea.:)

Maria,
Trebuie sa-ti fac o marturisire-te invidiez pentru talent, intuitie, inteligenta, generozitate. De cate ori te citesc, raman masca: de unde?, cum?:) Esti cumva ghicitoare in CUVANT? Pe scurt: ma declar fun.

Gabriela, Maria, ++++++
Poezia, este raspunsul meu la invitatia de a medita creator, adresata de lama Anagarika Govinda. O incercare de a \"structura personal mandala celor cinci Dhyani-Budda: Bija-mantrele, intelepciunile, elementele, culorile si simbolurile lor.\" A fost scrisa intr-o clipa in care speram sa ajung sa ma cunosc suficient ca sa ma pot implica in compasiune. Este un omagiu adus lui Rumi, dar mai ales si mai ales lui Mircea Eliade, de la care am aflat pentru prima oara ce insemna OM.

Va multumesc pentru silaba Verde, verde, rosie, galbena, alb, bleu din sufletul vostru si va aduc in dar rugaciunea de devotiune a lui Milarepa.

Doamne, din sfera solara a gratiei Tale,
Razele stralucitoare de lumina au coborat asupra mea
Deschizand larg petalele lotusului inimii mele,
Astfel ca acum ea emana mireasma nascuta din cunoastere.
De aceea sunt pe veci legat de tine;
Astfel ca te voi slavi prin meditatie neintrerupta.
Binecuvanteaza-ma in stradania mea
Si fie ca binele sa insoteasca toate fapturile.
Nici o miscare a trupului meu nu va urmari teluri lumesti:
Trupul, vorbirea si inima mi le voi consacra dobandirii starii de Buddha.\"
Cu drag,c.

“Nimic n-as fi avut de spus daca lanturile
de aur mi-ar fi ramas”

Nimic nu s-ar fi putut spune, daca nu ne-am fi nascut cheii si desculti de \"sandale”, pentru a recompune in “broboada pentru bocet cu coltul usor amestecat intre dinti”,
viitorul gongului din personajele dublului 1.

draga Ela,
cat timp creasta muntilor mai este pe unghia de ceara, si moara mai macina noaptea daruidu-ti/-ne,painea iubirii,
e greu, dar e bine...; cand timpul va bate si Sfantul va plange strigand din pamant dupa mir; greu, bezna si foame, VA FI, dar \"haul\" va trece, invins de
Verbul: A fi-A iubi.
Poate acesta este motivul, pentru care, in ebraica biblica, cand vrei sa spui: Eu sunt Dana, spui: Eu Dana.
Ar fi prea greu sa te prezinti: \"Eu sunt iubesc Dana\".
si sa ti se raspunda \"How do you do\"
\"Ipoteza\" ar putea merge mai departe: atata vreme cat \"stinta\" cabalei ne avertizeaza (!), ca vom da raspuns la judecata nu numai pentru fiecare litera, ci si pentru respectul cu care am rostit-O, perspectiva de a minti s-ar dubla: pentru ca: poate eu nu sunt carmen, si eu nu stiu sa iubesc, la fel de frumos cum se iubeste in unele dintre poeziile tale, pe care, cand le citesc, simt ochiul bland al mielului clipindu-mi liniste-n suflet.
cu drag,
carmen

Sunt mult prea impresionata, de pata orange care impreuneaza femeia lui Amedeo cu pasarea lui Brancusi, ca sa pot spune ceva despre linia ce aristrocratic inconjoara pamantul intre imposibilul \"da\" si imposibilul \"nu\", nascand dincolo de forme- eternul.
Si mai sunt impresionata- ca nu ai scris ca o femeie ci-asa cum ar spune le petit larousee- ca un \"peintre italien de l\'ecole de Paris. Son oeuvre, vouee a la figure HUMAINE, se distingue par une STYLISATION hardie de la ligne.\"
Inleminta de Gorgona, reusesc sa trec dincolo de sevaletul oglinda, intr-o lume fantastica in care in mozaicul evei din profil se preface in scoica cu sunet de mare tantrica. Undeva in somnul pictorului danseaza dakini. Cand se va trezi te va vedea: \"aseazata pe scaunul acesta in camera cu un singur perete/ gandindu-te la o intrebare\". Cu siguranta va dori sa te picteze.

omul clepsidra desfasurandu-se in 2 sensuri unice: spre viitor si viitorul apropiat,intr-un “spatiu” de la “0” la n dimensiuni???

Poate sunt eu mult prea diferita, sau prea obosita, cand spun ca doar intr-un spital interior- diminetile sunt lipsite de seva. In spitalele care cresc in afara, diminetile sunt atat de “suculente” incat m-as astepta ca pacientii sa evadeze in aplauze la scena deschisa, evadand pe coridoarele de sapun ale diminetii. Asta la prima ora,cand se aud galetile si maturile, cand cladirea incepe sa miroasa a cafea si a dus. Dupa sosirea medicilor totul este pierdut. VIZITA repune BOALA in drepturi.
Rasar cadavre de ieri, de maine, de poimaine, de peste 100 de ani…

“Cadavrele mă urmăresc în șir indian în sunetele unor muzici exotice fără să dea atenție bisturiurilor care, incizând profund, mai lasă încă semne de viață pe mesele de marmură pe care plutesc ficați, inimi mărite și rinichi.”

Nu voi comenta, ca sa nu fiu acuzata de morbiditate. Voi spune doar atat “blandetea si naturaletea acestui text”,
m-a teleportat cu ani intr-o sala de specatcol. Se juca Titus Andronicus, in regia lui Purcarete.
O piesa pe care n-am putut-o vedea pentru ca am trait-o si mi-a fost rau.
Am “simtit” bisturiul dincolo de zona de siguranta. Acum “aud” un fel de clopot care ma chema la rugaciunile ramase in asteptare…si am o senzatie de liniste. Cred ca asa moare un un om impacat cu sine: intr-un banal tablou violet, in care apare un corb si se aude un inger.

Chiar daca-asemenea inselatilor cu sticla colorata- am pierdut un continent, si-mi vine sa strig cantecul indienilor din Boyaca: \"Nu stiu unde m-am nascut,/nici macar nu stiu cine sunt/Nu stiu de unde vin,/si-ncotro merg nici atat.\", Chiar daca: \" Sunt un ram cazut din pom,/dar nu stiu unde am cazut./radacina, unde-o fi?/Si din ce copac m-am rupt?\", si-mi vine sa plang cand in \"rochia randunicii\" gasesc \"nici o randunica\" si \"iepuri cu dungi acri de struguri necopti\", adanci ca cearcanul lunii si \"fiecare frunza care cade cu un milimetru mai in stanga bratelor mele\", \"n-am sa mai plec la capatul lumii pentru nimeni/de aici se poate citi in mine cina fara de taina, am aflat\". Pentru impartasirea revelatiei, iti multumesc. Ma simt din un pic mai impacata cu anticamera ghetii.

Albu,
Ma bucur, sa te regasesc alaturi de fiarele tale, in timp ce le hranesti cu: V.I.T.R.I.O.L.
(Visita Interiora Terrae Rectificando Inventies Occultum: viziteaza interiorul pamantului rectificand vei gasi piatra ascunsa.)
Daca n-ai aflat deja, spre acesta destinatie a pornit deja tramvaiul roz.
Cu mutumiri violette,
carmen

Cum se spune corect in romana: Doamnei Sandra sau Draga Sandra?

Iti multumesc, ca ai urcat VIGILENT(A) in trenul vietii mele, sa ascultam impreuna muzica sferelor.
Ai dreptate, in randul 2, e neagra!
P.S.
Te rog, sa nu ma amendezi pentru un \"a\" cu un leu greu, ca n-am marunt la mine, dar un buchet de liliac, din pestera Ra o sa-ti trimit de ziua ta, cu MARE drag, si am sa scriu pe o memorie de ram de coral, aplauze pentru SHS.

doamnei hanna,
eu imi cer scuze pentru reactia emotionala supradimensionata si pentru ca nu stiu sa citesc decat cu sufletul.
va multumesc pentru provocari.
sper ca intr-o buna zi sa ma ridic la inaltimea stachetei.
in ceea ce-l priveste pe bancher, desi el, cu ochiul lui cel \"negru\", bantuie poezia, asa cum a bantuit viata Maestrului, este suficient de insignifiant, ca sa nu aiba legatura cu loja, si nici rang. Masonul refuzat, este insusi Cezanne. Tatal, ramane un simplu cetatean de onoare al orasului, salvat in cele din urma de Marele Zugrav, motiv pentru care se intoarce sub forma luminii pe borul palariei in flacari si la \"scaldatoare\" unde este purificat de baia rituala.

când din cuiburi de ape
din iubire și aer țesând adăpost
ducând chip de lumină în hău
ai pentru mine un nume
în sângele tău?

Maria,
Sa nu te superi pe mine ca am incercat sa ma joc de-a zeul si am scris cu CUVINTELE TALE nedeslusirea din mine.

“As fi vrut, o, Fiule, sa ai aripi si sa zbori in Vazduh si aflandu-te la mijloc intre cer si pamant, sa vezi trainicia Pamantului, fluiuditatea Marii, cursurile Raurilor, intinderea nesfarsita a Vazduhului, ascutimea si iuteala focului, rotirea stelelor si miscarea cerului care le invarte pe taote.”-(Ca zeul nu e manifest si totusi pe deplin manifest-Hermes Trismegistus)

Chiar daca nu se mai stie mare lucru despre Hernic al 8-lea si nici despre castelul bantuit in care fantoma Annei apare cu capul in mana dreapta, este mai bine ca o fata sa, rada la timp, decat sa ajunga sa planga de-a lungul secolelor si sa-i sperie pe vizitatori.
Despre Barbu, nu stiu ce sa spun?,…, acum 1000 de ani,il citeam; daca s-a lipit de mine ca marca de scrisoare ce pot eu sa fac???. Pot doar sa marturisesc ca “poezia” asta este fff veche. Ea a inceput sa fie scrisa cand am vazut filmul cu Richard Burton si a ajuns in forma pe care am pus-o pe site, acum 5/6 ani…. Nu stiu, cum as fi putut sa renunt la onomatopee cand trebuia sa pun in scena executia…si sa redau reactia multimii cat mai concis, mai fidel, mai realist…
Te rog sa nu ma mai acuzi de eruditie…Astfel de afirmatii se pot face despre Iulia Hasdeu, nu despre mine care am citit 2, 3 carti si am vazut 5, 6 filme.
Iti multumesc pentru vizita,si sfaturi. Dialogul cu tine este foarte constructiv pentru mine.
Cu drag,c.

P.S.1: Un site despre povestea femeii pe care refuza sa moara. http://tudorhistory.org/boleyn/
P/S.2: Morala: Un \"OM\" poate sa fie decapitat dar nu omorat!!!

In seara acesta, nu am sa-ti mai siliesc versurile, asezandu-le in patul de ceata al sufletului meu. Am sa fac, ce fac, cand raman fara cuvinte- citez: “Si atunci de ce totusi scriem? \"\'Nulla dies sine linea\'-spuneau anticii. Scriem pentru a apara si a ocroti fiinta din noi. Scriem pentru a imblanzi dureri care, altfel ne-ar devora fara mila. Scriem pentru ca, mai credem in puterea, in magia de altadata a cuvantului; Cei care scriu sunt semnul, ramasita ce nu vrea sa moara odata cu veacul, acea semetie urmasa a lui Trismegistul. Nimeni nu scrie cu adevarat decat din subconstientul finitei sale”…spunea in Capete Apocrife, parintele Constantin St.Dogaru, intalnindu-se cu teoria lui Jung, dar si cu mistica sufita, invataturile lui Budha, Paracelsus despre, etc. despre eu/tu, un mister care se invata cu pretul carnii. Pot sa iau cu mine un pic de albastru orange?
Cu drag,c.

Cosciugul alb din inima, prin fata caruia se perinda urmele asasinilor, in timp ce doamna jaqueline merge la psihanalist, plangandu-se ca nu poate sa cheltuiasca, in timp util, averea grecului, sunt imaginile care ma bantuie de cand am ti-am citit poezia.
Si chiar daca Sylvia imi este straina, o iubesc suficient pe Norma, ca sa presez un trandafir rosu di maggio, intre foile sepia ale celor 3 poezii de pe pagina acesta. Sper, sa nu fie necesar sa treca ‘n’ ani de la moartea lui JFK ca sa citim si restul dosarelor.

ce mult mi-ar placea, sa pot fi tu, smulgand indoiala din mine, sa pot pleca ... sa pot mirosi a menta si a nufar, sa pot inchide constiinta in sertar...sa...

si chiar daca la mine-n odaie, sertarele se deschid singure
si chiar daca femeia din poezie aprtine unui timp incarcerat in prezent, trecut si viitor, in care legea materiei poate fi transcedata doar acceptand iluzia ca jocul de-a viata este mai mult decat o iluzie
si chiar daca doar zeii se pot desena pe la colturi si eu as schimba din poezie un cuvant: \"...\",

trebuie sa-ti multumesc pentru minunata ta \"poezie-film-de iubire\" si sa-ti marturisesc ca dupa ce ochiul meu s-a despartit de CUVINTELE tale si \"s-a stins lumina in sala\", primele cuvinte care mi-au venit in minte au fost: \"Parfum de iubire\", \"hemografie\", \"viata-moarte\"

si versurile;

\"zigzag de întâlnire sub un tavan
colan de aur în jurul a două mâini pline de spaimă\"

care ,trebuie sa marturisesc, mi-au placut cel mai mult, si au ramas invartindu-si in memoria tacuta a zilei de azi si de maine.





în nopțile de insomnie plec
smulg îndoiala din mine