velur

interesant,

Sylvia Plath



The winter of 1962-63, one of the coldest in centuries, found Sylvia living in a small London flat, now with two children, ill with flu and low on money. The hardness of her life seemed to increase her need to write, and she often worked between four and eight in the morning, before the children woke, sometimes finishing a poem a day. In these last poems it is as if some deeper, powerful self has grabbed control; death is given a cruel physical allure and psychic pain becomes almost tactile.

On February 11, 1963, Sylvia Plath killed herself with cooking gas at the age of 30. Two years later Ariel, a collection of some of her last poems, was published; this was followed by Crossing the Water and Winter Trees in 1971, and, in 1981, The Collected Poems appeared, edited by Ted Hughes.

Cinderella

The prince leans to the girl in scarlet heels,
Her green eyes slant, hair flaring in a fan
Of silver as the rondo slows; now reels
Begin on tilted violins to span

The whole revolving tall glass palace hall
Where guests slide gliding into light like wine;
Rose candles flicker on the lilac wall
Reflecting in a million flagons\' shine,

And glided couples all in whirling trance
Follow holiday revel begun long since,
Until near twelve the strange girl all at once
Guilt-stricken halts, pales, clings to the prince

As amid the hectic music and cocktail talk
She hears the caustic ticking of the clock.

dar...



Lili Marleen

Hans Leip 1915
1. Vor der Kaserne
Vor dem großen Tor
Stand eine Laterne
Und steht sie noch davor
So woll\'n wir uns da wieder seh\'n
Bei der Laterne wollen wir steh\'n
|: Wie einst Lili Marleen. :|

2. Unsere beide Schatten
Sah\'n wie einer aus
Daß wir so lieb uns hatten
Das sah man gleich daraus
Und alle Leute soll\'n es seh\'n
Wenn wir bei der Laterne steh\'n
|: Wie einst Lili Marleen. :|

3. Schon rief der Posten,
Sie blasen Zapfenstreich
Das kann drei Tage kosten
Kam\'rad, ich komm sogleich
Da sagten wir auf Wiedersehen
Wie gerne wollt ich mit dir geh\'n
|: Mit dir Lili Marleen. :|

4. Deine Schritte kennt sie,
Deinen zieren Gang
Alle Abend brennt sie,
Doch mich vergaß sie lang
Und sollte mir ein Leids gescheh\'n
Wer wird bei der Laterne stehen
|: Mit dir Lili Marleen? :|

5. Aus dem stillen Raume,
Aus der Erde Grund
Hebt mich wie im Traume
Dein verliebter Mund
Wenn sich die späten Nebel drehn
Werd\' ich bei der Laterne steh\'n
|: Wie einst Lili Marleen. :|


sau poate...

intre august 62 si februarie 63 s-au petrecut evenimente absolut neintereante. nasteri, de exemplu. asa cum se va intampla si in ianuarie 06 (nu februarie), tot iarna (pica bine), daca silvia si marilena vor intra la cura de slabire pana la disparitie, in termen. si asa erau ele subtirele si chinuite, aproape nu se mai disting in fundal... nu poti refuza nimanui viata. indiferent de partid, sex, orientare, religioasa sau criterii financiare. unde mananca doi, mananca si al treilea. poate chiar si al patrulea... dar nu si al cincilea, ca nu ajunge chenzina.
asa ca pe canapeaua noua a lui Monroe, ca despre ea era vorba, fara alte comparatii sau mistificari, va trebui lasata folia de plastic inca ceva timp, ca e alba si noua si poti apasa pe butoane si prin punga, de ce sa se zgarie telecomanda? contrar exemplelor si specialistilor in domeniu, viata alege viata, ca si uitasem cum se scrie...
asa ca nu mai e nevoie sa se sparga usa. am buzunarele pline de chei, pe breloc jucarele si o inimioara rosie gaurita simbolic, dar tin usa deschisa...

brusc am ramas cam speechless si cu senzatia ca acest comentariu va fi narod si inadecvat, pentru ca nu mai conteaza nimic dupa acest dat din fese pentru milord si mirosul de friptura pe fundal de crini imperiali care fac somnul cu mult mai adanc... unele canapele au baterii si vibreaza chiar dupa ce orice miscare a incetat in cei intinsi pe ele

nu te doresc speechless definitiv... revino-ti in voce si da-i cu critica! una...
alta:
abia dupa toate acestea, ceva sau totul incepe sa conteze...
chiar si fara baterii, ceva misca...

Cosciugul alb din inima, prin fata caruia se perinda urmele asasinilor, in timp ce doamna jaqueline merge la psihanalist, plangandu-se ca nu poate sa cheltuiasca, in timp util, averea grecului, sunt imaginile care ma bantuie de cand am ti-am citit poezia.
Si chiar daca Sylvia imi este straina, o iubesc suficient pe Norma, ca sa presez un trandafir rosu di maggio, intre foile sepia ale celor 3 poezii de pe pagina acesta. Sper, sa nu fie necesar sa treca ‘n’ ani de la moartea lui JFK ca sa citim si restul dosarelor.

dosarele au ars la revolutie, Carmen. acum se transmit oral, din iubita in iubita pana in al noualea cerc.
chiar asa era...
inca mai simt parfumul trandafirului ala presat de tine...

era de bine, dar totusi cearta!