Camelia Silea

Atâtea păreri pe aici, ajung și eu, nu știu cum se face, că tot așa, mai pe urmă,

așa e, Călin spune mult în cuvinte puține, așa face de când îl știu, astfel încât, eu cel puțin, uneori am impresia că, citesc, citesc, și-apoi mă pierd, cred că și la propriu și la figurat, undeva, printre cuvinte.

De data asta m-am pierdut chiar cu începutul ca să mă regăsesc tot acolo, în ochiul din ochi, din care răsare raiul, raiul care învinge setea sau foamea “de înger”, raiul cu fântânile lui crescute acolo în piept…oare așa de aproape să fie raiul?

vă fie cugetul
cum vă e sufletul
viața-o prinsoare
numai cu soare
zile doar cu apă lină
și-n suflet numai lumină

La mulți ani!
Cami

Mi-a plăcut mult ideea zăpezilor sculptate doar cu gândul, zăpezile Alpilor, ca un loc al posibilului, încărcat cu magie, în care zilele sunt legate la ochi ca la jocul de-a baba oarba și dragostea este pe rând, poezie și moarte.
Să ai un An Nou fericit, cu zăpezi din care să te-ncarci spiritual,
Cami

Dincolo de scările pasajului e o lume mirifică, a blândeții despre care vorbește Ela, unde frigul frământat în genunchi se moaie cu cozonac proaspăt și pâine de casă, apoi, prin stufăriș, lumina se reflectă-n gânduri bune vegheate de felinare. Mi-a plăcut finalul, ideea certitudinilor scrise undeva în suflet.
Cami

Am promis că voi posta un fragment din textul care acucerit zâmbetele celor prezenți. Dar, doar acum l-am primit, așa că scuze pentru întârziere

\"Patrunzand in lumea Timpului, Amalia fusese intampinata de un mic spiridus, Statu-Palma –Barba-Infinitiv.
Statu-PalmaBarba.Infinitiv:- Hei,hei! Unde mergi? Tu nu pari a fi Scufita, care merge la bunicuta! Tu nu esti din povesti! Cine esti? Ca te halesc!
Amalia:- Sunt…sunt…o fetita cuminte, Amalia ma numesc si spre imparatia Verbului ma indrept.
Statu-Palma -Barba-Infinitiv:- Aha, Amalia deci! Atunci iti spun eu pe ce cale sa te indreptezi si repede la Verb sa sosesti.
Amalia:-Te rog mult, daca poti sa ma ajuti!
Statu-Palma-Barba-Infinitiv:- Cam te grabesti,dar daca numele imi ghicesti indata la Verb sosesti.
Prezentul:- Aoleu, aoleu oameni buni, am nevoie de ajutor. Unde gasesc palatul Frumoasei A Fi? Eu sunt Prezentul, un mare fiu de imparat si vreau mireasa sa o fac.
Amalia:- Eu nu te pot ajuta!
Statu-Palma-Barba_Infinitiv:- Eu nu am chef,s a te ajut.. Asa ca pa....Hai spune, numele de mi-l ghicesti indata la Verb sosesti.
Prezentul: Ah, numele lui e Statu-Palma-Barba-Infinitiv si e foarte minicinos.
Statu-Palma_Barba_Infinitiv:- Tradatorule, tradatorule.......
Prezentul:- Acum Amalia mergi drept inainte si sigur vei ajunge la imparatia Verbului. Eu nu te pot insoti, pentru ca trebuie sa gasesc palatul Frumoasei A Fi pentru a ma casatori.
Mergand Amalia ii aparu in cale 2 copilas, Hansel Perfect Simplu si Gretel Perfect Compus
Hansel si Gretel:- La, la, la…..pe drum spre casa am pornit si pe vrajitoare am invins-o, acum putem fi fericiti. Cine esti tu?
Amalia:- Eu sunt Amalia si ma indrept spre imparatia Verbului.
Gretel Perfect Compus:- Aha, aha! Pai noi drumul nu ti-l putem arata, dar ca sa nu te pierzi iti daruim aceasta punguta cu pietricele colorate, care in lumina dulce a lunii stralucesc.
Hansel PErfect Simplu:- Sa ai de grija pe drum, pentru ca multe vietati inspaimantatoare in cale iti pot aparea.
Amalia:- Multumesc foarte mult!
Timpul trecu, iar seara isi lasa mantia cenusie asupra intregului pamant.
Amalia ajunse in mijlocul padurii unde gasi la tulpina unui copac pe Alba –ca Imperfectul
Amalia:- Scuza-ma ca iti tulbur somnul atat de dulce, dar te rog ajuta-ma, caci drumul in 3 se desparte si nu stiu pe ce cale sa pornesc.
Alba -ca- Imperfectul:- Of ,of….porneste pe calea care te indeamna inima. Eu acum nu te pot ajuta, caci de abia de dimineata incepe povestea mea.
Astfel Amalia porni mai departe. Ajunse la marginea padurii unde se intalni cu 3 feciori, Mai mult ca perfectul, Viitorul si Viitorul Popular. Erau foarte tristi, voiau sa aduca bucurie tatalui lor, care in decurs de multi ani nu a gustat niciodata din marul ce facea mere de conjugari din gradina sa, pentru ca mereu au fost furate de hoti.\"(Andra Tudor, Gâlceava verbelor)

Mulțumesc pentru cuvinte, Maria. Cred că vorbesc uneori prea mult despre copilărie și atunci, rămân ancorată așa, departe, imi revin mai greu...
Așa s-a născut această idee la care mă gândeam de mult.
Cu drag,
Cami

Spune-mi, dacă te-aș prinde într-o zi
și ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin,după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?...

Un cântec al unei încercări eșuate de-a viața, așa-mi pare în ultimul vers, un zbor frânt,inclusiv cerul e un capăt de...icoană, așa ne aducem aminte de Dumnezeu, când ni se pare că dăm de capăt...După noapte vine ziuă, nu-i așa?
Cu mult drag,
Cami

Vreau să mulțumesc și eu, chiar dacă mai târziu, tuturor acelora care au participat la evenimentul marcat aici de Călin, bineînțeles cu scuzele de rigoare pentru boala asta care nu te-ntreabă, precum și celor care au lăsat semne pe aici. Și mulțumesc, Călin, încă o dată, dintre perfuzii, cu mult drag,
Cami

Domnule Petrache Plopeanu,

așa este, e viața în fond, se poate spune și așa și dacă v-a atras atenția și ați și lăsat un semn înseamnă că a meritat. Mulțumesc și vă mai aștept.
Cu stimă,
C.S.

Toamna aduce cu ea o imagine a lumii care pare că și-a pierdut sacralitatea, în prima strofă, apoi o realitate surprinsă pe \"sertare\", ca apoi, în ultima strofă prin interogațiile retorice să se lase loc revenirii în planul sacralității, astfel poemul e rotund...
Am trecut pe aici,
Cami

Mulțumesc pentru tandrețea de care spui (e doar ziua ei, nu?)și știi că semnele tale înseamnă mult pentru mine. Mă bucur că încă mă mai citești și că îți mai face plăcere.
Mult drag,
Cami

“A amintiri
ce-ar fi putut să fie,
ea zgâria cu unghia
pe spatele frunzelor forme ciudate…”

Sunt aproape dureroase aceste amintiri pentru oricare ar fi “ea”, tocmai pentru că doar ar fi putut să fie. Impresionantă prin mesajul pe care îl transmite scrisoarea de la piept, descompusă. Mi-ar fi plăcut să se întoarcă pentru acel mâine care lasă, totuși, loc unui “ceva”, dar poate că teiul înflorit din titlu, mă gândesc, c-ar însemna tot o reîntoarcere a lui, ca mister al creației, teiul fiind și simbolul unei statornice fidelități De aici cea de-a doua parte a titlului “iubita teiului înflorit”.
Doar cu gânduri bune,
Cami

\"mă hrănesc cu resturile menajere pe care le arunci din inimă
nici nu știi cât de bine-mi fac
drumul ăsta e un veșmânt murdar pe care-l îmbrac zi de zi
mă ascund în el ca într-o dimineață mistuitoare fără tine\"
Mi-a plăcut foarte mult finalul poeziei, de aceea l-am și \"decupat\"
Drumul acela e poate viața în care înaintăm și în care acoperim cu iluzii și speranțe în dimineți mai senine.
Drept semn,
Cami

Sigur că au fost și de data asta câteva lucruri care mi-au atras atenția,ca întotdeauna, chiar dacă le înțeleg doar în felul meu, le înțeleg și gata, fără să pot spune foarte multe despre ele, cu toate că, uneori, mai că încerc să le ghicesc. Cred că ai reușit aici să creezi trei personaje, de fapt alte trei ego-uri ale tale și că te regăsesc în fiecare dintre ele, chiar și în acestă fată, fascinantă și imprevizibilă,căreia i-a dat viață imaginația ta, chiar dacă, mai mult ca sigur are un corespondent real, chiar tu spui că e vie… Însă te ascunzi chiar atunci când cititorul crede că se află exact în fața ta, lași loc echivocului într-un fel în care îi reții interesul și spui totodată atât de multe tocmai prin acest joc de-a v-ați ascuns cu tine. Te ascunzi într-un personaj, dezvăluindu-te de fapt în celelalte…Și asta poate însemna o căutare veșnică de sine. Rețin finalul, ploaia, cea care șterge urmele, este de fapt un plâns al îngerilor.

Călin,
niciodată nu e prea târziu - cine a spus asta? - oricum se mai întâmplă câteodată...la mine cam des...
Dar dacă tu te-ai oprit printre rândurile mele și ai și lăsat un semn de data asta, atunci să știi că asta e chiar o surpriză și una dintre cele mai plăcute.
O să încerc să scriu tot așa...la imperfect??...
Mulțumesc.
Tot atâta drag,
Cami

Maria Gabriela Dobrescu,
bun venit și ție aici, mulțumesc de cuvintele lăsate și te mai aștept. Vă mai aștept. Sper să nu fie neapărat 21 septembrie ca să mă mai citiți. Așa e, ai dreptate în privința idealurilor, dar cum am putea trăi fără să ni le construim?
Mult drag,
Cami

Cornel,
încântată să te regăsesc pe aici, înseamnă că chiar ți-a plăcut, dacă te-ai oprit printre gândurile mele.

George Asztalos,
bine ai venit pe pagina mea. Mărturisesc sincer că și eu te-am citit, telepatia asta..., dar eu nu prea las semne. Mă bucur însă când cineva se oprește pe aici să îmi mai spună una, alta.

Pentru voi ușa e deschisă, masa e pregătită, cafea și biscuiți...:)
Mult drag,
Cami

Dacă e rost de ceai, îmi amintesc că era bun, am întârziat, mă mai primești?

Iarăși mult în cuvinte puține, specific stilului Călin Sămărghițan și atâta lume pe aici prin jurul tău. Eu vin doar să spun că te-am citit și am vibrat, zic eu, încă o dată pe aceeași frecvență, așa că las un semn pentru cele o mie de cuvinte pe care le-aș citi în o mie și-una de nopți, numai lasă pământul și nu mai pleca nicăieri...legendele să vorbească mult mai târziu...

Și nu știu de ce nu pot să spun mai mult,
Cami

La mulți ani, Adriana. Mi-ai luat-o înainte cu câteva zile :))...și mă iartă că te văd doar azi.

\"m-ai aruncat toamnelor să le fiu
ruginie căutare murindă
întâmplărilor umbră pribeagă
desțelenire apusului\"
Mi-a plăcut foarte mult, o poezie ruptă din tine, aceeași trăire intensă pe care o simt și în celelalte...

La multe toamne, Adriana!
Mult drag,
Cami