Călin Sămărghițan

Eu zic da, chiar mă bucur și vă felicit pentru intenție. O să încerc o formulă pentru luna martie, dar vă rog răspundeți-mi la încercările de a vă contacta pe mess.

O semnalare importantă și de bun simț ca cea a Marinei Nicolaev, rămâne fără rezultat, iar editorii se fac că plouă. Aproape că aș putea spune că mă așteptam la asta. Mulțumesc Marina pentru semnalare, și felicitări pentru atitudine.

Imagini sugestive și consonante, clădesc toate o atmosferă gotic (îți spune ceva?) introspectivă. Mi-a sugerat și o mică răfuială cu timpul și o încercare de a lega în sârme fragmente dezmembrate ale unei aceleași viziuni. Aidoma unui tingling de vânt. Fericirea e iluzorie, ne spune praful, viața rezonabilă necesită retușuri. Iarna aceea, și ea dezmembrată, plimbată în scaunul cu rotile imprimă atmosfera unei reci judecăți ce-ți dă frisoane. Deci bună atmosferă, o poezie solidă și bună. Stă pe picioarele ei. Aș elimina acel \"promit\" din final.

Mulțumesc Virginiei pentru tot efortul traducerii și migala înțelegerii (vezi linkul din dreapta de la \"traduceri ale acestui text\"). Și îmi exprim (deși târziu) marea bucurie pe care editorul secțiunii franceze mi-a făcut-o, prin recomandarea lui. Îi sunt pe deplin recunoscător.

Mulțumesc încă o dată Virginiei Popescu pentru traducerea și a acestei poezii în franceză, care, acum văd, adaugă un link în dreapta paginii. Mulțumesc totodată și drăguței treceri a Drăguței.

Tuturor, mulțumiri pentru participare și contribuție. Scopul serilor este să vă simțiți bine și să citiți cu plăcere. Mă bucur de reacțiile pozitive, văd că este tot mai mult ceea ce nădăjduiam, și bineînțeles o să-mi însușesc și criticile și sper să ne perfecționăm din mers. Mă bucur totodată că se aglomerează cititorii, iar programările se întind deja pe perioade tot mai lungi de timp, și datorită faptului că le facem acum doar o dată pe lună, iar mai mult de 4 cititori pe seară ar fi, cred, exagerat. Dar, pentru câteva minute, ați văzut, poate citi oricine, chiar dacă nu este trecut pe afiș. Aceasta nu a fost o regulă de la început, dar a apărut pe parcurs, în funcție de participanți și de disponibilitatea acestora de a citi.

De asemenea seara propriuzisă începe tot mai mult să fie doar un pretext pentru discuțiile ulterioare, pentru lansarea unor teme sau confruntări de opinii, pentru abordarea unor dispute începute poate virtual dar temeinicite și aplanate față către față, cu amiciție și profesionalism. Asta e bine și sper că nu vor face altceva decât să ne cunoaștem mai îndeaproape, fără a ne ascunde în spatele PC-ului.

Anghel, de acceptarea mea este nevoie doar datorită programării, și respectării unei minime formule organizatorice, nu e vorba nicidecum de o cenzură. Nu am cerut niciodată textele pentru a le \"controla\" înainte, fiecare citește ceea ce crede că este reprezentativ pentru creația sa. Victor îmi sugerase la Sibiu o anumită formulă de invitați pentru una dintre întâlnirile din martie încolo (februarie este deja \"ocupată\"), rămâne doar ca eu să o coroborez și cu celelalte contacte pe care deja le-am făcut. Altfel, participarea la serile Sibiului este deschisă în egală măsură tuturor.

Și reamintesc, sperăm să organizăm un festival de poezie mult mai extins in perioada 15-17 mai. Încă nu sunt sigur de formula de desfășurare, depinde foarte mult și de cei care mă sprijină aici la Sibiu (foarte puțini), și mă consult cu cât mai mulți pentru a avea opinii și sugestii din toate direcțiile, iar ideile se îmbogățesc de la o săptămâna la alta, dar cert este că atunci sper să fim la un loc cât mai mulți.

Nu e un stil de împletire a cuvintelor, ci a cuvântului. Deci nu cuvinte între ele, ci cuvântul se împletește în sine și dă altceva. Vezi exemplul \"ardumaș\" al cărui sens l-a aflat și comentat Sibiul.

La nivelul frazei, dacă ar fi să vorbim \"organic\", există adevărate distopii. Apoi, pe lângă acestea, transformarea forțată, dar până la urmă dovedindu-se armonică, a părților de vorbire în altele (v. \"străinul străinând\", \"strigar\" etc), elipse repetate și chiar procedee greu definibile (\"șanțului șanț am săpat\"), (poate că au denumiri, ajutați-mă) regionalisme amestecate în jocuri de cuvinte aproape aleatorii, definesc toate la un loc un stil specific, inimitabil, distinct, greu de manevrat de către altcineva, dar pe care Florian S(t)ilișteanu îl stăpânește cu desăvârșire, și și-l supune cu nonșalanță precum un copilandru își rânduiește propriile-i jucărioare fantastice în forme perfect coerente ale unei lumi care se naște dintr-un \"hazard\" foarte bine strunit.

Aici parcă mai limpede decât în alte locuri, mărgăritarele poeziei lui Viorel Păcală le vezi bine pitite în haine de oaie. Adâncimile introspecțiilor sale sunt mai vădite și stau la o aruncătură de băț, sau imediat după ușă. Mai precis, exact în coada poeziei. Mâinile mamei ca o rană care vindecă. O rană adevărată.

Cel mai ciudat sentiment este atunci când te fixează un orb.

E un haz amar și sarcastic, însă select și rasat, despre un sentiment alunecător dar ispititor chiar și, incredibil, orbilor (rimă neîntâmplătoare). E stil specific asztalosian, care nu poate fi confundat, iar stilul dă poezia. Deci nu e proză, n-are cum. Iar el chiar e orb, căci nu vede, dar vede... că \"simte\".

Corina, la mulți ani pentru când va fi! Anul acesta abia aștept și eu să fac 40, și vorba ta, anul \'69 nu a dat numai oameni pe Lună, ci și mari poeți, hehe!

Enjoy your party! Eu o să iau poezia ta drept sfat de căpătâi pentru noul ev. \"Celui fraged\" e frumoasă, blândă și adevărată. Îmi sună și mie la 40, de la inocența care a fost și până la piatra cea grea care va fi. Rar mi-a fost dat să citesc ceva atât de tandru, ocrotitor, vizionar și înțelept. Nicholas e fericit că are o mamă poetă. Ai grijă de balansoar, londonezo!

Cu bucurie,
Câlin de Saint-Ex

Corina, seara artgotică a început de vineri. A sosit Florian și ne-am înțeles de la prima ochire. Prin el l-am cunoscut și pe Valentin Leahu și am petrecut o seară de care abia atunci mi-am dat seama că aveam nevoie. Se anunță o întâlnire magnifică. Deocamdată mâine mergem în piață după slană, ceapă și pâine ardelenească. Și fac io rost de o țuică bună. Apoi la 3 jumate îi așteptăm la tren pe ceilalți.

O să avem grijă și de \"special request\".

Câlin de Saint-Ex

Surprinzătoare, așa cum ne-a obișnuit, Rara vorbește încă de iarnă, o iarnă \"boncăluind\" aidoma cerbilor înfrigurați. Și ce este inima, dacă nu un cerb firav abia pătrunzând în cruda zăpadă? Asocierile poetice ale Cezarei prind întotdeauna efectul scontat. Iarna rădăcinile nu se diferențiază, chiar de-ar fi de cireș. Dar vara?

\"Cândva am ucis pentru o carte\", probabil fiecare poet este un fel de asasin; atât de multe ucidem în noi, dar și în ceilalți. Cu mâinile, cu ochii. Cezara ucide cu alb. Cu albul unei zăpezi boncăluite. Iar limba frumos \"safirie\" vorbită în somn, e limba poeziei ei, o vorbă cu rădăcini de cireș și cu sfială de cerb, ce așterne vorbe de diamant.

Ioana, dacă am înțeles bine eventualitatea că vei veni, mă bucur. Lasă consecințele deoparte. Adriana, pentru tine avem fotoliu rezervat. Hai, căci nu ne-am mai văzut de un an!

Sayyadina, aveți într-adevăr darul de a transforma apa otrăvită a făuritorului în apă curată, dar nu e locul aici de a-mi și motiva aserțiunea. Din partea unei atente observatoare, ca dumneavoastră, a fenomenului cultural de la noi, este o onoare să fim menționați. Vă mulțumim.

Vă mulțumesc încă o dată, Dana, Adrian, Florin și Florian, că ați acceptat invitația care ne onorează. Venirea voastră va încălzi Sibiul. Victor suntem nerăbdători să te cunoaștem, oricine fiind binevenit.

Camelia, raiul se simte în piept și este în primul rând interior. Iar fereastra spre acel loc interior și tainic sunt ochii în care mai ales dimineața citești totul. Vezi în ei pur și simplu și știi. Dar asta nu durează niciodată, fiind o crudă efemeritate, dar foarte reală într-o lume atât de iluzorie. Însă contează și iluzia, sunt sigur. Iar acum ocolind cuvintele mari și ca să mă opresc din dulci patetisme, doar mai semnez cu un nume care se potrivește aici de minune, căci are în el și spațiu și timp din urmă și din față, și pe care, la vremea lui, l-am adoptat imediat: Călin de Saint-Ex.

Mulțumim Adrian, și te așteptăm, vă așteptăm cu nerăbdare. Listarea numelor este în ordine alfabetică, întâi doamnele, apoi domnii. Graficiana se numește Andreea Munteanu, lucrează cu pasiune, pune suflet, iar lucrul ei este absolut magic. Îi mulțumesc și aici în mod public pentru aceste lucrări de artă. S-a molipsit și ea artgotic, alunecă tot mai mult spre astfel de teme, după cum se vede cu fiecare afiș, chiar și comunicăm doar pe e-mail, iar afișele le iau de la Atrium de la bar, fără să ne întâlnim. E una din fețele nevăzute ale organizatorilor. Chiar gothic, nu? Dar poate tot ne lasă un autograf, pe afiș, căci m-a rugat Florian Silișteanu. Aflu mâine.

Sibienii semnează toți prezent. Și nu numai.

Marina Nicolaev, din partea unui artist total, elevat critic și competent observator al fenomenului estetic, este onorantă chiar și numai atenția, cu atât mai mult să primesc asemenea cuvinte. Paralela cu Gustav Klimt mă depășește, dar mi-o asum bucuros. Ideea \"secesiunii\" îmi dă de gândit, am citit repede despre ea, și nu știu cum să interpretez faptul că mă și simt astfel. Totodată îmi temperează voita încercare, oare ușor artificială?, de a schimba tematica poeziilor mele. Poate nu mai mult decât aici. Deci observațiile le găsesc pertinente, apropiindu-se, de-a dreptul \"periculos\", de fondul scriiturii mele. Mă așez așadar într-un colț să privesc ceva mai detașat. Și mă înclin.

Am promis că trec. Observația și sfatul lui Laurențiu de mai sus sunt bune. Alte sfaturi practice (se prea poate să fie sfaturi ratate, deci nu e musai să ții seama de ele):

Paragraful 1: nu vorbi despre cum vede Mara rândunelele, vorbește despre cum o văd rândunelele pe Mara.

Paragraful 2: Lasă deoparte prințesa, lanterna, turnul de fildeș, prințul, stricatul ochilor. Cred că ar fi mai interesante motivele lunii de a sta ascunsă în povestea asta.

Paragraful 3: Decât să vorbești de cărțile împrumutate cam des de Mara, vorbește-ne de... șireturile ei.

Paragraful 4: Dacă te apuci de povestea șireturilor, taie paragraful 4 de tot, dacă nu, scrie despre o zi din viața tribului de canibali din dulap.

Nu par, dar sfaturile sunt serioase. Ia-le ca pe niște exerciții.

Cu o mână calc o cămașă și cu una... recitesc poezia Elei. Inima crește ca o pâine, căci știu că e scrisă la Sibiu, și prin pasajul acela blând am trecut de multe ori, spre visul perpetuu al unei vieți \"afânate ca un cozonac\".

Nu știam ce-aud, dar e \"vuietul de streșini\", nu știam pe ce calc, pe resturi de cer, căci a venit Ela să fotografieze și să scrie, să ne facă să înțelegem și noi, astfel, unde trăim.