Îndrăgostit noctambul

George Asztalos, o proză scurtă, foarte, ale cărei cuvinte le-ai dispus sub formă de cârnat, doar, doar, va semăna a poezie. Nu că ar fi slabă - finalul, deși străveziu și oarecum previzibil, o salvează din ghearelel puerilului, dar nici nu \"rupe gura târgului\"! Cu amiciție,

Un eșantion, care, accesat, îți desfășoară întâmplările tale aldine, unde uneori ești orbul „duios de prostuț / și de îndrăgostit”, alteori ești cel care-l întreabă „nu vrei să vorbesc eu cu drăguța / să o rog să vă întâlniți undeva ?” Diafragma s-a deschis, în aceeași clipă în care s-a închis, dar imaginea a fost captată și revelatorul sufletesc al poetului ne-a arătat fotografia. „se simte de la distanță” „orbul ăsta”. „eu cred / că e vădit” fiecare vers.

ai dreptate, stai jos, nota 2 ! poezia nu e aspect e trăire. și noi habar n-avem despre ce naiba ne lălăim balivernele ionelee...:)
tot cu amicițieee :D

Așa o fi, precum spui! Dar dacă e trăire, nu merită și ea, sărmana, o abordare mai poetică, mai îngrijită, mai lipsită de prozaism? Asta reproșam textului, aspectul prozos, de balivernă! Ar mai fi și ilogicul: \"orbul ăsta se uită fix la mine\" - pentru care te-am notat cu \"insuficient\". Fără supărare,

Eu cred că \"orbul\" acela nu era orb de fapt, ci numai orbit de dragoste. Așa că e normal să trăiască sentimentul în \"orbirea\" lui, neavând cumva nevoie de ajutorul (alt)cuiva. Cred că e voită utilizarea termenilor \"vădit\" și \"nu mă vede\" în ultima strofă, altfel aș acordas numai califacativul \"suficient\" poemului. Dar se pare că mulți dintre noi, poheții (nici eu nu fac mereu excepție) trăim în suficiență. E bine însă că trăim și poemul trăiește odată cu noi, deși ideal ar fi să trăiască și după noi. Mai așteptăm, maestre George și alte poeme de latine.

Cu stimă,
poetul nebelikos
din satul Strâmba de Jos

\"aș acorda\", \"la tine\"

Maestre George Pașa, ai salvat, advocățește, lipsa de logică a începutului de text. Felicitări! Știam că logica este de două feluri: dialectică și feminină. Decelez, însă, și una \"pașadină\". \"Vădit\"-ul acela îi era atribuit ei, chelneriței, nu orbului. Rămân la părerea ce am exprimat-o, asta și pentru nota pe care am primit-o de la autor/prozator. Cu amiciție,

Nu, maestre Jorj, am fost cam indulgent prin acordarea acelei note, dar voiam să arăt că termenii \"vădit\" și a \"vedea\" nu-și prea aveau locul în același context. Logica mea nu e \"pașadină\" și nu sunt avocatul nimănui.

ionele...las-o moartă bre n-o mai întoarce ca orbul Brăila că măcăne...:) fără supărare...era vb. de impresia că se uită fix la mine nu e nimic ilogic decît pentru orbeți acolo...:)
maestre Pașa...nici io nu mi-s din Strîmba de sus ca mahestru\' Ionel în comentarii, probabil frustă și prinsă la cald pare cam suficientă sieși poema dar trăirea sau \"faza\" cum spun tetelectualii merită reprodusă și resimțită, cred.
tot cu stimă, neîndoios
george cel asztalos

Cel mai ciudat sentiment este atunci când te fixează un orb.

E un haz amar și sarcastic, însă select și rasat, despre un sentiment alunecător dar ispititor chiar și, incredibil, orbilor (rimă neîntâmplătoare). E stil specific asztalosian, care nu poate fi confundat, iar stilul dă poezia. Deci nu e proză, n-are cum. Iar el chiar e orb, căci nu vede, dar vede... că \"simte\".

Mie mi-a plăcut ideea poemului, dar cîteva versuri (nu foarte multe) cred că ar trebui reformulate, începînd cu primul. Personal, cînd citesc un poem, nu mă intereasă prea mult dacă are logică, poate doar să existe o logică ascunsă a autorului, nu mă interesează prea mult unde vrea să mă conducă, eu caut emoția și tot ce ține de estetic. Caut imaginația poetului, tradusă prin figuri de stil (printre care și oximoronul) și apreciez cînd poetul găsește relații inedite între lucruri sau sentimente. Prin urmare, prefer să fiu un cititor atent decît un critic. La fel ca și cum ai asculta o melodie. Dacă aș fi atent doar tobă sau la pian, aș putea spune dacă greșește vreo notă, dar aș pierde melodia în întregul ei.

Călin: sunt aspecte profunde, trăiri aparte ale unui feeling amoros, care trebuiau subliniate. nu de mine desigur și îți mulțumesc că le-ai adus în discuție. mă bucur precum orbul că s-au simțit la distanță. cu stimă...:)
Liviu: am modificat. poate că și logica e mai înțelegătoare cu mine acum,
deși - vorba ta - nu era neapărată nevoie. mulțumesc pentru nuanțare și apreciere.
cu aceeași stimă și de oaspeți bucuros...:)

îmi cer scuze : abia acum am văzut comentariul. interesantă abordare. într-adevăr suntem și cel ce vede și nu trăiește pînă la capăt cît și nevăzătorul care trăiește clipa total deși știe foarte bine, ca internautul bunăoară, că nu e văzut. că nu e împărtășit și simțit. iar poezia rezidă tocmai în aceste abdicări de la simțire \"pentru ca măcar celălalt să se simtă bine\"...:)
vă mulțumesc pentru impresii și aprecieri și vă mai aștept...:)

Interesul pentru \"celălalt\", ca și o \"introspecție exterioară\", capacitatea de a \"simți de la distanță\", ceea ce alții nu văd... văzând... nu aud, auzind...

cu stimă,
Tania

uneori simțim de la distanță ceea ce alții nu văd de (teamă sau de lungul nasului)
de aproape...:)
mersi de vizită ne mai citim...:)