Călin Sămărghițan

Se-aude!

Toate lucrurile bune sunt trei. Daca sunt.

Îmi era dor de poezia lui, să ne scrie și să ne postuleze. Stilul i-a rămas inconfundabil și rămâne în continuare o serioasă provocare prinderea lui în cuvânt, și nu numai pentru mine. Că nu seamănă cu nimeni. El este el și atât.

Retușurile sugerate nu le voi aplica, sunt mulțumit de forma aceasta și de ceea ce vrea ea să transmită la acest moment.

Ați înțeles, e vorba de o comunicare de tip militar, care păstrează (sau induce) elemente specifice ce vor să fie proiectate asupra personajelor. Momentul este unul precipitat, nu o conversație de salon literar. Și, da, Walters e puțin pedant, ați observat, de aceea vorbește cu \"aceasta\" și nu cu \"asta\" și \"ăla\". Aceasta, însă, nu-l împiedică să înjure.

Se prea poate să frizeze anumite clișee. Ideile sunt vechi, normal, le-am luat din bagajul cu amănunte al omenirii. Să vedem unde vor să ducă. Încă nu știm nimic.

Da, îi testează rezistența. Cred că rămâne, totuși, o nedumerire, de ce îl lasă să-și riște viața (așa cum se presupune cel puțin momentan)?

Mulțumesc pentru analiza minuțioasă și atenția oferită. Cu respect.

Vizionarism poetic și putere de sugestie. Așa se numește.

Câteva jocuri lingvistice, plasticizante, cu care poetul ne-a obișnuit.

Frizare a unui suprarealism eliberat de frâie prea scurte. Același stil al rimei ”întâmplate”. O inversiune cu efect arhaizant.

Cam astea ar fi numele lor.

(Mi-ar fi plăcut fără ”șontâc”, dar asta chiar nu mai contează.)

E aici o toamnă care nu e numai a anotimpului. Soarele care ”adapă poporul” ori ”cerneala neagră” ce ”curge pe drum” sunt aproape mistice. ”Oaza de pasiune” ține de puterea de abstractizare, ”ultimul mac” îmbobocit ori ”pleoapa târzie” țin de minuțiozitate poetică.

O clipă, atât ține viziunea. Ce rămâne în urmă sunt ecouri, deja târzii.

Petru Teodor, am rămas curios cu privire la ce ai înțeles, dar sper că nu te-a derutat prea tare. Cu pași mici vom înțelege (sper) până la capăt. După cum am spus, aici e doar un cui.

Mulțumesc pentru intervenție.

A, și am uitat să spun, e un film al culorilor pure. Generozitatea picturală a peliculei e un mesaj în sine. Poarta aceea roșie e artificial însângerată, \"fals\" va spune eroul la un moment dat despre jurământul său de acolo. Apar colinele portocalii, \"pășunile verzi\", orașul albastru...

În sfârșit l-am văzut și mi-a chiar plăcut. Micuța Catinca e grozavă. Cred că o cheie stă în \"Americana exotica\", specia de fluture căutată de Darwin și găsită de... o maimuță. Este, așadar, un adevărat joc al semnificațiilor. Filmul sare de la ludicul banal până înspre profunzimi nebănuite. M-au impresionat ciocârliile ce zburau din gura Misticului în momentul morții.

Ai avut dreptate, mi-a plăcut. Mare muțumită pentru semnalare. Acum caut \"The Cell\".

Știu că pasărea asta fără glas și fără nume nu se arată oricui. Fericit vânător!

Am plutit o clipă împreună cu povestea ta. Voiam să știi.

Nicolae, Beta este o colonie umană, ne vom convinge curând, vom vedea de ce și de pe unde. Dacă începutul a incitat, asta a și vrut să facă. Vom afla încet încet despre ce e vorba, laolaltă cu personajele noastre.

Maria, da, va fi o aventură proza aceasta. Așteptarea cititorilor va depinde foarte mult și de timpul pe care mi-l vor lua cercetările, ori cel puțin speculațiile, în anumite domenii, pe care le fac cu bătaie lungă în desfășurarea acțiunii, pentru a nu pierde coerența și continuitatea.

Mulțumesc pentru trecere și reacții.

Mmm. Nu m-am supărata chiar deloc, asta spuneam. Mă interesează orice opinie și mulțumesc pentru bunăvoința popasului. Eu la film nu mănânc popcorn niciodată și sunt de obicei foarte atent de la început și, dacă a meritat, ies ca un catâr ultimul din sală, numai după ultimul rând din generic și ultimul acord al coloanei sonore. Probabil e un defect, dar atunci înseamnă că e un defect la care țin foarte mult.

Am sondat terenul și sunt mulțumit de reacții. Nu știu însă de ce spui \"scenariu\". N-am vrut să fie scenariu și nici nu mă pricep la așa ceva. Încă.

Ooo, Arvel, da, așa cum ai remarcat e doar o sondare pentru a vedea efectul. E devreme pentru a te pronunța, așa e. Dar am bătut cuiul ca să mă oblig acum să agăț ceva de el, altfel n-o mai începeam odată. Mulțumesc pentru popas. Să știi că și \"ființele tale bizare\" au contribuit la luarea hotărârii, laolaltă cu alte câteva motive.

Pentru că spui de titlu, ei bine, versul cu \"gloria toamnei\" chiar îl remarcasem, mi-a plăcut chiar foarte mult, dar din aceeași lene nu l-am mai adăugat în comentariu lângă cel amintit. Mie mi-ar plăcea ca titlu. Toamna e chiar un anotimp maiestuos, cum spui, și un anotimp înțelept.

Muzica se potrivește foarte bine, iar fotografiile sunt inspirat alese. E o artă și să alegi dintr-o paletă atât de bogată. Înclin să-ți dau dreptate în ceea ce spui legat de regia unui astfel de clip. Mmm.

Liviu, să vedem ce iese. Pentru mine e un fel de exercițiu, o aventură, sau, mai bine spus, un fel de drog. Deocamdată senzația e excelentă. Îmi pare bine că am pornit, căci tot amânam momentul, spunându-mi că nu-s pregătit. Sper să-ți placă în continuare, dar sper să-mi placă mie în primul rând. Am deja câteva personaje care așteaptă în blocstarturi și o găleată de idei.

Adrian, dacă tot au început gospodinele zacuschiada de toamnă, mi-am spus s-o încep și eu pe-a mea. Față în față cu exigența ta, am întotdeauna emoții. Dacă tot ai amintit de ciușca cea iute și arzătoare, cred că nu trebuie anunțată doar echipa degustătorilor, ci și cea a pompierilor.

Alina M., de părerile cititorilor ca dumneavoastră sunt cel mai mult interesat. După cum spuneam, mai mult sunt îngrijorat de cât vor dura cele 85 de secunde pentru mine. Mărturisesc că sper în continuare să găsiți măcar în acest fel de scrieri ale mele ceva calități, dar nici n-o să disper dacă nu. Să nu ezitați în a mă apostrofa în continuare.

Mulțumesc tuturor și să ne vedem cu bine.

Da, am bătut aici un cui care să mă forțeze în sfârșit să desfășor mai departe ce va avea să fie. E începutul unei idei ce dospește de ceva timp și al unui proiect pe care nu știu dacă-l voi finaliza vreodată, căci se va întinde probabil pe ani de zile. Noi să fim sănătoși. Aici e introducerea capitolului I.

Doruleț, mă bucur că ți-a atras interesul. Probabil că cititorii mai tineri vor fi mai mult interesați de astfel de ficțiuni, mizez și pe interesul lor. Trebuia să încep odată și odată, căci dospește de mult așa ceva. Ideea merge departe și merg în paralel cu cercetări în domeniile atinse.

Frate Florian, m-ai terminat cu a ta ”farfurie zburătoare”. Nu e așa ceva, e ”Centrul Orbital de Monitorizare”, va trebui să am grijă să nu cad în clișee expirate. Dacă te câștig ca cititor al acestui serial va fi o mare mulțumire.

Jack, intervenția ta este pe cât de neașteptată, pe atât de îmbucurătoare. Reprezinți un segment al cititorilor vizat de un astfel de subiect și care dacă va fi ”prins” în mreje, va fi un câștig incontestabil. Sper și eu să continue pe măsură.

Bella, da, este o schimbare totală de registru al scrierii. Nu este însă deloc una de mentalitate. Nădăjduiesc să rămâneți interesată și pe mai departe, să nu obosesc sau plictisesc cititorul, și să reușesc să deschid multiplele perspective pe care le am în vedere. Am bătut cuiul ca să nu mai pot da înapoi.

Voi rămâne mereu deschis părerilor și sugestiilor. Reacțiile dumneavoastră îmi vor fi foarte utile. Sper să nu plictisească și sper să câștige cititori interesați de S.F. și nu numai. Sper să nu fie un mare fâs. Zâmbind, spun că proiectul e grandios. Nădăjduiesc să-l termin până în 2012, după (fenomenul cu pricina), nu cred că va mai avea același efect. Sau, poate, mai știi?

Deci se vrea o proză de proporții, din care voi publica în foileton ceea ce voi scrie pe parcurs. Ideea, în mare, există, dar vor surveni amănunte. Au survenit deja... Am deschis o poartă și am pătruns, deja, dincolo. E frumos.

O cu totul altă față a Sayyadinei. O muzică în versuri și în afara lor. O stare pe care doar o bănuiai, undeva în adâncul ei, ascunsă, și pe care nu o arată mai nimănui. Totuși a făcut-o. Dar a făcut-o cu sfială, ca și cum nu i-ar sta în fire.

Un fel de lamă decupând în ralanti marginile unei melancolii ascunse. Un fel de apă umplând căușe de mări. Un fel de suflare de vânt bântuind deșertul.

”Ne schimbăm precum copacii
haina noastră de oameni”

Verbul 1: Plan Alfa! Plan Alfa! Răspunde! Unde ești? Recepție!
Verbul 2: Domnule, Planul Alfa a eșuat! Întreaga companie de verbe a sucombat!
Verbul 1: Aplicați Planul B! Repet, aplicați Plan B! Recepție!
Verbul 2: Domnule, nu există Plan B! Repet, Planul B nu există! Așteptăm noi ordine. Recepție!
Verbul 1: Deștepților! Cum nu există Plan B? Aplicați, atunci, planul de evacuare! Executarea!
Verbul 2: Am înțeles! Executăm evacuarea!
Verbul 2 închide stația radio și se răstește la Verbul 3: Ai auzit ordinul. Evacuați toate verbele din Zonă! Acum!

Bravo, felicitări și la mai mare. Eu zic că puteai să faci o prezentare și mai puțin pudică. Amănuntele ar fi fost picante.

Încă n-am citit prozele, m-am înghesuit cu felicitările, dar o să-mi fac timp.

Poezia domnului Adrian Munteanu se deschide întotdeauna spre nebănuite trepte. Adevărat apostol modern al sonetului, rostirea și rostuirea sa lină așează în sufletul cititorului, cu fiecare poezie, o fină mătase.

”Pecete”, ”seară”, ”pustii”, ”sfială”, ”taina” creează atmosfera inefabilă de mister și intimitate, iar mișcarea interioară relevă discret tensiunea poetică. Elementele naturii descriu o adevărată geografie interioară, ce se prelungește însă și exterior, un spațiu prin care sufletul poetului se vede călător, iar finalul transcende ultima limită. ”Turnul” poetului e ultima treaptă înainte de saltul în eter, tinzând să rupă pecețile, semnătura sa identitară.

Interesant stil cu rime în cascadă pe ritm asimetric, care dau o anume melodicitate poeziei. Se disting câteva laitmotive, ceasurile, păsările, întâmplările, nostalgia timpului trecut și altele care creează atmosfera specifică pentru un grupaj mai larg de poezii. Aceasta contribuie la conturarea și decantarea stilului poetic. Remarc o voce distinctă și o amprentă aparte ce se identifică foarte ușor, o solidificare a unui discurs poetic limpede care și-a găsit deja pilonii de sprijin.

Pentru oricine e onorant ca dna Marina Nicolaev să scrie despre el (ea). Eu mă simt întotdeauna incomodat și intimidat în astfel de cazuri și mai ales de astfel de cuvinte, așa că am citit cu o groază de emoții și cu stomacul zbânțuindu-se-n gât. S-au citat pasaje la care, poate, țin cel mai mult, ceea ce dovedește sensibilitate și discernământ. \"Fata din livadă\" e prinsă așa cum am vrut să fie, a fost o stare pe care n-o voi mai atinge niciodată și care, acum, nici nu-mi mai vine să cred că a și fost. Iar \"Turnul de fluturi\" e foarte bine ciocănit cu unghia în câteva puncte esențiale care au reverberat. Aprecierile făcute îmi lămuresc mie însumi niște lucruri. E rolul recenzentului acela de a releva semnificații.

Eu în astfel de cazuri mă fâstâcesc și risc să spun numai prostii, așa că permiteți-mi doar să privesc dintr-un colț, unde mă simt mai bine și mai acasă.

Cu bucurie vă mulțumesc, mi-ați făcut o mare onoare și surpriză totodată. Mulțumesc și antecomentatorilor pentru gentilețea rostirii. Și pentru că vin de la prima seară a Festivalului Medieval de la Sibiu, îmi scot pălăria cu pană, feresc pelerina cu brațul și vă fac o reverență. Stângace.

Poezia se întâmplă încet, viața se întâmplă încet, încetul se întâmplă încet. Cred că de la o vreme însăși amanta devine un fel de fetiș pentru situații de tip special. Dacă n-ar exista trenuri, dacă n-ar exista furnici, dacă n-ar exista poeme cu mesaj subliminal, n-ar fi deloc mai pustiu. Ne-ar rămâne minunile. Dar cu o singură condiție: să nu le fi cules rara Cezara pe toate.