Sprint final, în gheare

Poemul acesta e, asa cum il percep eu, structurat in doua registre distincte si imi amintesti acum de pictura lui El Greco, Calin.
Timpul.
Existenta - cuanta a timpului si
A te bucura ca existi - cuanta a existentei.
Intre gand si fapte e doar umbra, pentru ca a Lui e Imparatia, nu-i asa?...
In paranteza acum eu am trait o asemenea experienta in momentul de dinaintea disparitiei de pe lume a tatalui meu. Se afla, cred, intre cele doua lumi si atingandu-l cu degetele, l-am auzit soptindu-mi: ...lasa-l.....vocea nu mai era a lui, venea de undeva de dinauntru dar nu mai era a lui de pe lumea asta...
Trebuie ca e foarte organic ce e dincolo de noi daca m-a lasat pe mine aici..
Numai felul acesta poate fi inteles sfarsitul lumii. Intre esente si descendente, intre emotii si reactii, intre vaut si nevazut, viata, succesiune de lumini si umbre asa cum curgerea apei este si ea o umbra intre doua lumini, apoi inca o umbra intre doua lumini pana la sfarsitul lumii. (Eliot aici).
Ce ma uimeste insa in poemul tau e tabloul inversat al celor doua lumi. La baza lui sta, la tine, semnificanta, contemplarea, ce face insa ca privirea sa patrunda in spiritul lui Dumnezeu. Poate ca armonia cosmica e tocmai punerea in valoare a talentului pe care El ni l-a daruit: stim sa facem cunoscute maretia operelor Sale, prin felul in care rezonam la lucrurui. Pamantul inseamna atunci, o baza, frumosul este in noi, pentru ca noi suntem parti ale Creatiei Divine si-atunci, cu drept egal cu miscarile tuturor planetelor si armonicelor lor muzicale..
Poemul acesta este pentru mine o posibila incercare de definire a finitului imbucat cu infinitul, datorita spiritului aflat aici, tocmai intre cele doua lumi, bucurandu-se in fiecare si astfel legandu-le pentru vecie..

Linea