Precizie

păi vezi? și mai ziceai că vrei să descoperi cuvintele mele înaintea mea... mie îmi par mai mult decît suficiente ale tale. în spirit hai-ku, curat și fără ocolișuri, creezi imagini. și stări. uite acum, înainte de a-mi intra în zi, mi-e ușor trist gîndind la cele ce le uităm în detrimentul celor pe care nu.

Multumesc, Laura elina... stări, da, m-ai prins. Scriu despre stări și dacă poezia e receptată ca atare înseamnă că acea ureche aplecată duce înspre un loc special. Iar dacă e o poezie de intrare în zi, mă bucur și mai mult. Nu vezi?

Linea (dacă pot să fiu atât de amical) rațiunea asta a lucrurilor (spiritul naturii, cum îi spui aici)îmi dă mult de furcă. Mă mai lasă uneori, atunci când scriu despre ea ...până la un timp. Și acum, ca să fiu sincer, sunt foarte încântat de steluța de la tine. Multumesc. Dar mai mult mă bucur că a plăcut grădina mea, cu toată iarba și sandalele ei.

Așa, mă gândesc să dau acum și varianta nepoetică a poeziei ăsteia (care e de fapt o închipuire a unei măsluite amintiri, după cum aș vrea eu să fie):

Îmi închipui grădina,
grădina din spatele zidului,
îmi închipui chaise-long-ul,
iarba și sandalele tale,
urma de ruj a buzelor
pe marginea ceștii,
dar nu mi te închipui pe tine.

Dau și explicația asta de când mi s-a aruncat o poezie la Atelier pentru \"contradicțiile\" ei.

Imi amintesc...
urma de ruj a buzelor
pe marginea ceștii,
dar nu-mi amintesc
de tine.