Călimărea Andrei Adrian

Sunt om. Oare de ce am ajuns să mă întreb ce înseamnă acest lucru? Unde se termină și unde începe umanitatea? Umanitatea începe cu mine ca individ și se termină tot cu mine ca individ. Libertatea

Alergăm pe fir de iarbă, ni se-ascund de lume pașii, tu mi-ai spus prin zâmbet totul eu, deschid zarea cu cotul... De-aș putea găsi o oază cu un cer virgin deasupra-i te-aș ascunde în petale și-am

Fă-mă săgeată și trage-mă din arcul iubirii spre inimile triste, aruncă-mă în cuvinte prin aerul uscat, lipsit de ploaie, fă-mă tină din scuipat amestecat cu humă să dezlipească geana peste geană

Avem nevoie de o sursă de iubire nesecată, din veșnicie în veșnicie. Avem nevoie de iubire în noi, pentru noi și dinspre noi. Nu ne putem ascunde de iubire, vom muri negreșit. În viață, apa este

Mi-e dor de câini și de copaci De cerul înalt și ca o mare În care norii s-au scăldat Ca pruncii veseli în căldare. Mi-e dor de roți mari de tractor Ce ară sufletul de gânduri Și-mi lasă fermecat

Aș curăța timpul de săbii, arginții i-aș preface în petale albe de crin, soarele nu l-aș mai grăbi să apună măcar încă o zi, o zi fără ploi și vânt. Aș arunca flori de cireș pe boltă să țină loc

Suntem frumoși dar suntem atât de singuri, fără Dumnezeu am muri din burta mamei, am muri nenăscuți. Suntem frumoși dar avem lacrimi mereu la colț de suflet necurse, pline de sare amară ca

Numai vocea pătrunde dincolo de ziduri și ferestre închise, numai cuvintele se sparg de aer făcându-l să danseze sau să moară, numai cerul se poate prăbuși peste inimile noastre goale. Între noi

Noaptea îngenunchem la o margine de pat rugându-ne cu tărie aceluia care, la o margine de univers, ne poate asculta. Nu cerem bogăție nu cerem faimă, gloria este pentru cei slabi averea în

Mă încearcă un sentiment de alb da, ați auzit bine, e acel sentiment al ochilor miresei în fața iubitului ei, la altar se poate gândi ea la altceva atunci? doar rochia albă îi acoperă

Eram odată un surâs împărțit lumii prin patru mâini eram un gând amplificat prin portavocea inimilor și rostit pe verticală ca o undă ce apoi simțeam că se întinde în cercuri tot mai mari pană

Haideți să nu mai bocim lumea căci poate am uitat- și noi suntem parte a ei, parte a acestui întreg divizat azi de un șarpe viclean cu o falsă coroană pe propriul cap. Hai să bem fiecare