Sunt om.
Oare de ce am ajuns să mă întreb ce înseamnă acest lucru?
Unde se termină și unde începe umanitatea?
Umanitatea începe cu mine ca individ și se termină tot cu mine ca individ.
Libertatea
Suntem în pragul unei noi lumi. De la individual la colectiv, de la naționalism și patriotism spre globalism, de la intimitate la aglutinare, de la diversificare la uniformizare a valorilor.
Lumea
Alergăm pe fir de iarbă,
ni se-ascund de lume pașii,
tu mi-ai spus prin zâmbet totul
eu, deschid zarea cu cotul...
De-aș putea găsi o oază
cu un cer virgin deasupra-i
te-aș ascunde în petale
și-am
Fă-mă săgeată și trage-mă din arcul iubirii spre inimile triste,
aruncă-mă în cuvinte prin aerul uscat,
lipsit de ploaie,
fă-mă tină din scuipat amestecat cu humă
să dezlipească geana peste geană
Avem nevoie de o sursă de iubire nesecată, din veșnicie în veșnicie.
Avem nevoie de iubire în noi, pentru noi și dinspre noi.
Nu ne putem ascunde de iubire, vom muri negreșit.
În viață, apa este
Din născutele secunde
prea grăbite, prea fecunde
am atras cuvinte care
mi-au ținut loc de mâncare.
Viața când a luat ființă
din a cerului sămânță
ne-a fost pusă-n palma noastră
pasăre în cioc
Mi-e dor de câini și de copaci
De cerul înalt și ca o mare
În care norii s-au scăldat
Ca pruncii veseli în căldare.
Mi-e dor de roți mari de tractor
Ce ară sufletul de gânduri
Și-mi lasă fermecat
Am venit de la câmpie
Plin de aur și cămile
Îmbrăcat în haine scumpe
Și pe degete rubine
Am venit la tine munte,
Plecăciune fac la poale
Am ajuns, gonit de soartă
La poarta măriei
Aș curăța timpul de săbii,
arginții i-aș preface în petale albe de crin,
soarele nu l-aș mai grăbi să apună
măcar încă o zi, o zi fără ploi și vânt.
Aș arunca flori de cireș pe boltă
să țină loc
Lasă-mi, Doamne, poarta Ta,
pune-o jos între izvoare
și ascunde-o sub o stea
călătoare.
Toată viața am s-o caut
plin de doruri și stingher,
când mă rătăcesc, din flaut
eu te chem, privind
Suntem frumoși
dar suntem atât de singuri,
fără Dumnezeu am muri din burta mamei,
am muri nenăscuți.
Suntem frumoși dar avem lacrimi mereu la colț de suflet
necurse, pline de sare amară ca
Numai vocea pătrunde dincolo de ziduri și ferestre închise,
numai cuvintele se sparg de aer făcându-l să danseze
sau să moară,
numai cerul se poate prăbuși peste inimile noastre goale.
Între noi
Noaptea îngenunchem la o margine de pat
rugându-ne cu tărie aceluia care,
la o margine de univers,
ne poate asculta.
Nu cerem bogăție
nu cerem faimă,
gloria este pentru cei slabi
averea în
I
Risipit sub raza lunii
Peste câmpul înghețat
Anul nou, ca și străbunii
Ne urează-n lung și-n lat
Să ne ascultăm chemarea
De creștini, din tată-n fiu,
Să-ncepem transformarea
Sufletului
Mă încearcă un sentiment de alb
da, ați auzit bine, e acel sentiment
al ochilor miresei în fața iubitului ei, la altar
se poate gândi ea la altceva atunci?
doar rochia albă îi acoperă
Se arată dimineața într-un cioc de vrăbiuță
ce mă trezeşte cu al lui viu grai
...nu le zăresc,
copacul încărcat de petale ruginii le ascund
...sunt multe în cor cântând la slujba de
Albastrul râului din cer
A picurat prin multe stele
Și praful lui plin de mister
L-am aspirat prin a mea piele.
Atunci în versuri am vorbit
În pilde, maxime de suflet
Și ochii ce s-au
Ai răspuns printr-o culoare
când de mână te-am ținut
și-ntrebându-mă dar, oare:
Când și cum te-am cunoscut?
Ai răspuns prin roșiatic
focului ce îl simțeam,
cu al tău sărut sălbatic
buza ta
Eram odată un surâs împărțit lumii prin patru mâini
eram un gând amplificat prin portavocea inimilor și rostit pe verticală ca o undă ce apoi simțeam că se întinde în cercuri tot mai mari
pană
Arhanghel de servici
Aripi sprijinite în proptele
după o noapte de albastru chin,
se-ascunde-n ceruri de durere,
Arhanghelul ,de răutatea pământească...plin.
22 aprilie 2016
Haideți să nu mai bocim lumea
căci poate am uitat- și noi suntem parte a ei, parte a acestui întreg
divizat azi de un șarpe viclean cu o falsă coroană
pe propriul cap.
Hai să bem fiecare
În mână mi-a rămas o geană
Era în zbor, s-a așezat
Un cer senin mi-a desenat
În palmă.
A coborât apoi ușor
În podul palmei s-a ascuns
S-a răsucit și-a creionat
Un petec de pământ
De
O lume nenăscută se-ascunde-n trupuri goale,
o lume ce refuză o naștere din nou,
în pântec ferecată, lovită de instincte,
o lume destrămată zăresc în jurul meu.
La ordine cu haos,
la bine cu
Îmi plânge dorul după ramura cu flori
ce luptă prin grandoare și delicatețe cu frigul
întins ca spuma mării peste țărmurile sufletelor noastre.
Îmi plânge dorul după cerul clar ca un