Amintiri despre viitor

Eram odată un surâs împărțit lumii prin patru mâini

eram un gând amplificat prin portavocea inimilor și rostit pe verticală ca o undă ce apoi simțeam că se întinde în cercuri tot mai mari

pană devenea realitate

eram doar eu uneori dar aveam chipul tău în spatele globilor vederii

și tot ceea ce cream era din două minți, din două vise împreunate,

erai doar tu uneori dar nu te dezlipeai de placenta mea,

erai acolo, printr-un vârtej prinsă de aura muntelui

erai o vale, dar aveai mereu apa cu care dădeai viață.

Acum surâsul deși are lacrimi este o pace,

s-a așezat ca mormolocul pe fundul apei, în nisipul fin, auriu,

acum gândul a devenit o mare de unde ce cutreieră canioane însetate

acum și eu și tu

am devenit noi

noi nu ca doi,

noi ca eu

noi ca tu.

De mâine soarele poate să ne surprindă cu absența lui de pe înstelare

de mâine apele poate vor seca

pomii se vor arde de durere și vor dispărea

de mâine poate trupurile noastre se vor descompune în atomii primordiali

dar noi

ca un eu

ca un tu

vom rămâne

și asta pentru că iubirea rămâne veșnic ceea ce este,

Dumnezeu.

5 aprilie 2021