Poezie
Ca și cum
din volumul ”Tăcerea în cuvinte”
1 min lectură·
Mediu
Ca și cum arborii ne-ar prevesti viitorul în fiecare primăvară
prin flori când deschise în căldură, când înghețate în ger,
ca și cum norii ne-ar ascunde adevăruri grele uneori
pentru că noi nu mai suportăm realitatea soarelui, a lunii,
ca și cum timpul ni s-ar părea mai lung sau mai îngust alteori
deși rămâne mereu același,
ca și cum tu, cea de ieri, cea de azi,
deși aceeași,
ești tot timpul altfel,
mai frumoasă
tot mai frumoasă...
29 03 2021
001.025
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 80
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Călimărea Andrei Adrian. “Ca și cum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calimarea-andrei-adrian/poezie/14154413/ca-si-cumComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
