Poezii

Închide-mi, Doamne, hăului, Urletul spart de ploi stâlcite de lanțuri Și geamătul surd scuipat pe obraz de femeie Căci demult nu mai sunt cel ce visează, De când visele îmi umblă desculțe Pe

Coșmarul Cameliei I Voi căuta să uit, să pierd aceste, În umbră Corăbii Sau zborul păsării Phoenix Dincolo de zidurile albe ale amintirii Cel din urmă suspin Era un vals

În noi zac îngerii sedați Fiecare în câte un sertar E ceasul Lupului - Mulțimea își cheamă norii de opiu - Un răgaz înainte de lupta cu Timpul pierdut sau lăsat amanet Sau vamă iluzoriilor

Redă-mă Alungă-mi din ochi Mirosul de gânduri sugrumate – Amurgul coboară încet, liniștit, Precum o balerină adormită – Aici nu mai există Un eu, Un tu – Doar mâna

Imi pocnește tâmplei ochiul-spirală Refugiul corăbiilor odată sculptate-n trupul femeiei Cu pași repezi se furișeazșă timpul prin coridoare Nesomn cerșind zidurile de carne vie Oglinzile dorm

Din nocturne I Versifică-ți spasmele-n ritmul sunetului Cu o mie de nopți Desenează-ți profeții Trași la sorț în ruseasca destinului Ca o destăinuire a

Spune-mi că poți reda liniștea sufletului meu furat Acum când port deopotrivă Răceala nopților Și-absența suverană a zorilor de zi Spune-mi că e numai o farsă ștreangul Pe care zeii

Deus Sardonicus I Să privești trecutul horcăind de regrete Prin fereastra ce desparte Ceea ce crezi că ești De

Câteodată mă trezesc cu iarna despicată-n falduri Îmi caut pașii în mâini intinse de pustnic Și constat veacul ce și-a petrecut pe lângă-mi Singurătatea Câteodată mă trezesc așteptând

Elegie obscura I Ascultă cum se prăbușesc cuvintele pe trepte Ca un vals neterminat de toamnă – E târziu și fantoma ta încă doarme II Demult, puteam strivi, printr-o sclipire un

Demult m-ai întrebat de unde vii Și de ce Acei oameni își lasă inima La capul tău Eram tineri pe atunci Și eu încă-ți pictam pe trup Povestea unei lumi Ce nu-și mai găsea sensul Și te

Apleacă-ți bolta lin Peste cuvintele îmbătrânite de așteptare Praful de albastre stele încă mai respiră-n viscerele Amintirilor Înțelege că păcatul nașterii Nu-ți aduce decât iluzia

În dimineața asta ne vom culege din palme Praful de vise surpate, Ne vom șterge din ochii Dezamăgirea perepetuei ratări În dimineața asta... Ne vom răstigni În dimineața asta, Nu vom mai

The Saddest Music in The World Sărută-ne, Alungă aceste, rătăcitoare, mult prea Umbre, Ne du departe de valea crucificaților Lăcrimăm Lăcrimez Lângă mine aud o inimă de sticlă Cum se

Tăcută va fi noaptea asta, Tăcute bărcile amanților – Anna – Un somn adânc se furișează sub pleoapele condamnatului În pahar să

Revelație Am întâlnit un om printr-o oglind\'albastră Un om cu ochii mei Cu glasul meu Și cu tacerea noastră Am întâlnit un om printr-o oglind\'albastră Și lung ningea peste tăcerea

Love-story in the city of dreams M-am ridicat din pat și am deschis pe fereastra Pe masă statea o carte demult părăsită, Pagini întregi pe care le-am trădat pe un sărut O singură scipire a

Poemul femeii albe I Au vazut o femeie plângând, O femeie albă ce alerga, goală într-o piață Au întrebat-o de unde vine, Dar ea și-a îngropat ochii în palme Și nu le-a raspuns nimic

Das Schlangenei Să nu uiți, Ceasul din perete îți ascultă pașii, Amenință fiecare vis, Fiecare literă aplecată spre iluzoriu – Felinarele tac – Nu mai plouă peste coasta lui Adam - In

Sărutul Femeii Paiainjen, topit printre gânduri ruginite, Dumnezei sătui de mahmureală și de serate de hașiș, Un fiasco bizantin ca o femeie slută Oferind plăceri îngerilor ciungi Apusul se

Elegie Șterge-ți lacrimile acum O nouă zi iși închide Peste noi Pleoapele Ca un copil speriat Căutându-și somnul, Printre alte

Poem pentru Caspar Hauser De mult tu ai plecat Din pivnița rece unde ți-ai trăit copilăria Te vizitau magi, Dar tu voiai să cunoști lumea Acum, nimeni nu știe unde ești Se spune că ai murit

Monolog Obscur I Ar trebui să mă preschimb în val În umbre de cerneală albastră macar, Un răsărit întârziat Apusului de soare, Ar trebui să nu mai fiu O umbră, un mit al omenirii -

Exil și Evadare “The fish thinks about his hunger, not about the fisherman – it is the master who seeks the disciple” (Alejandro Jodorowsky – Holly Mountain) Nu demult, aici era o casă, o

Ascultă bătăile inimii Ca și când aș fi aruncat-o în dreptul tău În semn de dispreț Sau de nuștiuce admirație cretină Înțelege că nimic nu ne mai luminează pașii În văgăuna asta nenorocită Ar

Ludică Ne-vis Prin vis Deschis Abis Al lor Al meu Surpat Amor Acum Cu scum Cu fum Pe drum Și corbi Ce mor Prin nori Rătăcitori Uitate Lor Pier palide

Clopotele Magdalenei 3=333 I(pre) Clopotele Magdalenei se trezesc numai noaptea Un vis le urmarește prin norii de sticlă Dar glasul lor e un secret și nimeni nu-l aude Clopotele