Poezie
2:05
1 min lectură·
Mediu
În noi zac îngerii sedați
Fiecare în câte un sertar
E ceasul Lupului -
Mulțimea își cheamă norii de opiu -
Un răgaz înainte de lupta cu
Timpul pierdut sau lăsat amanet
Sau vamă iluzoriilor păcate
Tumori ne-au înghițit gândurile
Semn al nevoii compulsive de carne
Și hăuri căscate ne-au săpat în loc de guri
Prin care demonii își dezlănțuie ruginitul țipăt
Aici îndrăgostiții apar numai noaptea
Șterși, cataleptici, cu mormane de tutun
Îngropate sub crăpăturile buzelor
Prin pori urlând nevoia de alcool și otravă
Încet se cuprind și atunci apare Femeia-Paianjen
În ei oasele se zdrobesc și inima își revarsă
Þinuturile de cenușă mișcătoare
Uneori pruncii apar să culeagă bucațile de carne căzute
Răsplata târzie a unei zile
A cărei fericire le-a scăpat
Și-al cărei sens nu l-au înțeles
Curând vor muri și ei,
Cu trupurile căscate, unul în celălalt
Ca două sicrie goale ce stau să se înghită
Curând îngerii se trezesc
Și sub geamatul lor adânc
Vom îmbătrâni iarăși
Nevolnici și orbi
Cântați în vane imnuri
Sau îngropați secolelor de batjocură
Tot una e – Pe fruntea noastră tristul Golem
A scrijelit însemnul înfrângerii...
013180
0
CV