Poezie
Jocul de-a Femeia Paianjen
2 min lectură·
Mediu
Sărutul Femeii Paiainjen, topit printre gânduri ruginite,
Dumnezei sătui de mahmureală și de serate de hașiș,
Un fiasco bizantin ca o femeie slută
Oferind plăceri îngerilor ciungi
Apusul se naște din dorința de avort,
Copii cu capete de seringi și vene înflorind prin ghivece,
Orice pas de vals mimează sinuciderea
Când până și soarele pare un vagin sângerând
Secole de neputiință
Numai când îți regăsești mințile,
Þi le pierzi cu adevărat
Un tu întors în tine, împotriva cărnii,
Serenadă în formă de craniu,
Ca un cântec de leagăn celui adormit prematur
„ – îți va fi dor de clopotul cu parfum de femeie,
crucile date cu ruj și azilul îmbrăcat în rochie de noapte”
Între ceea ce ești și ceea ce crezi că ești
Se mai poate naște o întreagă lume,
Ca o literă aplecată înspre nebunie
Dumnezei sătui de mahmureală și de serate de hașiș,
Spală norii cu zâmbetul în forma lamei de topor
Paianjeni cu cruce re-inventează eroticul
Prin prisma apocalipticului,
Când infernul se naștela ușa maternității
Orice nou născut se face vinovat de propria înmormântare
Acum mă întorc la Femeia Paianjen
În patul plin de regrete și letagii,
Prin fereastră, mireasma uneilumi ce-n van
Se-nalță
Și
Se sparge
Poeți răstigniți în tomberoane
Fals mimează pepretuum mobile
Mitul lui Sisif
Numai pe mine mă strivesc pleoapele unui nou vis
Un alt fel de a spune „ziua de mâine”
002
0