Poezie
Deus Sardonicus
2 min lectură·
Mediu
Deus Sardonicus
I
Să privești trecutul horcăind de regrete
Prin fereastra ce desparte
Ceea ce crezi că ești
De
Ceea ce ești
Să renaști mituri din palmele-nsângerate ale inimii
Să crezi că poți sfâșia carnea
În care ți-ai crestat speranțele
Înseamnă să mai trăiești o clipă
Cu înscenarea propriului tu
II
Înțelege că nimeni
Nu mai poate răsuci clipele
În rana timpului
Nu mai putem preschimba cenușa în gând
Deasupră-ne crucificații își varsă ciuma
Sau praful de stele surpate
Acum cerul e mai absent și mai rece
Ca oricând
Fiecare zâmbet nu e altceva decât o tăcere schinguită
Fiecare scâncet de copil
Închide-mpărăția omului într-un mormânt de batjocură
III
Nu vei putea deveni niciodată
Nu vei putea răzbuna zădărnicia cunoașterii
Căreia i te-ai aruncat sclav
Vorbește și vei fi auzit
Auzit și nu vei fi ascultat
Ascultă și vei fi condamnat
Condamnă și vei fi proslăvit
IV
Să descânți pustiul în farmecele
Diletanților întârziați
Să naști enigme peste prăbușirea rațiunii
Să crezi că eși liber
Când sensul libertății se află dincolo de închisoarea
În care tu refuzi să intri
Înseamnă a te demitiza
Conștient de propria
Și perpetua
Ratare
V
Închide ochii
Desenează o inimă și ascultă-i bătăile
Acesta ești tu
Iar peste tine cerul dezlănțuie
Terifiantul râset divin
Ultima speranță de izbăvire
002.820
0