Poezie
Anna
2 min lectură·
Mediu
Tăcută va fi noaptea asta,
Tăcute bărcile amanților –
Anna –
Un somn adânc se furișează
sub pleoapele condamnatului
În pahar să nu vadă
Roșu
Sângele în care stă înnecată grădina Domnului
Ajută-ne,
Ajută-ne Anna,
E prea beznă aici înăuntru-ne –
Credeam că voi putea răzbate însingurarea,
Credeam că un cuvânt
Va putea spinteca cerul ăsta absent
Va mântui liniștea
Celui ce a sfâșiat așteptarea
Ne-au trădat zilele pe un sărut,
Un Iuda răstignit în valea adâncă
A lepădărilor de noi înșine
Ascultă!
Prin cranii ploaia sună amenințător,
Ziduri de carne vie
Ce vor să răzbune surghiunul străbunilor,
Dar somnul își are propriul preț,
Trezit,
Condamnatul se apropie de tine,
Numai că tu nu ești acolo,
Ci doar o simplă poză
Încătușată-ntr-o ramă,
Un gând aruncat în mintea unui nebun,
Sfârșește!
Sfârșește acum această feerică inutilitate,
Dumnezeu ne râde pe la spate,
Ne pierde în arhetipurile unui subconștient
Întors împotrivă-i
O boală creată fără scop de mâna noastră,
Apusul se scurge printre zidurile reci,
Fiecare bătaie a ceasului e un pas în plus
Către mormânt
Și tu numai ești în globul de cristal,
Nu,
Anna,
Nu ninge
E numai praful alb de pe masă,
Cenușa atâtor cuvinte rostite-n gol
Căutând sensul unui drog inexistent,
Un alt fel de a te încătușa
De a spune că exiști altfel
Decât ceilalți încătușați
De care-ai fugit o viață-ntreagă,
Anna,
Acum nu mai e nimic de spus
Nici nu știu dacă a fost vreodată,
Erau poate numai nilte amintiri străine,
O dorință de a mă deschide cuiva,
Acum eu nu te mai cunosc,
Deși ti-aș recunoaște mereu chipul
Ca un blestem ce-mi stă gravat pe inimă,
Un semn că odată
L-am trimis, în ascuns,
Pe Dumnezeu la ghilotină.
Tăcută e noapte asta Anna,
Tăcuți și ochii tăi
Atinși de lucirea Morții.
003.433
0