Stăteam adânc gândindu-mă la timp,
Și zilele zburau ca păsările –
Stăteam singură, îngândurată... era liniște...
Și ceasul bocănea cu al său timp.
Stăteam galbenă, sprijinită de pierdutul
Ce este viața dacă nu o lacrimă în ochiul infinitului?
Ce este durerea dacă nu o dezamăgire a omului cinstit?
Tu să pleci din calea mea...
Este ca și când ai părăsi pe oricine și pe
În grajdul din curtea unui boier,
Ședea ușor pe iarbă nițel
Biata văcuță supărată,
Că nu o lasă al ei tată
Să se întâlnească cu cioara coafată.
Oftând supărată în iarbă,
Se uita, citind dulce o
Te-am văzut ca pe propria mea pasiune,
Te simțeam cu atâta dragoste,
De ce nu te pot avea?
Ce ghinion, ce durere.
În toate nopțile mele te văd ca pe un geniu,
Ești frumos ca un peisaj,
Îți mulțumesc
Lumina soarelui își pleacă razele spre ochii mei,
Unde lacrimi reci alunecă pe obrajii fini,
Stând și gândindu-mă amărât la dorul ei,
Cel nostalgic, amoros.
La o curte mare, frumoasă,
Priveam spre a
Stau și mă gândesc câteodată
Că-aș vrea să te mai văd vreodată,
Pe așa-zisul domn cu al său palton,
Bogat cu al său păr maron.
Părul tău se ondula ca valul mării,
Învelindu-mi ușor, gingaș,
Într-o zi rece ca peștera înzăpezită,
Se află o ceartă nemaipomenită,
Unde doi deștepți discută ultimul scandal.
Zici că totu-i numai egal.
Însă eu parcă am uitat,
Admirând cerul înstelat,
Privind
Stau și mă plâng în fața ta,
Parcă nu-ți pasă de inima mea,
Ce oftează, fumegând necazul,
Nu-ți mai pasă care e cazul.
Singură, într-o cameră adormită,
Rămân în pat, neclintită,
Absorbită în ale
Sub îndepărtarea unei cetăți ruinate
Se află amintiri uitate
Ale unei tinere prințese moarte
Din cauza unei averi lăsate.
Tânără și frumoasă,
Independentă și grațioasă,
Dar singură precum o floare
Sub o pădure cu copaci uscați,
După vremuri bine uitate,
O copilă merge pe un drum,
Auzindu-și propriile șoapte printr-un fum.
Singură precum era ea,
Dezamăgită de tot ceea ce vedea,
Lumea nu este
Arta este o simfonie
De a trăi în armonie
De a simți bucurie
Că orice este o aventură.
Arta este un loc nou
Un loc al cărui cadou
Este a picta un tablou
Simțindu-te ca un erou.
Desenul e al meu
Mic și alb ca un nor
Ce este mereu încântător,
Cu blana ondulată,
Ce tot timpul îi stă încurcată.
Mărgelele umede strălucesc,
Ce tot timpul mă înveselesc,
Cu a ta privire de diamant
Și tot timpul
Sub privirea curioasă a unui copil,
Fecioara împăratului fiind,
Își privește împărăteasa cum pleacă,
Singură, într-o lume mult prea seacă.
Fata plânge și se amăgește:
„Ea pe mine nu mă mai
Ați plecat sub o rază pură
Dintr-o lume mult prea dură.
Sub un clar de semilună,
Cu pieptul atins de-o mână.
Ați dăruit cadouri multe,
Jucării și multe fructe
Care mi-au lăsat lacrimi mărunte,
Cât
Să zbori departe, în străinătate,
Departe, într-un loc aparte,
Unde vei rămâne în singurătate,
Stând cu ale tale șoapte.
Să rămâi înconjurat de cine vrei,
Uitând de gândurile ei,
Care sunt aproape
De ce vrei să bei,
În loc să mă vrei?
De ce-ai plecat,
În loc să te fi lăsat?
Gustul acela amărât
Îți este ca Duhul Sfânt.
Oricât de mult te vei îmbăta,
Tu tot te vei îndepărta
De sentimentul
Îmi aduc aminte cu mare drag
Cât de mult tindeam să te plac,
Când te țineam și îmi spuneam:
„Parcă ești de-al meu neam.”
Mă uitam la tine ca la un domn,
Cu al său prea-lung palton,
Ce-ți venea
Tu m-ai învăț să iubesc.
Tu m-ai învățat să dăruiesc.
Numai iubire din dărnicia mea
Și urări din inima mea
Cu al tău suflet drag de bunică
Dornică și mereu voinică.
Și de când eram mică
Eu te-am
Bunicuță plinuță, veselă ești, zilnic drăguță,
Dragă îmi ești ca deobicei
Și tu îmi rămâi un obicei
De a iubi necondiționat
Și de a fi de neuitat,
Eu astăzi am decis să îți urez
Cele mai frumoase
Lasă lacrimile să plece, Lasă tristețea să te părăsească!
Domnul să te iubească, Domnul să te însănătoșească!
Cât suntem încă pe pace și unite,
Eu rămân a ta fiică unică, cu gânduri iubite.
Eu
BM