Bogdan Nicolae Groza

Eugen, e usor sa comentezi dupa ureche si apoi sa vii sa+ti dai cu presupusul si cu \"parerea mea\" despre ce s-a intamplat in romania anilor 1990. Erai in tara atunci? Din Manchester, Londra sau de aiurea, vedeti franturi, adesea fragmentare si bine montate despre ce s-a intamplat. Mai documenteayza+te si tu inainte de a debita ineptii, sub masca eseului, cand habar n-ai exact ce s-a intamplat. Stiu ca o televiune straina, daca nu ma insel BBC, a facut un documentar despre mineriada, intr-un registru tendentios aratand ca suntem salbatici si alte asemenea grozavenii, total aiurea fata de realitate. Si ei, ca si tine, au comis pacatul de a parea judecatorul impartial, cand de fapt au urmarit altceva si anume sa mentina un imens scandal menit tocmai sa arunce intr-o lumina proasta romania dupa ce s-a eliberat de comunism in maniera i ncare a facut-o. Spectaculos. Ca a fost opera securistilor, ca au fost manipulari, e alta kestiune. Documenteaza+te serios inainte de a posta fel de fel de eseuri justitiare cand in mod sigur nu cunosti situatia. Eseul tau e menit sa+ti creasca raitingul, ca numai asa te simti ca pestele in apa, polemizand si avand sute de vizionari. Asta nu te face mai citit, la fel cum nu cred ca-ti vei face nici adepti cu teoriile tale, aberante, fictioniste si fixiste

Mircea, ce surpriza sa te gasesc si pe acest text. Multumesc pentru semn si trecere si daca ai ras cu pofta inseamna ca mica mea proza si-a atins scopul. :)

Mircea, nu credeam ca cineva, dupa aproape 4 ani de la postarea acestui text, se va mai uita peste realizari mai vechi. Multumesc petnru trecere si pentru semnul tau. Ma bucura sa stiu ca ti-a placut \"ingerul meu\" si ca ai zambit. :)

Fotografia asta ma duce cu gandul la o nastere iminenta, poate de aceea zici tu ca \"pesemne nu te-ai nascut inca\" imaginea poate sugera un uter, un adanc din care se va iesi, se va da nastere la ceva. Pe asta marseaza si textul tau, parca u ncocon e gata sa iasa si sa descopere lumea.

Felicitari si din partea mea si poate am sa vin la lansare ,daca o vei tine la cluj. :)

revin, am vazut ca ai pomenit numele scriitorului turc, imi cer scuze ca m-am repetat si eu

o analiza obiectiva si extrem de bine documentata. Da, demult Nobelul nu se da pe criterii pur literare ci mai degraba pe cele politice sdau sociale. Sa nu uitam ca Nobelul pe anul trecut a fost luat de un scriitor turc, controversat in tara sa, pentru scrierile lui incendiare.
Vin si eu cu opropunere pentur un posibli premiu nobel. Mircea Eliade. Motivatia? pentru ca e cunoscut in toata lumea si predat in toate universitatile din lume, cu opera lui, \"isotira religiilor. \"
Un altul, daca pot spune asa, pleiada Emil Cioran, Eugen Ionescu si alti scriitori romani, care au scris intr-o limba franceza incantatoare, mai bine chiar decat francezii :)
Si lista ar putea continua

acum vad ca a fost ziua ta ieri, 10.06.2007. Asa ca primeste urarile mele si iti doresc multa inspiratie in tot ceea ce faci. LA MULTI ANI!

Da Florine, Dumnezeu a plans de bucurie cand a creat lumea si cand si-a incununat opera mareata plamadindu-l pe om. A zis \"Savarsitu-s-a!\" si stia ca vom avea inaltari si caderi viitoare.
Frumoase aceste versuri care ne duc intr-o alta dimensiune a spiritului

flashuri miscate, in care surprinzi instantanee despre o lume aflata dincolo de perceptia ochiului nostru. Oamenii si-au pierdut forma, devenind doar niste siluete, adica niste linii, informe, confuze, care pot iluziona prezenta lor. Apoi frunzele, obiectele, culorile, sunt redate atfel, ca intr-o oglinda care deformeaza realitatea, ingrosand trasaturi nefiresti care au menirea sa infioare.
Am emarcat apoi, pentru platicitatea imaginii acest \"fosnet care cade ca o rochie uda\" fosnet de apa si de vant, totodata. E firesc deci de ce nu mai este pentru trup nici o incapare, pentru ca deformate toate, trupul nu mai incape niciunde, ci devine si el silueta, adica o dunga neregulata si greu de fixat intr-un loc

sugestiva aceasta \"miscare spre exterior\" o iesire din tine pentru a observa inlauntrul tau, cum \"acelasi eu\" iesit din starea latenta, te sugruma neincetat. Iar rasul strain, straniu, anunta, ca o premonitie, jocul de-a alb si negru.
De aceea, poate, analizandu-te, constati ca de fapt, la inceputuri, esti prima fila din univers, o suflare dintr-un suflu universal, fara de care nu exista absolut nimic. Ingroparea in pamant a fetei arse, adica a materiei, a corporalitatii, devine neagra, pe cand spiritul, sufletul ,nousul care e prima fila din univers, devine alb. Laitmotiv pentru un titlu contrastant, dar perfect justificat si care te duce cu gandul la multe alte interpretari

felicitari tuturor si multe succese literare :)

Cornel, un remix reusit, care pune intr-o alta lumina poezia originala. Multumesc de trecere si semnul tau lasat aici.

Aida, multumesc de parerea ta, oricare ar fi ea. Remixul meu e de fapt o contrapoezie si voi continua cu aceasta mica joaca chiar daca nu o sa le fie pe placul multora si o sa ma injure. Imi asum riscul :)
Cornel, am inteles ironia ta si te mai astept pe la mine. Multumesc amandurora

Diana, (citit invers anaid) poemul e ok ca structura insa imaginile sunt putin fortate. Cum adica \"privesc i ngolul albului?\" Am inteles jocul de cuvinte dar e usor cam prea pretentios. In schimb, ideatica e una interesanta. Vasazica, apa, in excelenta, purificatoare, devine tot mai rece, tot mai impura, tot mai departe de menirea ei, si tu esti cea care face sensul invers de a o incalzi, de a o repurifica, pentru a nu o mai durea. Si faci asta plangand, pentur ca numai plangand se purifica apa, amestecandu-se cu lacrimile tale. Ideea ta e faina dar cred ca trebuie un pic lucrata la ea si slefuita poezia pe alocuri

pastrez intr-o scorbura integra un talisman pentru celalalt

vantul invizibil al padurii imi provoaca frisoane
adierea lui rece
vajaitul lui impregnat in timpanele mele
ma transforma complet intr-un om cu boala tremuriciului

il caut pe celalalt
vantul simunic, caldut si uscat,
nu ma aude ca e departe, tocmai in desert
renunt la orice utopie de aer curat
dupa o gura fortata de plumb baimarean

in plamani simt saturnismul ca stare de gratie respirand-o
nu stiu cate kile am in mine...

caut mai departe copacul cu talismanul ascuns
mut si oarecum speriat ca de bombe
cu bratele gesticuland intruna negru de suparare
as dobori toti arborii sa recuperez nestemata

dar nu mai gasesc scorbura...

se s[une ca uneori suferintele sau maniile oamenilor se agata de noi si traim cu ele, chiar daca nu sunt ale noastre. Asa sesizez si aici. Aceste caracteristici, specifice meseriei de zi cu zi a autorului, il cuprind si pe el. Viata in monotonie. alb si negru, viata-salvare-halate medicale etc, si negru-moarte-doliu-suferinta etc. strigatversus tacere, polii sub care ne nastem si murim, revin acut si obsesiv in mintea poetului. Si atunci e normal sa obosesti si sa vezi aceasi toamna in fiecare an.
Sa privesti neputincios cum mor atatia oameni infasurati in carpe numite steaguri. Iar imnul care canta e un imn mincinos, nu canta pentru decedat, ci tot pentru cei vii care culeg onoruri de pe urma eroismului sau egoismului altora. Parca ar fi un jurnal de front, al unui spital de campanie, si poate de aceea si soarele e tacut si palid in fiecare dimineata. ca si el vede doar alb si negru, doar tipat si tacere.
ai surprins, cu tragimul de rigoare, o altfel de lume in care traim dar pe care o ignoram adesea.

o tehnica de abordare a poeziei cand descriptiva, cand ermetica, pe alocuri, cu amestec de modern si postmodern.
Instrainarea simtita e una a sufletului care si-a pierdut un alt suflet. Si tot asa, intr-o ciclicitate neinteleasa pentru noi. Autoarea, pastrand firul ideei sare de la o strofa la alta la diverse tablouri imagistice. Strofa a doua, e sugestiva cum se/ne vedea ea. Ca un avocat corupt, perfid, asa cum suntem noi, asa cum se simte si ea. Ne face partasi, si totodata solidari conditiei umane.
Politist cu inima putreda, o alta descriere semnificativa a multiplelor euri din noi.
Finalul poeziei e usor edulcorat. Ne plaseaza parca in vremuri cristice in care un anumit apostol ii spunea mantuitorului ca orice ar fi el n use va lepada de el si va muri pentru el. E adevarat, multi facem acte de bravada dar in fata lumii in care vrand nevrand traim, ne ucidem sentimentele incetul cu incetul, astfel ca moartea pentru altul devine o utopie, atata timp cat nu mai ai timp sa mori pentru tine.

\"darul indragostitilor e chiar prezenta LOR acolo\" si nu \"prezenta LUI\". Of, e a doua erata in noaptea asta semn ca sunt obosit

o duioasa poema de dragoste in care remarc puritatea sentimentului ca expresie a dragostei. E suficient, atunci cand esti cu persoana iubita, sa o privesti. Sa nu-i spui nimic, sa \"colapseze\" cuvintele fara teama de a nu gasi un mod de a comunica. \"la fiecare întâlnire am sentimentul
că am brațele pline chiar când uit să-ți iau
un cât de mic dar\" e suficienta intalnirea, darul indragostitilor e chiar prezenta lui acolo, restul nu mai conteaza. Apoi \"caderile pe dinauntru\" au rolul de a purifica sufletul. Departarile unul de altul devin transparente, adica s-au transformat intr-o simbioza a trairii. Nu are nici o relevanta ca \" oamenii nu raspund la salut\" pentur ca ei nu vor intelege niciodata, sau au pierdut din minte, ce e acea tristete luminoasa care strabate chipurile. Numai facand pasi de copii descoperi, uimit frumusetea de a trai si de a te bucura de fiecare minune a vietii