Cârpe

e plictisitor să ai același soare
în fiecare zi, se plânse el

soarele e de fiecare dată altfel,
îi răspunse îngerul
deschizând o mie de ochi,
vinul nou se ține în burdufuri noi
și soarele nou în privirea nouă...

florin caragiu, mulțumesc de vizită și de semn.
aprecieri

se s[une ca uneori suferintele sau maniile oamenilor se agata de noi si traim cu ele, chiar daca nu sunt ale noastre. Asa sesizez si aici. Aceste caracteristici, specifice meseriei de zi cu zi a autorului, il cuprind si pe el. Viata in monotonie. alb si negru, viata-salvare-halate medicale etc, si negru-moarte-doliu-suferinta etc. strigatversus tacere, polii sub care ne nastem si murim, revin acut si obsesiv in mintea poetului. Si atunci e normal sa obosesti si sa vezi aceasi toamna in fiecare an.
Sa privesti neputincios cum mor atatia oameni infasurati in carpe numite steaguri. Iar imnul care canta e un imn mincinos, nu canta pentru decedat, ci tot pentru cei vii care culeg onoruri de pe urma eroismului sau egoismului altora. Parca ar fi un jurnal de front, al unui spital de campanie, si poate de aceea si soarele e tacut si palid in fiecare dimineata. ca si el vede doar alb si negru, doar tipat si tacere.
ai surprins, cu tragimul de rigoare, o altfel de lume in care traim dar pe care o ignoram adesea.

Bogdan, îți mulțumesc de atentă citire și pentru apreciere.
Cu respect

putin contrastant textul. intre alb-negru si griul in care vietuim cu totii. si trist, si de acceptare a realitatii.

dan plesa, iti multumesc de trecere si pentru apreciere.
cu respect