Bogdan Laurențiu Marin

Beau o bere, stau la soare Spune-mi ce-i mai bine, oare Câți își mai permit, din noi Să alerge vara asta, pân-la mare și-napoi Faci 5 ore drum normal Cu popas, că nu ești cal Mai un

sunt perfect. nu mi se poate reproșa nimic spre deosebire de ceilalți eu nu am acest defect, doar sunt perfect. lipsește ceva... un defect; nu am un defect!!! atunci sunt defect. am descoperit că

Îmi place munca mea Prin ea realizez Mai multe fantezii Prin ea eu progresez Aici am cunoscut O groază de persoane Aici eu am crescut Căsătorit aici Copiii vreau să-i cresc Aici

ce înseamnă să fii bun cât de bun să fiu de sunt bun de luat în seamă astfel că deși cei mai mulți mă recunosc drept un bun profesionist eu rămân ghinionist nimeni nu prea te remarcă ce

stau la bar, comand o bere stau pe tron, am o avere și o țară-ai să conduci chiar de umbli în papuci cum se face diferența care este penitența cum mă nasc și cum te naști cum suntem

e o modă mai... la modă n-o’nțeleg dar e comodă e un alt fel de-a trăi necăjește cât mai mulți mai ales din cei avuți ce pot fi ușor purtați de-o gramadă de-avocați între termen și

dacă mă mai chemi la vot am să te scuip chiar în bot știu că nu poți să ne spui chiar la toți sunteți netoți niște oi și niște boi că o turmă de nevoi ce formează

beu si beau, mă tăvălesc transpir și asud, porcesc nu-s bețiv, chiar de apare ăst imagine descrisă mi-e doar cald, i-așa fierbinte vara asta și încinsa dar dorita apa beau, de felul meu

vine vara bine-mi pare sună mult prea cunoscut știu și cred, să vă consult unde poți merge la mare, astă vară unde poți să stai la soare, fără nori și fără ploaie unde-i lipsă măgăria de

m-au pus persoane umblate să umblu-n normalitate definește-O, mi-au spus ei oameni fără Domn sau Zei normalul se recunoaște nu se scrie nici descrie pur și simplu el se naște.

cât de minunată-i ziua-n care-ți spui încet doar pentru tine sau răcnind gata sunt de capul meu! am viața mea nu mai depind de ceilalți vreau să fac doar ce poftesc n-ai să știi că

prin dimineață- soarele-i ud prin mare frumosu-i stăpân.

ochi plini de lacrimi suflet adesea rănit- rar bucurie.

petale surde nu frunze-s ale tale- lacrimi și buze.

oglindă sunt și’ncep să gândesc parcă în loc să oglindesc spontan originalul am oglindit destul sunt vremuri de schimbare mă cauți în zadar nu mai sunt de vânzare nu, nu sunt doar

vine unu’ și m’ăntreabă ce faci, tată nu ai treabă ce tot scrii pe ici pe colo asteriscuri și zorzoane de le spui cuvinte, coane nu poți să ne lași în pace să-ți vezi drumul spre

mă gândesc să strâng un ban să îmi iau sau să-mi fac casă-n Modrogan dar pe stânga-i ocupat de-un Palat mai Democrat iar pe dreapta nu-i loc frate nici s-arunci cafea cu lapte așa că m-am

lăsați oamenii să plângă, se descarcă; dar nu le dați motive.

am o viață liniștită nu-i cu bani mulți, nici plătită mă gândesc la mine oare, asta este bine e bine că-i liniștită mă gândesc la tine de vezi viață liniștită te atrage, te convinge ti-ar

după ceva amar de vreme furtunos de caldă cu soare mult pe creier, fizic, de ne-apasă dupa o lună’ntreagă în care ne-am prăjit și parca lipsă-i cheful de gândit și de vorbit a venit ploaia cea