Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

\'otz

2 min lectură·
Mediu
recunosc îmi era foame și-am furat nu, nu de la stat nu baron vreau să devin cum se poartă acum la noi eu familia o țin ăst motiv m-ampins să fur familie îi spus prea mult mama e dă peste Prut și-a plecat să faca bani cu-un grup restrâns de țigani a ramas vreo 4 ani n-avea acte și nici bani de-am ramas noi 3 copii suflete pe căi pustii tata, un betiv bautor, cum spune el vinde tot pentru un sfert o cinzeacă sau \"o sută” intrarea de-ar fi facută apoi bea pe datorie păn’ ce vinde din chindie mai avem o bunicuta o mamaie cum să-i spun e batrână si bolnavă merge greu nu mai aude ș-are și o catarctă rude nu prea stiu să am și de-ar fi cine-ar mai ști sau cine ar mai recunoaște care rude niște... broaște 3 broscoi suntem chiar noi 2 mai mici și eu care tocmai deapană ce și cum what’s happenned că se poartă și-i de soi să aduci cuvinte noi să revin la vechi prostii sper ca într-o buna zi să pot iar la voi veni la cei care-au fost furați de mine fiind pradați și să pot cumva \'napoi să dau ceva din ceva-ul ce v-am luat și din ce eu am prădat să mă credeți că nu-s porc și nu fur din vreo placere sau din mare răutate dar îmi e cam foame, tare iar cerșitul a devenit sport sau business nuuuuuu... cerșit îți spun eu prea puțini din ce-i ce-ntind mâna pe la colț cerșind mila voastră implorând sunt mai amărâți ca tine și îs simpli cerșetori cei mai mulți \"cadrați cu acte\" la un mare \"domnitor\" care-și umflă buzunare din cerșit fiind mare favorit la postul de ipocrit nu vă cer ca să-nțelegeți nici măcar a aproba e urât ce fac eu noaptea furișându-mă cumva stricând mici așezăminte șterpelind un portofel dar credeți-mă că mare când am să mă fac de la stat gândesc că-i bine să m-apuc eu de furat că vad bine, nu mă-nșel d-acolo de furi, ești rege și nu doar în cartier.
021.771
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
351
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Laurențiu Marin. “\'otz.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-laurentiu-marin/jurnal/207388/otz

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@daniel-aporofDAdaniel aporof
mi-ai dat o idee de tri puncte=)
0
ia sa vedem ce faci tu cu ideile noaste!!!
0