uneori și sinele tău poate fi prea mult pentru tine
chiar și dacă poate e singurul față de care
ești de înțeles, pentru care logica ta e perfectă
când lumea ți se pare absurdă
nu mai contează că
fărâma de adevăr constă în găsirea unei complicități
stăm împreună pe un gard și aruncăm cu corcodușe într-un copac
încercând să țintim semnul făcut cu un ruj de-al meu
pâsâim câței și-i deturnăm
când m-ai luat în brațe nervos
sătul de atâtea lucruri fără sens
plictisit de nimic
ai început să vorbești repede
mult
despre nu știu câte lucruri
și-mi cereai să te ascult
în timp ce eu
închide-mă în inima ta, cu câte chei voiești,
ține-mă la căldură sub pielea ta
m-am gândit eu bine și am zis
m-aș potrivi în locul coastei lipsă
acolo m-aș simți în siguranță
și aș ști că vei fi
nu mă mai vâna,
mai bine
invită-mă la o vânătoare
unii poartă nume de sfinți
și-și moștenesc patronii lor
eu am o patroană păgână
care mi-a dat la naștere
o tolbă de săgeți și un arc de
azi-noapte, peste cer, până în zare
se întindea o tăcută armată de nori
ce mărșăluia încet, greoi
spre o dimineață ce se anunța rece
și înnăbușitoare
vântul zile a mai risipit o parte din ei
pe
lumea e plină de oameni drăguți
mi-am zis de dimineață
iar dacă nu voi găsi niciunul
voi fi eu unul
am luat o sticlă de vin
am ciocnit primul pahar
de al doilea
mi-am urat baftă
seara,
încerc să îmi acordez inima la fericire
la o stare de bine completă și asumată
iar asta nu e chiar atât de ușor
pe cât s-ar crede
dar zi după zi, cu atenția cuvenită
unei atari problematici de
de la o vreme sunt mai fericită
zâmbesc și chiar râd mai mult
aș înălța un zmeu de hârtie
colorată
cu un simplu mulțumesc
dacă aș ști cui să îl dăruiesc
cred că fericirea face bine
de-am mai
Aștept și eu să vină un bărbat deștept
Să mă țină strâns la piept
Iară nu să mă tragă în piept
Aștept și eu să vină un bărbat bogat
Cu mai multă mobilă la cap
Decât doar cu un pat
Pentru
Ochii mei ca o acuarelă și o tempera
o clipă de primavera imortalizată
într-un om de catifea
arată natura mea
una din ursitoare mi-a dăruit
să ofer și să caut pacea
a doua mi-a oferit
Vino cu mine, știu exact unde mergem
e și titlul unei antologii
și singurele cuvinte pe care mi le-a spus el
pătat de fericire, din cap până-n picioare,
vor fi fost ani de aici înainte
cu bune
Aș putea fi o bocitoare profesionistă
uneori plâng atât de mult încăt nu mă pot opri
în astfel de zile aș face bani buni
la cel puțin 5-6 înmormântări mai lungi
uite așa aș primi bani pentru
Mi s-a spus de multe ori până atunci că toate nașterile dor
că în momentul ală simți dureri care transformă
dar eu îmi aduc aminte cu totul altceva
când am rămas însărcinată și am aflat că e
Într-unul din momentele alea nasoale spre foarte nașpa ale vieții
născute din Dumnezeu știe ce conjuncturi dezbrăcate de înțelesuri personal-amoroase sau de relații cu vise și alte spurcăciuni
ploua încă afară când am plecat spre strada zâmbetului, singura stradă din oraș cu nume de felul acesta,
acolo am un loc unde mai stau și scriu
vis-à-vis e o grădină cu flori pe care o
Nimic nu-i mai frumos la începuturile iubirii decât să-ți fie furate sărutările
să fii tachinat cu sărutări pe furiș, pe neașteptate, pe dinți când râzi în hohote
mai târziu nimic nu-i mai frumos
nu am să înțeleg niciodată de unde răsar înțelepții și teoreticienii suferinței
cine le dă dreptul de a împroșca internetul cu mizeria lor
până și Iisus a ales suferința de bună voie și a făcut-o
Bre, omule, bre
dacă în culmea durerii sufletești
a sfâșierii inimii și ființei tale interioare
nu te pufnește râsul și urletul în același timp
fără să îți dai seama pe moment care e mai puternic
Poate suntem prea moderni pentru binele nostru
cândva femeile erau dulci, chiar și atunci când erau aspre,
sau bărbații încă le vedeau așa
ceva s-a schimbat și azi prea multe femei fug de
Îmi plac pițipoancele pentru că sunt superficiale
Frate, ai banii pentru țoale, excursii și alte delicii de-ale vieții?
Atunci e de bine
Când nu mai sunt, pleacă și ea ca pasărea migratoare în
Aș vrea să fiu o balerină
sa-ți dansez, seara-n surdină
doar pe frunte și pe tâmple
mintea-ți de ”eu” să se umple
doar din inimă ți-aș evada
cu papucii mei cei Prada
aș porni, pe aorta
privind de pe fundul oceanului
apa e un fel de cer lichid
iar miile de creaturi luminoscente,
stele translucide și vii
există, deci, o feerie a nopții
pe post de stare de veghe
în pântecele